O carte care ne reaminteşte că istoria mai are mistere rămase încă nerezolvate. Până la urmă, aşa trebuie să rămână. Misterioase, nerezolvate şi …“presărate” cu mici minciuni pentru a fi mai atrăgătoare. Să ne aducem aminte ce spunea Anatole France:

„Povestirile istorice fără minciuni sunt foarte plictisitoare” .

 

Laurent Pfaadt repovesteşte unele dintre captivantele istorioare ale omenirii. Am ales câteva pentru a vi le prezenta pe sighetonline.

 

Papesa Ioana- o femeie pe tronul Sfântului Petru ?

Într-o zi a anului 858, suveranul pontif Ioan al VIII-lea mergea pe străzile Romei.

“Intrând pe o străduţă îngustă, papa a fost cuprins brusc de dureri violente în partea de jos a abdomenului.[...] În pofida veşmintelor purpurii purtate de papă, toată lumea a putut să zărească acea pată  de sânge de un roşu-închis care se întindea ca o umbră malefică.”

 

Papa Ioan al VIII-lea a născut, deci era papesa Ioana...Primele informaţii scrise despre existenţa papesei Ioana au apărut abia în secolul al XIII-lea. O istorie puţin verosimilă, dar s-a întâmplat ceva după acest neobişnuit episod. În secolul al XI-lea, o scrisoare a papei Leon al IX-lea către patriarhul Constantinopolului conţine propoziţia:

“Timp de doi ani scaunul pontifilor de la Roma a fost ocupat de o femeie.”

Mai mult de-atât, în trecut mai mulţi au afirmat c-au văzut la Roma o statuie reprezentând-o pe papesa Ioana. În bazilica din Siena, care are zidurile împodobite cu busturile papilor, pe unul dintre ele scria:

“Joahannes VIII femina”

 

Hotărât ca asemenea momente de incertitudine în privinţa sexului suveranului pontif să nu se mai întâmple, colegiul pontifical a introdus pe la anul 1000 un examen obligatoriu pentru noul papă, cel al scaunului cu fundul spart. În timpul examinării, un ecleziast verifica pe sub scaunul construit special pentru aşa ceva dacă noul papă are “înzestrarea” normală a unui bărbat. Dacă totul era în regulă, spunea:

“testiculum habet et bene pendebant”

 

Adică: “are testicule şi-i atârnă bine”.

 

Să înţelegem că vârsta destul de înaintată la care sunt aleşi papii să fie în legătură directă cu strigarea mai înainte menţionată?...Autorul menţionează în cartea sa că Muzeul Luvru deţine un exemplar din porfir al scaunului. Examinarea a fost abandonată în timpul papei Leon al X-lea în 1513. Dar paginile închinate existenţei sau neexistenţei papesei Ioana, 

“bântuie şi acum culoarele Vaticanului, deoarece pune o problemă care a devenit esenţială cu timpul: locul femeilor în catolicism şi în sânul bisericii.”

 

Ioana d’Arc şi legenda ei ocupă un loc important în cartea conaţionalului eroinei franceze. Laurent Pfadt scrie:

„Cea pe care istoria a reţinut-o sub numele de Fecioara din Orléans nu a fost, la început, dcât o copilă analfabetă din Lorena, care s-a născut într-o familie de ţărani din Domrémy în ziua de 6 ianuarie 1412.”

Foarte credincioasă, se izola de multe ori ca să vorbească cu Dumezeu. Pe la 13 ani a început să audă voci pe care le atribuia sfinţilor Mihail şi Ecaterina.

„Aceste voci o îndemnau să-i fie milă de regatul Franţei şi să vină în ajutorul regelui.”

 

Se ştie despre capacitatea extraordinară a acesei fete de a mobiliza trupele franceze în luptele cu inamicul. Philippe cel Bun, văzându-i comportamentul neînfricat, ar fi exclamat

„Dacă aş fi avut şi eu astfel de luptători, mi-ar fi adus o coroană regală!”

 

Arsă pe rug pe 30 mai 1431, Jeanne d’Arc a devenit o legendă. În 1456 a fost reabilitată pentru toate acuzaţiile aiuritoare care i-au fost aduse. Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o în 1920.

 

Despre Nostradamus autorul spune multe lucruri interesante. De exemplu, ştiaţi că numele lui însemna „dăruim lucrurile care sunt ale noastre”?

 

Marele dramaturg englez William Shakespeare se odihneşte în strana bisericii Sfânta Treime din Stratford-upon-Avon. Autorul „Marilor mistere ale istoriei” spune că

„Actorul de la Globe a obţinut dreptul de a fi înmormântat in strană nu în virtutea  vieţii sale sau a renumelui de dramaturg, ci pur şi simplu pentru că a plătit dijma către parohie. Pe piatra mormântului, un epitaf e format din  aceste cuvinte misterioase:

Prietene, pe Dumnezeul nostru, nu scotoci

Prin colbul asupra-mi aşezat, 

Binecuvântat fie cel ce va cruţa aceste pietre

Dar  blestemat va fi cel ce-mi va profana mormântul.”

