Poezie: Antonia Zavalic - "Shooting time" Imprimare 682 Afişări
Scris de Antonia Luiza Zavalic   
Miercuri, 02 Octombrie 2013 07:05

Copacul se înalţă către cer, apoi îşi îndoaie vârfurile
cu delicateţea cu care ea
trage ca pentru ultima oară în plâmăni
fum de ţigară
 
zâmbetul ei îmbătrânit îţi aduce aminte de frumuseţea de altădată
când adunai bucuriile
într-un dop de sticlă şi te temeai de reciclare
 
din buzele ei curg fluvii de camfor
să vindece
nu le poţi uita nici dacă ai face transfuzie cu Alzheimer
 
îşi coase lacrimile cu ac bont, căci ele dor încă
şi după ce sunt curse
 
rochia-i cade delicat peste umeri la fel şi greutăţile
trupul ei,
o îmbrăcăminte care te face suplu,
de câte ori o priveşti eşti curat şi bun
şi culoarea ei se asortează cu tot ceea ce ai văzut,
cu tot ceea ce ai putea vedea până la sfârşitul lumii.
 
Sângele ei este un efect placebo pentru inimi
care bat în gol
s-o primească în sfinţenie
căci ea vine ca o apocalipsă să sfâşie păcatul
cu rochia căzută delicat peste umeri şi cu greutăţi să-i rupă din dantelă
 
ea poate fi o lebădă care-şi îndoaie gâtul după aripi
să strângă din zbor ca într-o beznă în care s-a prins ceva,
ceva care pâlpâie şi e cald,
destul de cald să îndepărteze frigul care nu poate fi îndepărtat altfel
uşor îi este glasul
destul de uşor
să îndepărteze frica care nu poate fi îndepărtată altfel
 
Ea nu pozează nud,
nu pentru amatori. 
 
AUTOR: Antonia Luiza Zavalic
01.10.2013
www.sighet-online.ro

Share