Cu câteva zile în urmă am avut prilejul, alături de mulţi alţi iubitori de literatură, să-l văd „în carne şi oase”, dar mai cu seamă să-l ascult, pe unul dintre cei mai de succes scriitori contemporani, peruanul Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010.

 

Motivele venirii domniei sale la Cluj au fost mai multe. Pe de o parte participarea la premiera piesei „O mie şi una de nopţi”, adaptare dramatică a scriitorului după bine-cunoscutele poveşti ale Şeherezadei. Pe de altă parte, această vizită a fost determinată de primirea titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai, în data de 20 mai 2013.

 

Cu toate că recunosc importanţa deosebită a ambelor evenimente menţionate mai sus, totuşi îmi permit să precizez că din punctul meu de vedere cel mai important moment de pe agenda clujeană a lui Mario Vargas Llosa a fost dialogul purtat de acesta cu filozoful român Gabriel Liiceanu în amfiteatrul „Mihai Eminescu” al Facultăţii de Litere. Încă înainte de a începe conversaţia propriu-zisă a celor doi, cine citea afişul aferent putea intui că va asista la ceva interesant, deoarece discuţia urma să încerce să găsească un răspuns la întrebarea: "Am putea să trăim fără să evadăm în ficţiune?"

 

Pentru scriitorul peruan conceptul de ficţiune nu este unul abstract, ci, mai degrabă, unul foarte drag, cu care a făcut cunoştinţă încă din anii copilăriei. Mai mult decât atât, chiar primele încercări literare ale copilului Mario Vargas Llosa au fost, de fapt, adăugiri aduse poveştilor descoperite, cu scopul de a le împiedica să-şi dezvăluie fatidicul sfârşit. 

 

 

Întreaga discuţie a gravitat, aşadar, în jurul ideii de ficţiune şi al implicaţiilor ei în viaţa omului, dintre care poate cea mai importantă este aceea că, probabil, fără ficţiune am fi rămas în continuare la stadiul de locuitori ai peşterilor. 

 

În cursul discuţiei, Mario Vargas Llosa a reuşit să explice, într-o limbă spaniolă frumoasă, uşor de înţeles, că implicaţiile existenţei ficţiunii nu înseamnă doar posibilitatea de a evada în existenţe alternative atunci când cea de toate zilele nu ne mai satisface nevoile, ci şi faptul că prin accesul la ficţiunea de bună calitate, avem şansa să ne îmbunătăţim chiar condiţiile din traiul de toate zilele, fiindcă, lipsiţi fiind de ficţiune, „am fi mai răi decât suntem […], am fi mai conformişti, […] iar spiritul critic, motor al progresului, nici măcar n-ar exista” (Mario Vargas Llosa).

 

Dovada cea mai la îndemână a interesului clujenilor pentru acest superb dialog a fost numărul imens de persoane care l-au ascultat pe scriitorul peruan, nu doar în sala amintită anterior, ci şi în cele două locuri din facultate unde au fost instalate ecrane pe care cei care nu au prins un loc în sală l-au putut urmări în timp real.

 

La terminarea discuţiei, Mario Vargas Llosa a prezentat audienţei câteva detalii despre noul său roman, adresându-ne invitaţia să citim cartea, dacă ne interesează să aflăm deznodământul acesteia. 

 

Înainte de a părăsi clădirea facultăţii, scriitorul a participat, împreună cu Gabriel Liiceanu, la o sesiune de autografe.