Trei eleve de la Liceul Teoretic "Bogdan-Vodă", din Vişeu de Sus, laureate ale Concursului Naţional "Armonii de primăvară"

Scris de Monica Grad

Duminică, 18 Mai 2014 21:27

Sâmbătă, 17 mai 2014, s-a desfăşurat Concursul Naţional de Creaţie Literară "Armonii de primăvară", concurs ce a reunit participanţi din întreagă ţară şi care şi-a propus premierea şi promovarea valorilor literare actuale, atât în rândul scriitorilor consacraţi, cât şi în rândul elevilor.Concursul a avut parte anul acesta atât de recitare de poezie, cât şi de recitare interactivă cu publicul, : recitalul "Va dăruiesc iubirea", realizat de actorul Paul Antoniu, prezentarea celor mai noi cărţi ale editurii Singur, de către Ştefan Doru Dăncuş, lansarea DVD-ului "Românie, te salut!", ce către Adrian Ţineghe.

Astfel, la secţiunea de Proză manuscris, pentru elevi, laureatele concursului au fost câteva eleve ale Liceului Teoretic "Bogdan- Vodă", din Vişeu de Sus: Bianca Grad, Bianca Otilia Bora, Pop Mihaela, eleve în clasa a XI-a. Atât Bianca Grad , cât şi Mihaela Pop sunt pentru a două oară câştigătoare în acest concurs, după ce anul trecut au câştigat la secţiunile proză, respectiv, poezie.

Redăm mai jos câteva fragmente din prozele câştigătoare ale tinerelor câştigătoare:

Şi ce-ar trebui să faci la ora când toate luminile se sting,iar toate geamurile reci şi condensate se ascund sub perdele de catifea?!

Prin geamurile aburite abia se mai zăreşte furnicarul îngropat în noapte,totul pare atât de inexistent,îmi arunc ochii pe geam şi nu pot vedea altceva decât cum toată suflarea e amorţită sub mâinile încleştate ale lui Hypnos.

Aveam impresia că toate străzile acelea înguste ale oraşului dispăruseră,că toate miile acelea de oameni cu,capurile plecate angajaţi zi de zi în du-te vino-ul lor ameţitor dispăruseră,că soarele era înghiţit de cete nesfârşite de nori cenuşii,iar toate râsetele copiiilor erau sufocate de linişte,parcă nu au existat niciodată.Şi-n acel moment mă simţeam ca-n Farul din Alexandria,din care vroiam să cobor. ( Bianca Otilia Bora, Nopţi de cenuşă)

L-am văzut întotdeauna pe Dumnezeu , într-o manieră pe care alţii au numit-o ciudată şi uneori chiar bizară şi asta pentru că am avut mereu impresia că Dumnezeu nu e decât o fiinţă care acolo undeva în lumea Lui se joacă pe o macheta , aşează oameni ici colo , le creează vise , speranţe , idealuri , apoi îi lasă să crească , se mai joacă puţin cu ei şi când e plictisit scoate piesele ce nu se mai potrivesc din joc fără să-i pese că piesele ce nu i se mai potrivesc Lui , altora le sunt singurele trebuinţe , aici pe macheta obişnuim să numim asta moarte , ne e frică de ea , uneori ne doare , alteori ne bucură , dar nu putem scapă de ea căci jocul nu e al nostru . Deseori s-a întâmplat că atunci când Dumnezeu şi-a purtat mâna spre alte piese le-a lovit involuntar pe celelalte ,s-a întors târziu să le ridice şi să restabilească ordinea şi alteori deloc . Aici jos oamenii îşi spun durerea din suflet unui El care se prea poate să nu-i fi auzit niciodată , nu-i poţi învinui , sunt suflete mult prea naive să înţeleagă că viaţă pe care o trăim nu e a noastră , că venim de nicăieri şi ne îndreptăm spre nicăieri . Acolo la El e întuneric de aceea se hrăneşte cu lumina noastră . Se spune că El ne iubeşte , poate că e adevărat , în fond toţi copiii îşi iubesc jucăriile. O vreme L-am iubit şi eu , poate-L mai iubesc şi-acum… , dar încă mi se e pare nedrept şi nefiresc să-nlature de pe Pământ aşa numite ‘’piese în plus’’ înainte că jocul din care făceau parte să fie gata .

( Mihaela Pop, "Pagini cu gânduri " )

AUTOR: Prof. Monica Grad

Liceul Teoretic "Bogdan-Vodă", din Vişeu de Sus

Ultima actualizare Duminică, 18 Mai 2014 21:37