O carte pe care v-o recomand s-o citiţi numai acasă. S-ar putea să vă stârnească râsul destul de des şi într-un spaţiu public manifestarea dvs. ar putea fi altfel interpretată…

 

Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Feinzilberg ) şi Petrov ( pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev), critică în romanul „Viţelul de aur” societatea rusă pe atunci de curând sovietizată, cu manifestările ei cele mai groteşti, cu prostia ajunsă politică de stat. 

 

În roman este un personaj cheie, Ostap Bender. Am fost plăcut surprins să descopăr că deşi a fost doar un personaj, are în Calmâchia, o mică republică aparţinând Federaţiei Ruse, o statuie.

 

„Viţelul de aur” începe cu o punere în temă interesantă pentru cele ce urmează a fi citite.

 

„Pietonii au creat lumea. Ei au construit oraşele, au ridicat clădirile cu etaje peste etaje, au făcut instalaţiile de canalizare şi de alimentare cu apă, au pavat străzile şi le au luminat cu becuri electrice. Ei au răspândit cultura în lumea întreagă, au inventat tiparul şi praful de puşcă, au făcut poduri peste râuri, au descifrat hieroglifele egiptene, au pus în circulaţie lama de ras, au desfiinţat comerţul cu sclavi […]

Şi când totul a fost gata, când planeta noastră a căpătat un aspect oarecum civilizat, au apărut automobiliştii. Trebuie să precizăm, de altfel, că şi automobilul a fost inventat de pietoni. Dar automobiliştii au uitat asta numaidecât şi au început să i strivească pe sărmanii pietoni blânzi şi inteligenţi."

 

 

"Străzile, create de pietoni, au trecut sub stăpânirea automobiliştilor. Partea carosabilă a devenit de două ori mai lată, iar trotuarele, de două ori mai înguste, ajungând până la dimensiunile banderolelor de pe pachetele de tutun. Pietonii au început să se lipească, temători, de zidurile caselor.”

 

Ostap Bender, rămas fără bani, dar cu imaginaţia stând foarte bine, hoinăreşte în căutarea unei idei care să-i aducă nişte bani pentru a-şi astâmpăra foamea.

„El mergea pe jos, pe străzile oraşului Arbatov, uitându se în jur, plin de curiozitate, dar puţin cam sfidător." 

 

Intră la preşedintele Comitetului Executiv din oraş şi se recomandă a fi fiul 

„locotenentului  Schmidt (Piotr Petrovici Schmidt, 1867  1906, locotenent în flota Mării Negre, unul dintre conducătorii răscoalei din noiembrie 1905 de la Sevastopol, a matrozilor şi soldaţilor, în urma căreia a fost executat).”

 

Apoi, 

„Fiul eroului flotei din Marea Neagră trecu uşor la chestiunea care-l interesa. Cere cincizeci de ruble. Preşedintele, constrâns de dimensiunile reduse ale bugetului local, nu i putu da decât opt ruble şi trei bonuri de masă la restaurantul cooperativei "Fostul Prieten al Stomacului".

 

În biroul şefului de la partid mai apare un personaj cu aceeaşi idee, să se autodeclare fiul locotenentului Schmidt. Cei doi scapă situaţia în care se află cu o extraordinară prezenţă de spirit. Spun că sunt fraţi. Fiind foarte „ocupaţi”, şi-au „scris” rar. În realitate, atunci s-au cunoscut…

„— Şi de ce mi ai scris atât de rar? Am fost foarte îngrijorat.

— Am fost ocupat, răspunse sec roşcovanul. […] Principala lui ocupaţie în timpul acesta fusese să stea în casele de corecţie ale diferitelor republici autonome şi regiuni”

 

Aşa s-au cunoscut Ostap Bender şi Şura Balaganov, care, alătuti de alţi doi escroci la fel de simpatici, vor avea nişte aventuri extrem de relaxante pentru cititori. Ostap vrea să plece din ţară şi are nevoie de mulţi bani..

„Vreau să plec de aici. În ultimul an s au ivit între mine şi Puterea sovietică divergenţe cât se poate de grave. Ea vrea să construiască socialismul, iar eu nu vreau.”

 

Alături de cei doi apare şi Adam Kozlevici, un tip hotărât să înceapă o viaţă nouă, ca taximetrist. Până atunci 

„Încălcase de nenumărate ori Codul penal al R.S.F.S.R. şi anume articolul 162, care reglementează luarea pe ascuns a bunurilor altuia (furt).”

 

Kozlevici îşi imagina că el şi maşina sa, un „Lorain-Dietrich” vor avea mult de lucru.  Fiind singurul taximetrist din oraş, se vedea muncind toată ziua la transportat cetăţeni. În realitate, lucrurile stau altfel…Trenurile opresc doar de două ori pe săptămână în gara Arbatov, ba unele nu opresc deloc, pentru nunţi se folosesc în continuare trăsuri. Bender şi Balaganov văd maşina şi pe proprietarul ei.

