Antonia Luiza Zavalic - Dans în trupul ielelor (poezie) Imprimare 877 Afişări
Scris de Antonia Luiza Zavalic   
Vineri, 27 Decembrie 2013 09:36

Femeie cu ochii traşi peste noapte,
te faci că slujeşti la braţul meu vise sub forma amputării.
Ruşinezi copacul pe care ţi-ai răzămat fruntea şi sânii îndrăgostiţi
în timp ce iubeşti.
 
Cu tine mor de viu şi trăiesc de mort.
 
Mă duci din întuneric în întuneric să adun căldura 
din oase,
le predau ascultare şi să mă rog.
Eşti un timp al pământului care se roteşte în oameni 
şi plânge neputinţă.
Ai pus viaţă peste vrajă şi acum toate păpuşile îmi vorbesc
despre singurătate.
 
Femeie,
sunt muncit şi tras în carnea ta ca un inel care doare pe orice deget.
 
AUTOR: Antonia Luiza Zavalic
27 decembrie 2013
 

Share