Poezia lui Marin Slujeru lasă urme adânci…Le lasă direct în suflet, acolo de unde nu se mai pot şterge…Un volum de poezii în care Marin Slujeru se „joacă” admirabil de frumos cu subtilităţile pe care i le oferă limba română. Un poet mereu tânăr, mereu gata să observe „tot ce mişcă” în jurul său. „Cuget, deci exist”, frumoasa idee filozofică a lui Descartes ar putea fi transpusă de absolventul de filozofie Marin Slujeru în „observ, deci exist”!

…şi observă tot! Dar ce frumos spune asta…

„Cum mi-ar aşterne cineva o faţă albă de masă în zbor, 

  mi se întâmplă liniştea”

 

Liniştea, un lucru relativ…E suficient să vadă 

„ochii deja-domnişoarei, calzi”

 

ca să simtă că timpul său n-a trecut…

„-nu, nu mi-e sufletul trecut, 

  se mai petrec schimbări”

 

În altă poezie spune:

„nu ştiam când intrase în restaurant

 deodată şedea, cu rochia ei albastră, singură la masă

…………………………………………………

să nu plece cumva, încerc o panică uşoară”

 

Marin apreciază eternul feminin. O fiinţă plăcută ochiului său poate să nu aibă un chip bine conturat. Pentru poet contează mişcarea frumoasei fără nume. Păcat că totul se întâmplă într-un oraş „sfârşit”…

„nu înţeleg graţia ta în oraşul sfârşit,”

 

În poezia „Vorbe la palat”, spune:

„freamăt de frunze, foşnet de vorbe”

 

Poetul îşi permite să spună cum vrea, şi iese ceva admirabil. Bravo!

 

Această carte, având un format pe care lesne o poţi lua cu tine, poate fi de bun ajutor cândva…Te poţi ascunde de restul oamenilor şi să citeşti câteva poezii. Aşa îţi dai seama că nu eşti singur, că nu numai ţie ţi se întâmplă una, alta. Timpul trece, ce păcat! Va veni un moment când fiecare va trebui să se împace cu propriul lui destin…Totul se mişcă, nu-i aşa? Totul trece, nu-i aşa? Poetul are curaj să se „vadă” într-un viitor când

„Odată am să plâng pe săturate 

  cât a meritat, cât n-am apucat”

 

Ştie ce va fi atunci:

„mă voi face de râs

 o să-mi tremure hainele, carnea, bărbia”

 

Va fi un moment ca un fel de spovedanie în public. Curaj şi demnitate, asta văd eu în poezia „ Înfruptare”, din care am citat. 

 

„Anotimpul neprevăzut ” poate fi iarna. Poetul e mulţumit cu ce-i oferă natura:

„n-o laud, 

 nu-i dau tuşa mea personală”

 

Tuşa ta personală se simte în tot ce scrii, Marin Slujeru! 

 

Uneori poetul transmite o stare de tristeţe nevindecabilă, de la el, la cititor:

„-mergeam la pas prin luna lui Mai,

  să scriu cum îmbătrânesc.”

 

N-avem altceva de făcut decât să-mbătrânim…

„aşa cum pâlpâi eu pe-aici, în lichidare”

 

Am întâlnit în „Anotimpul neprevăzut” versuri scrise în stilul japonez „Haiku”

„în copilărie-

  prietenii mai mari îngrijindu-mă

  şi eu, vai, bătrân”

 

Volumul de versuri are la sfârşit nişte precizări în legătură cu stările conjucturale care l-au inspirat pe poet. Şi acele note au farmecul lor, ca întreaga poezie a lui Slujeru:

„Trecea înaltă şi încă o idee, pe lângă clădirile mohorâte. Instantaneu a dispărut

-Clar că nu era de-aici.”

 

Ce poate face omul (nu neapărat tânăr…) în acest oraş? Ce i-a mai rămas de făcut?

„se poate trăi mult şi bine la Sighet

  întâlneşti bătrâni noi peste tot”

 

Sighet, oraşul unde

„spre seară, un fluviu de maşini târâtor prin oraş

 deasupra toamna distribuie frunze color”

 

Alăturarea spectaculoasă a unor cuvinte care, în aparenţă, n-ar avea ce căuta unul lângă altul, dau spectaculozitate poeziilor din această carte. Un exemplu:

„…are o bluză albă, februarie”

 

sau:

„vreun zvelt alegro de pian, rătăcit”

 

Altădată, spectaculozitatea apare prin contraziceri:

„pe mine să mă lăsaţi în pace

 pe mine să nu mă uitaţi nici o clipă”

 

Poezia lui Marin Slujeru nu se lasă comentată…Ea induce o stare care trece dincolo de puterea cuvintelor:

„stau aici toată ziua cu lumina de-acolo

pe nepusă-masă ne bântuie albastrul înserării”

 

Alt exemplu:

„ies tot mai des în oraş

 mă plimb tot mai încet”

 

Anii sunt din ce în ce mai mulţi, picioarele din ce in ce mai plumbuite, viteza din ce în ce mai mică…Toţi vom inţelege asta într-o zi…

 

Plimbându-ne,

„în codrul orăşenesc ne pândim 

 care moare primul”

 

Fiecare bucurie trăită cândva se transformă în amintiri care dor…

„fiecare cu părerile sale de rău

-în faţă, clar, bucuriile premergătoare”

 

Octavian Paler spunea:

“Nu există fericire de care să-ţi aduci aminte fără tristeţe.”

 

Întotdeauna când eşti în spital o urmă de nelinişte apare. Şi o formă de speranţă, de neînţeles pentru cei care au călcat pe-acolo doar ca vizitatori…

„adormi în clopoţitul depărtat al oxigenului

 te dai jos din pat direct în Păşunile Raiului”

 

Poeţii lasă impresia că fac parte din altă lume ( poate chiar fac?). Absolut admirabil Marin Slujeru spune:

„…vă rog să mă primiţi în rând cu lumea…”

 

Pentru că (spune în altă poezie)

„mă bate gând de îmbătrânire, de realitate”

 

Şansele sunt reduse…

„în plus, deja v-a cuprins o emoţie soră cu moartea”

 

Autorul acestor excepţionale versuri speră. Aşteaptă şi speră…

„de s-ar arăta obrajii tăi limpezi luminoşi

  dimineaţă de dimineaţă prin odaie,

  aş fi un boier luminat”

 

Marin Slujeru ne invită să privim dincolo de aparenţe:

„…de sprâncenele mele cărunte, nu vedeţi tânărul dinăuntru

    ………………………………………………………..

 îmbătrânesc. Învăţ să spun cum are loc asta”

 

La sufletul poetului nu toată lumea are acces:

„din oglindă mă priveşte un bărbat sever

  se ajunge greu la inima lui”

 

Motivul îmbătrânirii e prezent în multe din poeziile cuprinse în acest volum. Iată alt exemplu:

„de-o vreme m-am oprit,

  nu ştiu când voi continua cu îmbătrânirea

………………………………………………

-îmbătrânirea se petrece în salturi

între ele răstimpuri imense, cu viitorul încremenit în faţă”

 

Trecerea timpului lasă urme pe fiecarea chip.

„mi-am uitat fără veste chipul!”

 

Spune Marin Slujeru în poezia „Înspăimântare”, al cărei singur vers e cel de mai sus, vers care te duce cu gândul la una din întrebările pe care ni le punem din ce în ce mai des după un timp, „cine ne priveşte, de fapt, din oglindă?”

 

În „Anotimpul neprevăzut” poetul sighetean seamănă cu mulţi dintre noi. Mulţi avem anotimpul preferat vara, şi avem deja o stare de nemulţumire când vine, dar ştim că pleacă atât de repede…

„…şi nici nu vreau să vină vara,

  că toată vara mi-e frică să nu treacă vara”

 

O carte despre anotimpuri, despre trecerea timpului prin noi. Şi peste toate, speranţa…

„-după ce voi fi consemnat îmbătrânirea,

voi fi tânăr la loc sau bătrân pentru totdeauna; încă nu s-a stabilit”

 

După ce veţi citi acest volum de versuri, să-l căutaţi pe autor pe stradă, duminica. Dacă nu-l cunoaşteţi, vă spun că are 

„o flacără albă în păr

  s-a aprins singură

 -iţi poţi trece mâna prin ea

  poţi dărui din ea tuturor

  dacă te dai pe faţă, te faci om nou”

 

Eu sigur o să-l caut, o să-l opresc şi o să-i spun: „mulţumesc, Marin Slujeru pentru o carte pe care n-o voi putea uita vreodată ”. Iar dumneavoastră, cititorii acestei cărţi, nu vă grăbiţi cu răsfoitul…În „Maktub”, Paolo Coelho scrie:

„„Aşteaptă o clipă,” spune cerşetorul. „Nu caut ajutor. Eu sunt  poet şi vreau să-ţi citesc o poezie în schimb.” “ .....mda, alege una scurtă, pentru că mă grăbesc”. Cerşetorul răspunde: “dacă eşti încă viu, este pentru că nu ai ajuns încă acolo unde ar trebui să fii”.”

 

Volumul a fost lansat pe 30 mai 2013 de Editura Valea Verde din Sighetu-Marmatiei. Vedeti AICI filmarea.

 

Cartea poate fi cumparata de la Libraria Luceafarul Sighet.