Poezie: Antonia Zavalic -

Poezie: Antonia Zavalic - "Totul e sfânt"

759 Afişări

Scris de Antonia Luiza Zavalic

Marţi, 29 Octombrie 2013 09:17

Fiecărui poem i-am suflecat mâneca până la sânge,

am pomenit înmărmurită că de aici încolo toate aşternuturile sunt goale

şi corpurile ţâşnesc pe viu

să păteze discret

ca într-o hipnoză a culorilor din care iese lumina pe picioarele ei

să tulbure îndeajuns până şi nevăzătorii.

Dacă sapi în cadavre, vei ajunge să crezi că

plânsul e doar o stare de des-compunere

şi că viermii chiar se iubesc în tot deliciul putrefacţiei.

Câte şiruri de ploi cad până să spele amărăciunea, până să facă din frig

o stare de bine, în care poţi să-ţi aşezi căpătâiul şi genunchii

să te închini cu duhul împământenit de plăcere.

Rugăciunea ta apleacă peste cer, îl topeşte până îţi picura Dumnezeu

pe piele. Cu cât eşti mai sus cu atât teama

îţi va escalada necontenit creierii, că te tragi dintr-o senzaţie virtuală

că singurul tău gând e că

eşti prea sus să nu-ţi dai drumul (şi sinucigaşii îşi fac calcule despre cum e mai

iraţional să mori) şi tot aşa

îţi aduci aminte de formule matematice în care moartea e singura necunoscută care în cele din urmă te rezolvă.

Între noi a mai rămas un pat prea obosit pentru dragoste

nu-l va ocupa nimeni în toată singurătatea lui.

Pe fiecare îl vom iubi ca într-o răsuflare perfectă a plămânului,

va ajunge aerul nostru de fiecare clipă şi-l vom simţi pe buze dimineaţa.

Dacă adunăm mişcările ca într-un scenariu low budget, vom vedea că avem

legături între toate rupturile

cum se succed vertebrele şi unghiile noastre şi carnea de sub ele

într-un sex desăvârşit.

Am putea adormi cu visul treaz,

am putea încerca numaidecât cu tălpile goale un pământ care creşte sub noi

(apăsarea ar fi la fel de reală)

şi deasupra, într-o zi se va sătura de carnea noastră.

Într-o zi vom fi memoraţi în limbul unei frunze căzătoare

ca într-un refuz al universului de-a nu muri.

AUTOR: Antonia Luiza Zavalic

27 octombrie 2013