„ Originală construcţie, spuse în sfârşit unul dintre cei doi. Zorile automobilismului! Uită te şi dumneata, Balaganov, să vezi ce se poate face dintr o simplă maşină de cusut Singer. Dacă i ai mai pune un mic dispozitiv, s ar putea face din ea o minunată legătoare de snopi pentru colhozuri.”

 

Unul are maşină şi nu ştie unde să meargă. Ceilalţi doi ştiu unde să meargă, dar n-au maşină. Aşadar, înţelegerea-i gata: toţi trei pleacă spre Cernomorsk. Bender împarte responsabilităţile între cei trei ocupanţi ai maşinii.

„Declar deschisă marea cursă Arbatov Cernomorsk... Comandor al echipajului mă numesc pe mine. Şofer al maşinii îl trecem pe... care e numele dumitale? Adam Kozlevici. Cetăţeanul Balaganov este numit mecanic de bord, având în plus şi obligaţiile de femeie la toate.”

 

Cu această ocazie, maşina a fost numită „Antilopa Gnu”, pentru că 

„Lorain Dietrich ul dumitale se distinge printr o admirabilă viteză şi prin frumuseţea nobilă a liniilor.”

 

Alt participant la aventurile celor trei este Panikovski, un hoţ de gâşte. Urmărit de cetăţenii revoltaţi de furtul gâştei, 

„Panikovski se prinse de caroserie, se propti cu burta de bordul maşinii, se răsturnă în ea ca un înotător când se urcă în barcă.”

 

Simpaticele personaje ale scriitorilor Ilf şi Petrov profită de faptul că lumea crede că sunt pe primul loc în cursa autombilistică Moscova-Harkov-Moscova. Au prezenţă de spirit şi scapă de fiecare dată din încurcături.  Pe drum văd doi  străini care,  spre disperarea translatorului care-i însoţea, erau departe de 

„Moscova, de baletul Macul roşu, de anticarii şi de celebrul tablou al pictorului Repin, „Ivan cel Groaznic ucigându şi fiul”.”

 

Pe turişti nu-i interesau cele amintite mai sus. Erau interesaţi de secretul fabricării samagonului, o băutură spirtoasă făcută în casă din apă, zahăr, drojdie. Bender, contra a două sute de ruble le spune reţeta celor doi americani, veniţi

„din republica de peste ocean, apăsaţi de Legea prohibiţiei.”

 

În credulitatea lor, americanii cumpără reţete de preparare a băuturii cu totul ieşite din comun:

„ de rachiu de cartofi, de grâu, de caise, de orz, de dud, din hrişcă. Chiar şi dintr un taburet obişnuit, că unora le place taburetovka.”

 

După terminarea cu succes a „afacerii”, se face „bilanţul”:

„Am obţinut pentru echipajul "Antilopei" banii care i lipseau. Am redat unei bătrâne mame pe fiul ei, translatorul. Şi, în sfârşit, am potolit setea de a cunoaşte a cetăţenilor unei ţări cu care avem totuşi legături comerciale.”

 

Cunoscuţi deja pentru escrocheriile lor, cei patru ocupanţi ai „Antilopei Gnu” se decid să vopsească maşina în altă culoare.

„Da, răspunse Ostap, acum nu mai putem intra în oraş cu copaia asta verde. O să ne aresteze. Trebuie să urmăm exemplul ţărilor celor mai înaintate. La Rio de Janeiro, de pildă, automobilele furate sunt vopsite în altă culoare. Asta din consideraţiuni pur umanitare, pentru ca vechiul proprietar să nu şi facă sânge rău văzând că în maşina lui se plimbă un om străin.”

 

Ostap Bender se autodefineşte:

„Respect Codul penal. Nu sunt un jefuitor, ci un luptător de idei pentru cucerirea valorilor monetare.”

 

Eroii scriitorilor Ilf şi Petrov ajung şi la mare. Aici câteva  imagini mi-amintesc de partea românească a Mării Negre în zilele noastre:

„În ziua aceea numărul celor veniţi la plajă era mare. Campamentele lor uşoare apăreau dimineaţa şi dispăreau o dată cu apusul soarelui, lăsând în urma lor, pe nisip, deşeuri urbane: coji uscate de pepene galben, coji de ouă şi bucăţele de ziar, care îşi duceau apoi, toată noaptea, o existenţă misterioasă pe ţărmul pustiu, foşnind şi refugiindu se pe sub stânci. Bărbaţii purtau şi ei costume, dar nu toţi. Unii apelau la frunze de viţă, dar care nu se aflau pe locul indicat de Biblie, ci pe nasul gentlemanilor din Cernomorsk, pentru ca să nu-i  prindă soarele şi să se cojească. Astfel echipaţi, bărbaţii stăteau întinşi în poziţiile cele mai nepăsătoare. Din când în când, acoperindu şi cu mâna "locul biblic", intrau în apă, se cufundau o dată şi fugeau repede înapoi la culcuşul de nisip.”

