O sărbătoare a muzicii, susţinută de un român şi de un american, pe scena Şcolii de Muzică din Sighetu Marmaţiei. Ce mică-i lumea, totuşi… Lucian Ban (un Român la New York) şi Mat Maneri (un American - nu la Paris, ci la... Sighetu Marmaţiei) au concertat şi la noi. Un eveniment deloc întâmplător. Există un om în oraşul nostru care face ca ceea ce pare imposibil să devină posibil, iar Sighetul să devină un punct de reper pe harta muzicală a lumii! Mulţumim domnului Ion Mariş pentru marile bucurii pe care ni le face! Ştiindu-i modestia, nu vreau să scriu acum mai mult despre totala implicare a domniei sale în realizarea Evenimentului din 5 decembrie 2013, deşi ar merita…

"Pianistul Lucian Ban cântă cu o fluenţă şi o sensibilitate care amintesc atât de un Vladimir Horowitz cât şi de un McCoy Tyner…[…]Mat Maneri a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara şi viola”  scrie prestigioasa revistă „All About Jazz”. Aseară am constatat şi noi toate acestea la o întâlnire între prieteni. Doi au fost pe scenă, mulţi alţii au fost partea cealaltă care formează întregul unui spectacol, publicul. După primele sunete ale pianului lui Ban şi ale violei lui Maneri am trăit în sinea mea un moment deosebit:”atenţie, se cântă!” parcă-mi spunea cineva. DA, se cânta, dar era altceva de data aceasta! Cei doi invitaţi care au reuşit să ducă spectatorii într-o zonă pe care nu ştiu s-o definesc, dar care sigur trece dincolo de ceea ce înţelegem în mod obişnuit prin muzică, au venit cu o interesantă inovaţie muzicală.

A fost mai mult filozofia muzicii în viziunea unor artişti apreciaţi cum se cuvine de mari gazete care au şi rubrici muzicale între articolele publicate. „The Guardian” sau “Neue Zurich Zeitung” sunt doar două dintre ele. Nu voi folosi citate despre muzica duo-ului româno-american din publicaţiile amintite. Cred că putem simţi fiecare dintre noi când ceva ne place, sau ne lasă indiferenţi.

Un concert care trece dincolo de senzaţia auditivă pe care ne-o lasă muzica. A fost un amestec de sunete de intensităţi şi tonalităţi diferite. Poate e bine să acceptăm şi asemenea manifestări muzicale avangardiste. Aşa cum ne-am obişnuit cu pictura modernă, de ce nu ne-am putea obişnui cu muzica ascultată aseară? Sigur, e nevoie de timp şi răbdare pentru a putea accepta noua formă de manifestare a acestei arte.

Pe la începutul spectacolului, Lucian Ban a spus că piesa pe care tocmai au cântat-o cei doi au improvizat-o chiar atunci, pe scenă, în faţa noastră. Sigur, momentele de inspiraţie din lumea muzicii clasice sau a jazz-ului n-au lipsit. Dar improvizaţia este ceva specific jazz-ului. Poate că aşa s-ar putea numi cel mai bine ce s-a cântat aseară:jazz, jazz de avangardă! Chiar Lucian Ban spunea:

„Îmi place să cred despre mine că sunt la limita avangărzii - în legătură cu trecutul, cu tradiţia. Sensul melodic este foarte important pentru mine. Într-un cuvânt, ce fac eu astăzi, aproape cu toate proiectele, este situat în contemporary jazz, care este un termen umbrelă, care acoperă foarte multe stiluri şi subgenuri.”

Un lucru-i sigur: muzica e în faza în care ar putea face un pas uriaş înainte. Sau pasul e deja făcut de Lucian şi Mat? Oricum, uşa despre care aminteam în titlu, a fost deschisă. Cine mai intră pe ea? Mai mult decât atât: cine ar îndrăzni s-o închidă?...

AUTOR: Horia Picu

7 decembrie 2013

www.sighet-online.ro