te-aş putea iubi

cu teamă ca nu cumva să-ţi întrerup liniştea dintre oase

când îngenunchezi.

În agăţările mele

e mai mult decât ploaia care udă

pământul potolit de adevărul cu care păşeşti în tot mersul tău

(să dai vieţii un sens, unul care să meargă).

 

Undeva unde aduni muzică şi zdrobire

aştept mângâierea să-ţi cadă ca o mantie de care se prind stele

peste care tragi din tot întunericul să luminezi

ca o zăpadă care ustură printre degetele vii şi îngropate

sub lumânări negre.

 

Undeva unde aduni muzică şi zdrobire

cerul se rarefiază la fel şi ploaia

 

Autor: Antonia Luiza Zavalic

1 noiembrie 2013

www.sighet-online.ro