| ESEU: Claudia Rohnean - “Mi-era foame/ Mi-era somn să scriu” |
|
1717 Afişări |
| Scris de Claudia Rohnean |
| Joi, 03 Octombrie 2013 15:33 |
|
Cu iluzia vieţii în sânge m-am trezit dimineaţa la capăt de gând. Mi-era somn. Mi-era un somn nebun să rup fila existenţială, să simt din nou că trăiesc. M-am uitat pe geam şi l-am văzut pe Aladin. Zbura către Parlament cu un geamantan ticsit de foi. O fi reglementarea privind finanţarea în educaţie?
Deschid televizorul şi un straniu sentiment de déjà-vu mă cuprinde. Îmi vorbeşte o maimuţică despre criza dintr-un desen animat care a atins cotele maxime ale raitingului. Bizar. Mă simt pierdută. Ies pe balcon şi văd Champs-Elysees, dar am Bucureştiul în vene. Îl simt, dar nu-l văd. Îl doresc şi-l tăgăduiesc. Îl am şi-l dau la reciclare!
Un telefon sună.. Ritmul e oriental. Ne păstram gândirismul în raţiune. Nu inoculăm valori occidentale, doar le adaptăm.. Tăiem filele raţiunii şi ne ghidam după prototipuri. Anihilăm şi mintim. Suntem unici şi irepetabili.
Îmi închid placa neuronală cu doar o simplă comandă vocală. Mai nou totul e tehnologizat. De fapt, informatizat sau ridicat la rang de confort.
Lumea asta mă plictiseşte. E anostă. E inodoră, incoloră, insipidă. E ea şi nimic mai mult. Farmecul a trecut. Şi, tolanită pe canapea, cu ochii în plasma interstructurală a fantasticului invoc fantasmele trecute. Indimenticabile melancolii ale vremurilor în care îl luam de mână pe omul din tine şi prima destinaţie era beraria. Beraria în toată splendoarea ei, unde gândurile şi visurile ni se amestecau printre paharele pline de vorbă.
Hitler le extermina, Stalin le infometa, noi le... cred că le lăsăm în mâna lor.
Ştii? Azi aş avea nevoie de un cuţit. Unul atât de ascuţit încât să fie în stare să taie tot ceea ce a însemnat eşec. Să junghie deziluziile, să-mi măcelarească orgoliul. Dar ştii ce ? Cred că după ce voi termina ţi-l voi face ţie cadou.
Iubite.. Iubite cititorule, care eşti doar ochiul meu..
-Oh, abia acum îmi spui că nu există Dumnezeu?
-Păi, ăla nu era Nietzsche?
-Taciiii!
Conştiinţa... Constiinta trebuie să fie supusă.
Dau delete şi plec. Folderele se adună în recycle bin. Gândurile mele în fundul unui abis neînceput.. Eu!
AUTOR: Cu iluzia vieţii în sânge m-am trezit dimineaţa la capăt de gând. Mi-era somn. Mi-era un somn nebun să rup fila existenţială, să simt din nou că trăiesc. M-am uitat pe geam şi l-am văzut pe Aladin. Zbura către Parlament cu un geamantan ticsit de foi. O fi reglementarea privind finanţarea în educaţie?
Deschid televizorul şi un straniu sentiment de déjà-vu mă cuprinde. Îmi vorbeşte o maimuţică despre criza dintr-un desen animat care a atins cotele maxime ale raitingului. Bizar. Mă simt pierdută. Ies pe balcon şi văd Champs-Elysees, dar am Bucureştiul în vene. Îl simt, dar nu-l văd. Îl doresc şi-l tăgăduiesc. Îl am şi-l dau la reciclare!
Un telefon sună.. Ritmul e oriental. Ne păstram gândirismul în raţiune. Nu inoculăm valori occidentale, doar le adaptăm.. Tăiem filele raţiunii şi ne ghidam după prototipuri. Anihilăm şi mintim. Suntem unici şi irepetabili.
Îmi închid placa neuronală cu doar o simplă comandă vocală. Mai nou totul e tehnologizat. De fapt, informatizat sau ridicat la rang de confort.
Lumea asta mă plictiseşte. E anostă. E inodoră, incoloră, insipidă. E ea şi nimic mai mult. Farmecul a trecut. Şi, tolanită pe canapea, cu ochii în plasma interstructurală a fantasticului invoc fantasmele trecute. Indimenticabile melancolii ale vremurilor în care îl luam de mână pe omul din tine şi prima destinaţie era beraria. Beraria în toată splendoarea ei, unde gândurile şi visurile ni se amestecau printre paharele pline de vorbă.
Hitler le extermina, Stalin le infometa, noi le... cred că le lăsăm în mâna lor.
Ştii? Azi aş avea nevoie de un cuţit. Unul atât de ascuţit încât să fie în stare să taie tot ceea ce a însemnat eşec. Să junghie deziluziile, să-mi măcelarească orgoliul. Dar ştii ce ? Cred că după ce voi termina ţi-l voi face ţie cadou.
Iubite.. Iubite cititorule, care eşti doar ochiul meu..
-Oh, abia acum îmi spui că nu există Dumnezeu?
-Păi, ăla nu era Nietzsche?
-Taciiii!
Conştiinţa... Constiinta trebuie să fie supusă.
Dau delete şi plec. Folderele se adună în recycle bin. Gândurile mele în fundul unui abis neînceput.. Eu!
AUTOR: CLAUDIA ROHNEAN, elevă în clasa a XII-a E la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, din Vişeu de Sus |
| Ultima actualizare Joi, 03 Octombrie 2013 15:41 |
