Când mâna ta mai rupe-un fir de dor 

Si-amoru-ţi propriu se jertfeşte-n criptă, 

Când ridurile se desprind uşor 

De pe portretul tău cu iz de sfântă

 

E timpul să te lepezi si să pleci 

Din calea ucigaşilor de vise, 

Urmând flămândă astrele-n poteci, 

Nedăruindu-ţi clipe interzise.

 

S-ascunzi grimase lângă închisori 

Şi clopote de îngeri să te-mbete 

Cu sunete prelinse din viori, 

Ucise lent, fără dispreţ, cu sete...