CARTE: „Turnul Babel” de Neagu Rădulescu Imprimare 1289 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 22 Decembrie 2013 07:28
 
Pe Neagu Rădulescu l-am ştiut prin caricaturile sale, care-i apăreau în ziarele de sport de la începutul anilor ’70. Apoi am descoperit că a fost şi un talentat pamfletar, un fin observator al naturii umane. În cartea sa „Turnul Babel”, cititorul se reîntâlneşte cu scriitorii interbelici şi cu actorii aceleiaşi perioade. 
„Am umplut odată un blocnotes cu o herghelie de cai verzi pe pereţi despre El. De atunci au trecut câteva toamne. Nu ştiu câte.”
 
Spune Neagu Rădulescu despre el însuşi. Anii copilăriei trec  repede şi acum autorul se vede ca unul dintre cei care 
„ […] ţine bolta frunţii în palmă şi seamănă în grădina hârtiei florile lui de vis.”
 
Lista evocărilor şi amintirilor din cartea prezentată azi e prea lungă. M-am oprit doar la câteva nume.  
 
Mircea Damian
„Nici Mircea Damian nu mai doarme pe-o bancă tare în Cişmigiu. Şi maestrul mănâncă de câte ori îi pofteşte cimpoiul stomacului pe zi, nu o dată pe săptămână ca foştii săi eroi.”
Mircea Damian – pseudonim al scriitorului şi gazetarului  Constantin Mătuşa (1899-1948). Niciodată mulţumit de prestaţiile politicienilor vremii ( dacă ar fi trăit acum alta ar fi fost situaţia, nu-i aşa?…), remarcat pentru proza sa de Camil Petrescu, M. Damian este pe nedrept aproape necunoscut azi.
Petru Comarnescu
„…s-a întors de peste ocean cu capul ca o tortă nemţească şi cu un spate cât un cufăr cu şapte despărţituri.”
Critic literar şi eseist, Comarnescu a obţinut un doctorat în istoria artelor în SUA în 1933. 
 
Neagu Rădulescu spune în cartea sa că unii dintre colegii săi de generaţie n-au avut acel dram de noroc în viaţă necesar pentru a rămâne nemuritori prin cărţi sau publicaţii periodice:
„ce e drept, pe unii vieaţa i-a svârlit funcţionari la Gară sau la Finanţe, sau dascăli de istorie într-un orăşel pustiu de provincie.”
 
Pentru unii a fost şi mai rău…
„pe alţii, mai puţin norocoşi, i-a furat într-o dimineaţă de Octombrie, când se deschid şcolile şi se desbracă pomii, tuberculoza.”
 
Autorul reuşeşte ca în câteva cuvinte să portretizeze definitoriu un scriitor. De exemplu, despre Ion Minulescu scrie că avea
„Hainele tărcate şi celebrele-i fulare pe care şi acum îi place să le poarte înnodate desordonat şi ieşite din palton ca o barbă.”
 
Cafeneaua,
„mătuşa asta cu cafeluţe, tabieturi şi taifas, te prinde aşa de mult în mrejele ei, că atunci când ieşi din ea şi te trezeşti în stradă îţi sunt tâmplele ninse şi confraţii te arată cu degetul.”
 
 este un loc unde 
„afli că X a scris o carte proastă sau bună. (Scriitorul român nu mai citeşte de la 18 ani. El se informează.)”
 
Singura rezolvare posibilă pe care o vede autorul „Turnului Babel” este
„să te întorci în fum şi în miros acru de şvarţ, să asculţi aceleaşi şuete demodate, să priveşti rând pe rând cum îi cad dinţii vecinului, să dormi cu gazeta în mână[…].”
 
Activitatea la „Viaţa Literară”  a scriitorilor e „luată sub lupă” de Neagu Rădulescu. Despre poetul Virgil Carianopol spune că era:
„ slab, cu pielea obrazului întinsă prea mult pe oase şi mereu neras ( aşa trebuie să fi fost Ioan Botezătorul care se hrănea cu rădăcini şi leuştean şi în zilele de dulce cu lăcuste).”
 
În alt capitol al cărţii, Neagu Rădulescu spune despre el însuşi:
„Nu sunt misogin. Dimpotrivă. Iubesc prea mult căprioarele cu fustă şi cercei. După fiecare mă întorc pe stradă şi nu m-aş mira trezindu-mă vreodată cu nodul cravăţii la ceafă.”
 
Nu-i singurul… Apoi autorul se dezlănţuie împotriva câtorva scriitoare, catalogate de el ca neimportante. Dar ce introducere în miezul problemei face domnul Rădulescu…
„Eu, uite, am croit cu plaivazul pe hârtie o crizantemă şi am aruncat-o lângă botforii câtorva Cosânzene  care în loc să-l vâre pe Făt Frumos  pe fereastră la ele în iatac şi să se drăgostească aşa cum scrie şi în cărţile sfinte, înşiră până în zori versuri cu igliţa şi cos mii de cuvinte să dea gata un roman.”
 
Drept urmare, autorul a fost „târât” prin judecăţi, cum a făcut, de exemplu, poeta Erastia Peretz. Neagu Rădulescu spune:
„Auzi, să nu-ţi răspundă la salut fiindcă ai asemuit-o cu Lucreţia Karnabatt[…]”
despre care se spune că era cam bărbătoasă. Una din cărţile sale se numeşte „Sexul de peste drum”. 
 