 

„Antilopa Gnu” este iremediabil distrusă într-un accident. După aceea, Panikovski moare. Bender, şeful grupului, ţine un discurs la înmormântare:

„Am fost adesea nedrept cu răposatul. Dar a fost oare răposatul un om moral? Nu, n a fost un om moral. Era un fost orb, un impostor şi un hoţ de gâşte. Şi a folosit toate forţele ca să trăiască pe spinarea societăţii. Dar societatea nu voia ca el să trăiască pe spinarea ei. Mihail Samuelevici n a putut îndura această contradicţie în concepţii, fiindcă era iute din fire. Şi de aceea a murit. Asta i tot!”

 

Personajele din „Viţelul de aur” ajung şi în zona deşertică şi musulmană a întinsei URSS. 

Ţineţi minte scandalul de acum câţiva ani pentru nişte caricaturi ofensatoare apărute în Danemarca , la adresa Profetului Mahomed? Ilf şi Petrov au avut o premoniţie…

 

„Ostap îşi zise colonelul Lawrence. Sunt un emir dinamită! ţipa el, clătinându se pe spinarea înaltă a cămilei. Dacă în două zile nu primim mâncare cum se cuvine, fac să se răscoale trib după trib. Pe cuvânt de onoare! Mă numesc în postul de împuternicit al Profetului şi declar războiul sfânt, djihad. De pildă, Danemarcei.”

 

Ostap Bender se hotărăşte că, în sfârşit, vrea să se apuce de muncă:

„Ajunge cu excesele psihologice, spuse vesel Bender. Ajunge cu suferinţele şi autozgândăririle. E timpul să încep o viaţă burgheză, de muncă. La Rio de Janeiro! Îmi voi cumpăra o plantaţie şi îl voi angaja pe Balaganov ca maimuţă. Să rupă bananele din pom, pentru mine.”

 

Pentru a începe noua lui viaţă în Brazilia, Bender trebuie să treacă mai întâi în România. Şuba pe care o purta era îngreunată de nenumărate obiecte de aur pe care le-a luat pentru a fi mai „uşor” drumul spre ţara la care visează.

„Îl apăsa aurul: tava, crucea, brăţările. Şalele îl mâncau de la ceasurile ce i atârnau la brâu. Şuba era dublă. O superşubă, cu buzunare de şinşila, pline cu medalii pentru salvarea oamenilor de la înec, cruciuliţe şi punţi de aur, ultima realizare a tehnicii dentare.Toată această încărcătură preţioasă era destinată să i asigure comandorului o viaţă uşoară, lipsită de griji, pe malul oceanului cald, printre palmierii şi ficuşii din Rio de Janeiro — oraşul ce i tulbura imaginaţia încă din copilărie.”

 

Bender e ”întâmpinat” cu focuri de armă de grănicerii români. Ce credeţi că le spune Bender? N-o să vă vină să credeţi…

„Marele maestru se înclină cu demnitate şi rosti clar următoarea frază special învăţată pe de rost:

— Trăiască România Mare!

Se uită prietenos la grănicerii ale căror chipuri abia se zăreau în semiîntuneric şi i se păru că grănicerii zâmbesc.

— Trăiască România Mare! repetă Ostap pe ruseşte. Sunt un bătrân profesor fugit de la CEKA din Moscova!

În timpul acesta, un alt grănicer începu să descheie cu o abilitate de amant experimentat impunătoarea şubă a lui Ostap. Comandorul se trase înapoi. Cu acest prilej, îi căzu pe jos, dintr un buzunar, o brăţară mare de damă.”

 

Fuga din URSS nu reuşeşte. Ostap Bender ar fi vrut să poată face asta, pentru că, aşa cum spune, 

„Nu ştiu de ce, mă interesează prea puţin problema transformării socialiste a omului în înger şi în depunător la Casa de Economii. Dimpotrivă. Mă interesează problemele arzătoare ale atitudinii grijulii faţă de persoana indivizilor milionari...”

 

Oricum, eroul romanului ştie ce va face pe viitor:

„Va trebui să mă recalific şi să mă fac administrator de bloc.”

 

Noi rămânem cu aceste savuroase întâmplări pline de haz povestite de Ilf şi Petrov şi cu visele. Ostap Bender spune: 

„există o lume în care bolşevicii nu pot să pătrundă: visele, dăruite omului de Dumnezeu. Noaptea îmi va aduce liniştea sufleteasca. În vise voi vedea tot ceea ce mi ar fi plăcut să văd."

 

Din când în când, visele oferă această „oportunitate” oricui…