Alexandru Vlahuta - Carmacii (poezie scrisa in 1881) Imprimare 9945 Afişări
Scris de Alexandru Vlahuta   
Sâmbătă, 11 Ianuarie 2014 14:04

Din bordei de langa vatra unde sta nenorocirea
Ca o straja neclintita ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, si vazut-am a lor fete luminoase,
S-am vazut maimutaria, strambaturile gretoase
Astor molii, astor ciocli, dezmatati copii ai spumei,
Care-n aur vad, smintitii, sufletul si cinstea lumei,
Inimi dogorate-n para poftei de-a se-navuti,
Stand ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mputi.
I-am vazut papusi gatite, tologiti in jeturi moi,
Trantori, fara nici o grija, si straini de-orice nevoi,
Rascolind in a lor cuget ale tarii maruntaie
Si catand, nesocotitii, ca din trupul ei sa taie
Partea ce-a mai ramas buna, membrul ce-a mai
ramas teafar.
Pieptul lor, plin de medalii, stralucea ca un luceafar.
Dar innuntru sub medalii si sub hainele bogate
Clocoteste-n oala carnei, otravita de pacate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei para
Clocoteste crima . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . Stoarceti, stoarceti maduva din tara!
Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate maini
O sa pierdeti carma tarii s-or sa vina alti stapani.
Deci, parjol si jaf! Opinca hoitul sa ramana os
Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi, cucoane mari, avute, ce-n matasuri si-n dantele
Va-nveliti a voastra carne, voi, ce-n cateva inele
Purtati hrana ce lipseste unei jumatati de tara,
Spuneti, nu cumva vrodata s-a-ntamplat sa vi se para
Ca a voastre diamante se topesc si vi s-arata
Ca atatea lacrimi curse dintr-o geana intristata?
Vai, acele pietre scumpe ochi focosi sub geana serii
Credeti voi ca sunt podoabe? Nu! sunt lacrimile tarii!
Dar te-a-ncalecat de-acuma, cal, te du unde te mana
Calaretul, o maimuta, care tine-n a ei mana
Fraul tau a ta viata. Du-o unde vrea sa mearga!
Cand uscatele-i calcaie bat in burta ta, alearga,
Iar cand fraul tau il strange, de-ti trosnesc dintii din gura,
Te opreste: sa rasufle vrea scarboasa pocitura.
Vai, nenorocita tara, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ti fara mila l-au strapuns
Si-n bucati impart, infamii, carnea ta, avutul tau!
Tot ce s-a gasit pe lume mai stricat, mai crud, mai rau,
Asti nemernici fara suflet, fara nici un capatai,
Tin a tale zile-n mana, s-a ta cinste sub calcai.
Si calari pe tine, tara, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii imparati calari pe trestii.
Ei sunt mari si tari, si nu au nici rusine, nici sfiala
Ca-ntr-o zi, poate, urmasii le vor cere socoteala
De-a lor fapte. Ce le pasa? Lopatari, la carma tarii
Sunt stapani pe vas, pe vanturi, si pe valurile marii!
Si cand cugeti c-acesti trantori, asta haita de samsari
Prin tertipuri si prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Si cand vezi pe-a vietii scara unde-au fost si unde sunt,
Cand ii vezi cu ce mandrie, cu ce ochi semeti si crunt
Privesc azi din inaltime spre norodul tavalit
In mizeriile-n care ei, calaii, l-au trantit,
Cand te uiti cum se rasfata, cum isi fac de cap miseii,
Vai, incepi sa crezi ca-n ceruri adormit-au de mult zeii!
S-apoi, dupa ce-au dat palme, si-au scuipat in fata tarii,
Dupa ce-a-mbrancit poporul in prapastia pierzarii,
Dupa ce n-a ramas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acesti oameni de nimic, acesti misei
Au curaju-n fata lumii ca sa strige-n gura mare:
Ne vrea tara! Ii vrea tara? Auziti nerusinare!
Vai, de-ar fi pe voia tarii, stiti voi unde v-ati trezi!
Intr-o ocna da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum sa mai vedem in tara cinste, munca, propasire,
Cand spoiala azi e totul, cand vezi ca prin lingusire
Si fatarnicii, netotii, au ajuns asa departe!
Cum sa-ti mai trudesti viata ca sa-nveti putina carte
Cand te uiti ca-n asta tara, data prada celor rai,
Inteleptii sunt victime, ticalosii sunt calai!
Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ti masca, fa-te bland,
Pleaca-ti fruntea ta cucernic, bate-ti pieptul tau strigand:
Scumpa, draga Romanie, idolul vietii mele!
Si cand vei fi Leu, pisica, scoate-ti ghearele din piele!
Iata norma dupa care poti s-ajungi unde poftesti!
S-apoi, ca sa n-ai mustrare, nici vreodata sa rosesti,
Inainte de-a purcede pe-ale crimei negre cai,
Cearca-ti sabia in gatul constiintei tale-ntai!
Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!
Ah, cumplit v-ati ras de lege si de cumpana dreptatii,
Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfant pe lume!
Peste veacuri departate vor pluti a voastre nume,
Si vor spune ca sub soare n-au stat rai, calai, banditi,
Nici atat de cruzi la suflet, nici atat de iscusiti.
(Lui V. A. Urechia)
 
AUTOR: ALEXANDRU VLAHUTA (1881)

Share
Ultima actualizare Luni, 03 Noiembrie 2014 13:45