 

Capitolul închinat Marelui Will se încheie cu cuvintele:

„Se spune că în sicriu s-ar afla manuscrise inedite, chiar lângă trupul neînsufleţit. Să fie vorba de tragediile despre care s-a crezut că sunt pierdute?”

 

Cine ştie răspunsul, să ne spună! Dacă ştie cineva…

 

Maria Antoaneta 

Schimbările majore din anul 1789 şi cei următori prin care a trecut Franţa sunt relatate cu o evidentă cursivitate de scriitor. Un singur fragment din carte vreau să vă aduc în atenţie aici:

„Câteva zile mai târziu, în ziua de 10 octombrie 1789, Ludovic al XVI-lea a devenit „regele francezilor”. Terminologia avea importanţa ei, deoarece însemna că de acum înainte naţiunea va fi deasupra regelui.”

 

Cine s-ar fi găndit că „regele Franţei” sau „regele francezilor” pot avea semnificaţii atât de diferite? 

 

Napoleon 

Altă enigmă a istoriei priveşte asasinarea împăratului Napoleon în timpul exilului pe insula Sfânta Elena. A fost, sau n-a fost otrăvit? Nici în ziua de azi nu s-a lămurit problema, pentru că sicriul aflat în Domul Invazilor n-a fost niciodată deschis!

 

Rasputin

„Cu barba şi părul ciufulite, cu ochii pătrunzători de un albastru ca oţelul şi unghiile murdare, Rasputin a devenit repede un mistic la care lumea venea după sfaturi.”

 

Este porteretul unui important personaj din Rusia ţaristă. A fost un vindecător miraculos, un prezicător care a avut dreptate întotdeauna, un dezmăţat. De altfel, numele lui chiar asta înseamnă: dezmăţat…Se spune că în ziua de 14 septembrie 1911, familia ţarului era la Kiev pentru a asista la o reprezentaţie cu opera lui Musorgski, „Boris Godunov”. În timpul spectacolului, Rasputin s-a apropiat de ţarină şi i-a spus:

„Mămucă, am unele îngrijorări.[…] În legătură cu Stolîpin. Moartea se ţine după el. Călăreşte pe spatele lui. ”

 

Stolîpin a fost preşedintele Consiliului de Miniştri al ţarului Nicolae al II-lea. Cineva, chiar în timpul desfăşurării spectacolului de operă amintit, l-a înjunghiat în spate…

 

Mata Hari

Se cunoaşte acum aproape tot despre Mata Hari, care este un nume de împrumut din malaeză şi înseamnă „Ochii Aurorei”. Condamnată la moarte pentru înaltă trădare în timpul primului război mondial, a fost împuşcată. 

„Glonţul fatal a nimerit-o drept în inimă, o inimă care bătea în ritmul aventurilor, între spionaj şi plăcere.”

 

Asasinarea preşedintelui american J.F.Kennedy în 1963 a lăsat multe „pete albe” ale anchetei declanşate după evenimentul care a zguduit societatea americană şi a şocat o lume întreagă. Laurent Pfaadt arată, printre altele, că 

„Medicii din Dallas au constatat întâi că rana mortală provenea din faţă, după care au retractat. În sfârşit, creierul lui JFK a dispărut in mod misterios. S-a dorit acest lucru deoarece prezenta urmele unui tir din faţă?”

 

Autorul spune că dispariţia misterioasă a creierului a fost dovada clară că nu doar Lee Harvey Oswald a tras în preşedintele american...

 

Moartea misterioasă a papei Ioan Paul I nu putea scăpa analizei minuţioase a scriitorului. Interesant e faptul că a fost primul papă care a avut două nume. Se pare că Ioan Paul I a fost primul ales al Vaticanului care a rostit cuvintele:

„Domnul vă iartă pentru ceea ce aţi făcut”

 

adresate cardinalilor care l-au ales. Papa Francisc a folosit textul predecesorului său în discursul rostit după instalarea sa în fruntea bisericii catolice. Părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a spus:

„După Conclav, s-a ţinut o cină destinsă în reşedinţa Sfânta Marta", unde erau cazaţi toţi cardinalii, înainte de participarea la alegerea Papei, iar la final, în timpul unui toast, el le-a spus cardinalilor „ Dumnezeu să vă ierte pentru ce aţi făcut””

 

După cum vedeti, istoria nu se schimbă! Se schimbă doar personalităţile care o fac. Cred că şi această carte prezentată azi confirmă acest lucru. Închei recenzia de azi reamintindu-vă că Napoleon spunea că 

„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord” 

 

După ce veţi citi cartea, vă veţi întreba, poate, dacă oamenii s-au pus întotdeauna de acord faţă de evenimentele trecutului. Eu spun că nu…