POEZIE: Antonia Zavalic - "Să iubeşti o femeie" | 1011 Afişări |
Scris de Antonia Zavalic |
Vineri, 08 Martie 2013 12:39 |
Iubito,
sânul tău s-a făcut o frunză de octombrie,
peste care,
dintre cei mai rătăciţi cad şi-şi uită rugăciunea
şi dumnezeul.
Aş putea să fac orice toamna să regrete
că n-a început în pieptul tău,
acolo unde într-adevăr se cuibăresc îndrăgostiţii
şi mai ales eu.
În buclele tale îmi scap degetele, şi în ele
eu cred
ca tu eşti femeia,
care ispiteşte şarpele şi din tine ar muşca
toţi devoratorii de păcate.
AUTOR: ANTONIA ZAVALIC
06.10.2012
www.sighet-online.ro |