Afla care sunt cele mai citite carti de catre maramureseni Imprimare 1025 Afişări
Sâmbătă, 25 Ianuarie 2014 17:22
Cartile de aventuri, romanele politiste, dar si volumele semnate de autori romani contemporani sunt in topul celor mai citite carti in randul maramuresenilor. Pe lista autorilor preferati se afla Stieg Larsson, cu trilogia „Millennium”, Umberto Eco cu „Numele Trandafirului” sau Dan Puric cu aparitia recenta „Suflet romanesc”. Bibliotecarii baimareni au intocmit chiar si o statistica pe categorii de public, pentru a afla ce prefera sa citeasca barbatii, femeile, respectiv copiii care trec pragul bibliotecii. 
 
Televizorul, telefonul sau calculatorul ocupa din ce in ce mai mult timp, odata cu evolutia tehnologica. Cu toate astea, nu putini sunt cei care reusesc sa renunte la aparatura de ultima generatie in favoarea unei carti bune. Cand vine vorba de alegerea unui volum, fiecare persoana are anumite preferinte. La nivel judetean, bibliotecarii au reusit sa observe anumite tipare, in functie de varsta sau chiar de gen. 
„Elevii si studentii, adolescentii in special prefera cartile de aventuri, cu vampiri, vrajitori si vrajitoare, femeile prefera sa citeasca romane de dragoste sau memorii si jurnale, barbatii romane istorice sau de aventuri, romane politiste. Se citesc foarte mult romanele lui John Grisham, David Baldacci, se citeste Umberto Eco, Tom Clancy, Stieg Larsson cu trilogia « Millennium »”, a aratat bibliotecara Dorina Cadar. 
 
Pe de alta parte, pe langa aceste preferinte, librarii au mai observat o tendinta de crestere a popularitatii autorilor romani contemporani, printre care Dan Puric sau Gabriel Liiceanu. Aparitiile editoriale ale acestora sunt asteptate cu mare interes, iar odata iesite pe piata, acestea inregistreaza vanzari record. 
 
„Ce ne bucura este faptul ca au inceput sa se citeasca si autori romani contemporani, dintre care pot sa va spun Gabriel Liiceanu – « Dragul meu turnator », o carte foarte cautata, Dan Puric – « Suflet romanesc », Irina Binder – « Fluturi ». In mare masura, si cartile scrise de maramureseni sunt cautate”, a spus sefa unei librarii din Baia Mare, Edith Lenghel. 
 
In medie, numai la sectia pentru adulti a Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” din Baia Mare, zilnic, aproximativ 380 de cititori imprumuta carti, in timp ce o singura librarie inregistreaza zeci de carti vandute doar intr-o zi.
sursa: www.emaramures.ro

Share