Nici Lucia Demetrius nu scapă de ironiile fine ale lui Neagu Rădulescu. Apropiată destul de mult – se pare – de Eugen Lovinescu, într-o nuvelă, scriitoarea a scris că eroina e în metrou şi admiră trei sferturi de oră gâtul unui bărbat aflat lângă ea.
„Ce gât! Privindu-l neobosită încă trei sferturi de oră şi analizându-l cam tot atât, eroina e cât pe aici să leşine când maestrul a ajuns la destinaţie. Ce gât!”
 
După ce-a citit nuvela, 
„Maestrul Lovinescu dă sentinţa: Lucia Demetrius e genială!”
 
Exagerarea e evidentă, nu încape îndoială…Tot în „Turnul Babel” am citit:
„Lucia Demetrius îşi plasează ifosele wertheriene şi miorlăiturile de Ofelie desamăgită în vieaţă.”
„Suferinţele tânărului Werther” este un roman scris de Goethe în 1774, o operă reprezentativă a mişcării literare „Sturm und Drang”
 
Coca Farago 
„Te opreşti mirat în drum. Ce arătare e asta? Ce să caute dorobanţul de piatră care păzeşte podul de la Cernavodă pe Calea Victoriei? Nu e  nici un dorobanţ, ci e chiar Coca Farago. […] părul îl poartă cu alee pe mijloc, împletit la spate conci în mai mulţi covrigi cu susan sau ca două receptoare de urechi.”
 
Ca trăsătură principală a cărţii lui Neagu Rădulescu aş remarca umorul. De exemplu, despre scriitoarea Sevastia Ticu Arhip scrie că e :
„profesoară şi unitate de măsură pentru girafe şi blocuri”
 
Un loc preferat de scriitori interbelici a fost „Café de la Paix”, aparţinând de „Capşa”. Dar, pentru că poeţii consumau doar pahare cu apă, Capşa a tras obloanele cafenelei. Clienţi ai acestui loc au fost: Ion Minulescu, Mihail Sorbul, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Camil Baltazar, Isac Peltz, etc., etc.Timp de două săptămâni, cât a durat „pauza” de închidere a cafenelei, 
„pescuitorii de stele au circulat pe calea Victoriei cu mâinile în buzunare, ca nişte simpli cetăţeni. Între ei şi lumea cealaltă nu mai era fereastra aburită a Capşei.”
 
Cişmigiul, parcul atâtor poveşti frumoase, un loc preferat de bucureşteni:
„Pe bănci au înlemnit pensionarii cu bărbia sprijinită în baston. Văduvele îşi expun genunchii şi câteodată mai mult, fiindcă sunt văduve.[…] Sunt atâtea studente şi studenţi in Cişmigiu că nu cred să se mai găsească vreunul într-o sală de curs. Şi nici unul n-are în mână vreo carte sau vreo revistă de literatură…”
 
Aşa a fost atunci. Acum e altfel, nu-i aşa?...
 
La Buşteni exista (poate mai există şi azi?) o casă a scriitorilor, loc de odihnă şi de inspiraţie pentru ei. Şi scriitori români au fost mulţi întotdeauna…Neagu Rădulescu spune:
„Vasile Alecsandri” ne-a decretat pe toţi, de la vlădică la opincă, logoditori de stihuri şi cai verzi.”
 
De data aceasta „caii verzi” nu sunt cei de pe pereţi, aşa cum e zicala, ci îi găsim, poate, în realizările scriitorilor. Cu toate că sunt destui care consideră literatura română sub nivelul celei mondiale, îmi menţin părerea că scriitorii noştri sunt mai buni decât ai lor!
 
În gara din Buşteni au coborât toţi scriitorii,
„Un pluton de poeţi cu geamantane, cu neveste, cu copii şi cu câte un căţeluş pitulat bine subt palton.”
 
Printre cei coborâţi pe peron este şi poetul George Dumitrescu, care şi-a pierdut un galoş în tren. Autorul consemnează păţania cu binecunoscutu-i umor:
„…jos, subt burlanele nădragilor, poetul prezintă două picioare diferite, luate, s-ar părea, cu chirie de la magazin. În stânga măcăie răţuşca unui pantof şi dincolo, pe dreapta, subt armonică, se înfoiază mortuar mănuşa cu limbă a galoşului vitreg.”
 
Tot din zona de munte amintită vine şi butada spusă de Şerban Cioculescu, cu un umor remarcabil:
„Domnilor, nu înţeleg de ce i se spune Predeal. Că nu e pre-deal deloc. E pre-munte!”
 
Autorul  portretizează şi câteva figuri de mari actori români. Dintre toate, doar câteva cuvinte spuse de Neagu Rădulescu despre Mircea Şeptilici:
„E posesorul unei bărbii ca un galoş şi sâsâie de parcă îi zboară cuvintele din praştie.”
 
Cartea, de la apariţia căreia au trecut 73 de ani, îşi păstrează neschimbat farmecul insolit. Citiţi-o şi vă veţi convinge. Poate discutăm despre ea la o cafenea literară în Sighet într-o bună zi…
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 22 Decembrie 2013 09:57