Am convingerea că în 14 martie 2014 a fost ceva mai mult decât o lansare de carte. Am participat, alături de toţi cei prezenţi la Sala Radio Sighet, la primii paşi făcuţi de Antonia   (ce nume frumos…şi i-am spus asta!) pe drumul fără întoarcere al poeziei. Aveam impresia că eram într-un loc        ( gară, aeroport, nu contează ce) cu intenţia de a conduce pe cineva drag tuturor pe un drum lung, plin de neprevăzut, de interesant, de lauri! 

 

Talentul pe care-l are mă face să încep aşa cum aţi citit această cronică a evenimentului găzduit în locul unde cultura este la ea acasă în orice clipă, la Sala Radio, un loc unde sunt lansări de cărţi, expoziţii, dezbateri pe diferite teme, şi în primul rând…Radio, un radio care promovează cultura, valorile comunităţii şi decenţa, adică lucrul pe cale de dispariţie de pe la alţii…Am văzut cum se realizează toate acestea în Sala Radio Sighet sub conducerea unui om neobosit, care ar fi putut să fie un actor deosebit pentru talentul pe care-l are la cititul unui text literar la prima vedere. Oare e cineva care citind aceste rânduri nu ştie despre cine vorbesc? Domnul Dorel Todea e omul potrivit la locul potrivit întotdeauna. Dumnealui şi domnul Ion Mariş merită aprecierile noastre, pe care, prea grăbiţi în banalul vieţii noastre, nu le rostim de fiecare dată când organizează evenimente care scot Sighetul din nesfârşita-i adormire! 

A fost o lansare de carte cum n-am mai văzut! În deschidere cu proiecţia unui desen animat care sugera frământările unui scriitor în timpul conceperii operei sale, cu muzica de chitară clasică, oferită cu entuziasm de domnul Rafael Fenici, cu poeziile sărbătoritei noastre citite de cei din sală, cu  luări de cuvânt, aprecieri, şi o poziţie în dezacord total cu cei prezenţi la eveniment, cu felicitări,cu flori şi îmbrăţişări în mod sigur bine-meritate. Catrenele citite de redactorul coordonator al postului Radio Sighet la sfârşitul frumoasei noastre întâlniri de vineri au fost apreciate de public prin aplauze şi prin ceva care arată limpede că nimeni nu se manifesta acolo de complezenţă: zâmbetul pe care l-am văzut pe chipurile tuturor!

 

Domnişoara Antonia Zavalic va pleca, poate, într-o bună zi  din comunitate. Când se va întâmpla asta, dacă se va întâmpla, să nu fim trişti…Va fi întotdeauna poeta noastră! Va fi un ambasador  al  oraşului nostru, care a avut şi are oameni plini de har!

 

Tudor Arghezi spunea :

„Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gândită, gingaş cumpănită;

Eşti ca o floare, anume înflorită

Mâinilor mele, care te-au deschis.”

 

Dacă ar fi fost cu noi la o discuţie „Despre fluturi şi praf”, poetul ar fi repetat poezia, sau poate atunci ar fi scris-o! 

 

Cartea Antoniei e frumoasă. Poeta e frumoasă şi tânără. Ce mult i-ar fi plăcut marelui poet să fie într-o zi de vineri din luna martie în Sighet să vadă că nici fluturii, nici praful nu se pot lua la întrecere cu înaltul zborului unei poete din Maramureş…

 

Zbor neobosit, Antonia Zavalic!