Jack London în nuvela “Înainte de Adam” scrie despre „incursiunea” pe care o face un băiat (pe nume Phil) în momentul visului într-o viaţă anterioară, când maimuţa se transforma în om. Printr-o poveste interesantă, în multe momente captivantă, dinamică, ni se oferă un punct de vedere despre evoluţia speciei umane. Sunt trei specii de hominizi care interacţionează (de cele mai multe ori violent) în povestea lui London. Poporul din grote, poporul din copaci (cel mai înapoiat) şi poporul care stăpânea deja focul (cel mai avansat). Autorul american precizează de la început care-i graniţa dintre vis şi realitate în cazul atât de special al băiatului din nuvela sa:

„La Phil era vorba de o contrazicere a legilor visului, în măsura în care se poate vorbi de asemenea legi. De obicei se visează un amalgam de lucruri văzute sau trăite în cursul zilei sau ceva mai demult. Cu Phil se întâmpla exact dimpotrivă. Nimic din ceea ce vedea în vis, din ceea ce îl preocupa în vis, nu mai întâlnise treaz fiind. Visul şi realitatea erau pentru el două lucruri diferite, deosebite ca de la cer la pământ.”

 

Jack London dă personajelor sale din preistorie nume în concordanţă cu timpul în care au trăit. De fapt, nici nu putea să-i fie greu să le pună nume. El a scris „Colţ Alb”, nu? În nuvela aceasta întâlnim pe „Colţ Mare”, „Ochi Roşii”(personajul negativ), „Clăpăugul”, „Oase Rupte”, „Golaşul”, etc.,etc.

 

Phil „trăieşte” în vis dramatice întâmplări, dar gândeşte ca un om din epoca modernă    (nuvela a apărut în 1906-1907). Desqre „Ochi Roşii” spune că 

„nu mai văzuse niciodată un semen de-al lui atât de mare şi nici printre cei care trăiau prin arbori, nici printre oamenii focului nu exista altul la fel de puternic. Chiar şi un campion modern de box sau un luptător ar fi avut mult de furcă cu „Ochi Roşii.”

 

Descoperirea focului, primele sisteme de depozitare a apei sau a hranei, sunt doar două dintre etapele dezvoltării umanoizilor până la stadiul de om, pe care Jack London le reaminteşte în nuvela sa. O lucrare interesantă a autorului american, în care nu uită nicio clipă să lanseze „săgeţi” ironice şi chiar acuzatoare de-a dreptul spre unii oameni moderni:

„În timpul iernii, „Ochi Roşii" îşi omori din nou femeia cu care stătea, după ce o maltratase mult timp. Din acest punct de vedere nu era primitiv. Dimpotrivă. Strămoşii acelor oameni nu-şi maltratau niciodată femelele. „Ochi Roşii" trebuie deci să se fi plasat în această privinţă pe o treaptă superioară a umanităţii, căci doar oamenii moderni îşi chinuie femeile.”

 

Garabet Ibrăileanu avea o opinie despre relaţiile (care pot fi tensionate uneori) dintre femei şi bărbaţi valabilă şi azi şi potrivită perfect cu textul citat din  nuvela  pe care v-am prezentat-o:

„Învăţaţii au reconstituit cu imaginaţia pitecantropul. Dar femeile au ocazia să-l vadă, în anumite momente.” 

 

Şi de acest adevăr nu se îndoieşte nimeni, nici azi…