Efecte, Apocalipsa şi Oscar-uri!

Scris de Dora Iulia MARIŞ

Joi, 02 Ianuarie 2014 20:18

Mereu m-am întrebat cum sunt acordate Oscar-urile. În funcţie de ce?...

Analizând câteva ediţii, din ultimii ani, ale acestei festivităţi am realizat că temele predilecte ale americanilor sunt cele de acţiune, în care eroul se luptă după caz, cu băieţii răi, roboţii sau extratereştrii, care vor să invadeze lumea. Iar la final eroul, chipeş şi puţin ciufulit după această luptă, dar încă sexy, salvează lumea.

De asemenea, filmele care au drept protagonist un fost preşedinte al americanilor, un Nixon, un Lincoln, un Roosvelt, un Reagan însumează nominalizări şi în final, premii aurii. Păi da' cum altfel, că doar nu oi fi vrând să afirm că viaţa mea sau a ta o fi mai interesantă decât periplul unui ex-preşedinte al superputerii lumii şi ar putea constitui subiect de film de Oscar? Nu, în niciun caz nu!

Altă temă preferată este cea a sfârşitului lumii – ştiu ei ce ştiu occidentalii ăştia!

Un subiect atât de complex a fost preluat până şi de Discovery, într-o emisiune, Apocalypse, în care, pentru cei care nu aţi văzut prima ediţie, şi vă felicit pentru asta, nişte britanici înscenează unui alt britanic, John o să-l numim, fără job, fără facultate şi care încă la 24 de ani locuieşte cu părinţii, apocalipsa, pentru a-l face să realizeze cât de importantă e viaţa, şi, prin prisma unor situatii extreme la care este expus, să devină mai responsabil, pentru ca în final să-şi găsească job-ul de vis.

Mă întreb, oare i-au achitat şi tratamentul psihiatric post-emisiune? Sper că da...

Sunt o cinefilă. Ador filmele de bună calitate, care exprimă idei şi generează alte idei, care sunt capabile să nască întrebări şi să determine găsirea unor răspunsuri naturale şi pertinente, filmele pe care dupa ce le-ai vizionat o dată simţi că le poţi viziona încă o dată şi încă o dată şi întrebările vor fi întotdeauna diferite, emoţiile vor fi mereu puternice, şi altele, vei remarca de fiecare dată ceva, altceva, la ele. Filme pe care le redescoperi de fiecare dată mai profunde şi cărora le atribui într-un "perpetuum mobile" al gândirii, noi şi noi sensuri. Iar sensul final nu poate fi un simulacru filmat al vieţii ci viaţă filmată cu profesionalism pentru a desfăta... iubitorii de filme.

Mă declar vinovată. Am mers în cinematograful din mall – tot invenţie americană - pentru un film care a fost îndelung promovat pe canalele noastre de televiziune, al cărui trailer l-am vizualizat de cel putin 10 ori pe YouTube, şi ai cărui actori, star-uri internaţionale precum Brad Pitt sau Liam Neeson (actori de care erau îndrăgostite toate adolescentele din generaţia mea, în căutarea băiatului perfect, şi care o dată cu trecerea anilor au trecut la iubiri mult mai realiste) promiteau experimentarea unei înălţări spirituale, prin intermediul tehnologiei de care industria filmului beneficiază, şi a efectelor speciale.

Aşezată confortabil în scaunul de cinema, flancată de mâncători de popcorn sau nachos, m-am pregătit cu emoţie să întâmpin noua experienţă cinematografică.

.................?!..........................

Îndepărtez ochelarii 3D şi respir adânc (fără să mă „împiedic” de nelipsitele resturi de popcorn şi nachos). Mi-aş dori să comentez, să formulez opinii şi concluzii, dar îmi este imposibil. Asistasem la o îngrădire a expansiunii sufleteşti, la o inversare a Big Bangului înspre o gaură neagră şi am simţit cum gravitaţia mă absoarbe.

Se pune accent, în filmografia actuală de „succes”, pe instinctele primare, pe comportamentul gregar şi mai puţin pe cum ar trebui filmul să acţioneze asupra resorturilor celor mai adânci ale sufletului, cum ar trebui să te simţi împlinit artistic şi nu deprimat sau ofuscat sau intoxicat cu naivităţi prosteşti de genul binelui care învinge întotdeauna răul, plictisit când îţi dai seama că scenariul e cel binecunoscut şi că tu şi regizorul, surprinzător, aţi fost pe aceeaşi banală lungime de undă.

Nu vreau să fiu greşit înţeleasă, dar, am pretenţii de la un film (mai ales de Oscar), să aducă în discuţie probleme actuale, critice, pe care le experimentăm sau le refuzăm fiecare zilnic, care ne produc emoţii şi „suferinţe” credibile. Putem să mergem la film şi pentru a trăi pentru câteva ore într-o realitate paralelă sau pentru a înţelege mai bine realitatea în care ne aflăm.

Sau poate aşa e realitatea, suntem conduşi în principal de instinct(e) iar învingătorii sunt mereu previzibilii băieţi... „bine antrenaţi”?!

Şi Oscar-ul de anul acesta va avea, oare, aceeaşi reţetă? Vom vedea, la ceremonia ce se va desfăşura în 2 martie, la ediţia cu numărul 86!

Autor: Dora Iulia MARIŞ