18 decembrie 2013…. ora 15:00… La Sala Radio Sighet, un grup de prieteni de-ai lui Peter Hurley îl aşteaptă cu nerăbdare…

“E pe la Vadu Izei, imediat trebuie să apară”, punctează un apropiat de-al lui… „E PE DRUM!”

Şi Peter şi noi, ne-am obişnuit să batem drumurile - de aici sau de aiurea - probabil sunt porţile spre iluzia libertăţii.

După câteva minute Peter apare zâmbitor, luminos, în mână cu o bâtă zdravănă, ciobănească, cu o trăistuţă

pe umăr, purtând cu mândrie şi alte obiecte vestimentare tradiţionale.

Peter Hurley îşi lansează volumul proaspăt tipărit “The way of the crosses” şi aici la Sighet, unde are numeroşi prieteni, care-i apreciază dragostea necondiţionată pentru aceste locuri…

Cel puţin în arealul maramureşan, Peter probabil percepe mai intens conexiunile mitice şi mistice cu strămoşii lui celţi, de aceea a creat un festival pentru Săpânţa şi Ţara Maramureşului şi nu se dă bătut sperând în continuitatea acestuia. Nu văd altă explicaţie pentru pasiunea perseverentă pe care a făcut-o pentru România decât o tainică şi inexplicabilă genă… comună (celtică sa fie?!...).

Peter explică sensul Drumului cărţii, e un pic revoltat (a trecut prin situaţii care sunt fireşti pentru noi, dar inimaginabile într-o ţară statornică-n… Apus), dar mai ales e optimist. Crede în revigorarea paşnică a acestui popor, în re-inventarea ţării. Sunt(em) de acord, dar revigorarea se poate face tot cu oameni, însă cu alţi oameni! Cu cei de ieri sau de azi, cu cei din... Cimitirul Vesel se pot construi legende, mituri patriotarde si... balade.

Cartea “vorbeşte” simplu, direct, prin intermediul oamenilor obişnuiţi, locuitori anonimi ce-şi trăiesc viaţa în prelungirea drumurilor, drumuri ce se termină şi în noi, banal, cu o cruce sau troiţă.

Zeci, sute de personaje, se succed în calea lui Peter, numindu-se, secvenţial, Maria, Dioca, Pălăguţa, Béla, Csiki, etc. toate trăitoare aici şi toţi martorii… trecerii. Nu ştiu care dintre ei provin din daci, romani, huni sau celţi, dar toţi par a avea o frumuseţe a lor aparte pe care-i egalizează o genă pe cale de dispariţie: bunul simţ. Şi Peter ne explică şi “justifică” dragostea lui vetustă pentru România: obiceiuri, tradiţii, ospitalitate. Dar, irlandezul Peter Hurley, un prieten sincer al nostru, ne avertizează să nu cedăm în faţa asaltului imposturii, tupeului grobian, lipsei de bun – simţ. Speranţa există, speranţa nu se odihneşte, dar azi, mai mult ca oricând, e sufocată de ticăloşi mioritici.

„Drumul crucilor” nu vorbeşte despre moarte, vorbeşte despre viaţă, despre crucea pe care o poartă oamenii tăcuţi, azi figuranţi, cu tarele şi viciile lor, cu pasiunile şi aşteptările lor, vorbeşte despre viitorul din umbra troiţelor.

Peter este un om super-pro-activ, şi dacă a străbătut pe jos ţara (650 km), în mai puţin de o lună, plecând dintr-un nord mereu uitat şi izolat într-un conservatorism pozitiv (pentru unii) pentru a ajunge în capitala „vieţii vesele” şi-a agitaţiei fără de sfârşit, a făcut-o nu pentru a ne compătimi pe unii în defavoarea celorlalţi, ci pentru a ne demonstra că democraţia play-back-ului nu ne este de niciun folos. Şi viaţa şi moartea sunt „live”, iar oamenii, doar ei, pot re-construi o troiţă magică, fetiş împotriva imposturii, hoţiei şi inculturii.

Să pornim şi noi în căutarea ţării pe care ne-o dorim, pe care am abandonat-o din laşitate, pe care străinii au descoperit-o şi-o apreciază, să ne luăm arma – toiag şi să reinventăm tradiţia onoarei.

AUTOR: ION MARIȘ