VIDEO-INTERVIU Neagu Djuvara: De ce nu e cunoscuta istoria noastra in strainatate? Pentru ca strainul si-a dat seama ca se minte

Fragmente din discutie:

Despre Scurta Istorie a Romanilor Este intr-adevar extraordinar succesul aceste carti pe care nu am scris-o din proprie initiativa. Trebuie sa merg foarte departe pana la originea ei. Imediat dupa ce m-am intors in tara, doamna Irina Nicolau care lucra la Muzeul Taranului Roman alaturi de Bernea - era o femeie foarte desteapta - ea a venit sa-mi spuna, domnule Djuvara, cartile de scoala care s-au facut acum, dupa caderea lui Ceausescu, n-au facut altceva decat sa-l elimine pe Ceausescu, dar au aceeasi limba de lemn si aceeasi mentalitate comunista ca si inainte. Si mi-a zis, nu vreti sa faceti o inregistrare pe niste casete. Timp de cateva saptamani am fost la ea si am inregistrat. In loc sa fie o istorie scrobita, pretentioasa era o poveste a poveste a istoriei nostre. Acele casete au avut mult succes. Doar ca pareau scumpe pentru buzunarul de atunci al romanului si au avut o raspandire limitata. Dar s-a sesiza televiziunea. Am pornit atunci o noua campanie, de la capat. Au fost 12 serii, au avut un enorm succes si m-au facut cunoscut in toata tara.

O mica poveste, cand s-a nascut pruncul Neagu Bunea Djuvara la 31 august 1916 Dumnezeu, care stia deja de pe atunci ca va exista televiziunea, le-a poruncit ursitoarelor, acestui prunc care se naste acum sa-I dati insusirile de care este nevoie ca sa paseze la televiziune. Pentru ca nu paseaza oricine la televiziune. Trebuie sa ai o anume voce, o anume vehementa… Am avut un succes nebun la televiziune pentru ca vorbeam altfel, nu in limba de lemn cu care erau obisnuiti telespectatorii, aveam o mutra relativ vesela, le povesteam, nu eram pretentios, nu faceam teorii…

Si iata ca se trezeste domnul Liiceanu de la Humanitas care vine sa-mi spuna, la plecare catre Paris, unde mergeam sa stau la capataiul fratelui meu care era bolnav de cancer, sa fac o carte din acele casete . L-am rugat pe domnul Liiceanu sa insarcineze pe un tanar student sa-mi transcrie casetele. Era vorba de primele casete inregistrate. Am plecat cu niste foi scrise la masina, vreo 200 de pagini dactilografiate. Asa am scris eu “Scurta istorie a romanilor”, pe genunchi, in tren, la spital, timp de doi ani de zile. Cand m-am intors in tara, am dat acest manuscris foarte murdar, jumatate batut la masina, jumatate scris de mana. Erau fel de fel de zgribuliri, in marginea unui text scris la masina, cu adaugiri, ar fi amuzant pentru viitorime sa vada cum am scris aceasta carte.

Lumea si-a dat seama ca in epoca comunista istoria fusese masluita. Pana si tinerii liceeni isi dadeau seama ca li se spuneau minciuni. Eu am pus ca un fel de lege in felul meu de a scrie istorie, ca nu exista lucruri pe care sa le tainuiesti sub cuvant ca sunt nefavorabile imaginii poporului roman. Nu este adevarat, tu trebuie sa spui lucrurile asa cum crezi ca s-au intamplat. Gata! Accesta este si un motiv pentru care nu este cunoscuta istoria noastra in strainatate. Pentru ca strainul vedea imediat ca se minte.

Articol integral pe HotNews.ro