Am un suflet atât de frumos! 

Îşi poartă părul de culoarea castanei prea coapte,

în valuri tomnatice..

Îşi deschide ochii albaştri 

la fiecare adiere a cerului..

Trupul lui împărtăşit de soare

poartă pe umăr arcul Zeiţei ,

iar pântecul lui e suspinul lunii ....

O,dar picioarele,picioarele sufletului meu

sunt lungi ca mângâierea ta,

mlădii ca mestecenii tineri şi 

mult mai sfioase ca ei...,

sunt perfecţiunea orizontului 

furişat în lanurile de crini,

sunt îngemănarea luminii cu întunericul, dar 

mai blândă decât dorinţa

cu care te priveşte...

Cine s-ar teme de frumuseţea lui?

Poate chiar el însuşi ,poate doar inima ta

ce urcă în fiecare zi muntele 

altui trup ,de pământ..,mult mai tăcut.

 

AUTOR: Doina Randunica Anton

14 IANUARIE 2014