Farmecul ermetismului şi atracţia insolitului în cultura Extremului Orient

Scris de George Petrovai

Miercuri, 01 August 2012 15:47

Una din dorinţele mele secrete este aceea de-a călători. Copil fiind, visam cu ochii deschişi pe marginea lecturilor făcute din mari povestitori români şi străini (Petre Ispirescu, H.C.Andersen, Fraţii Grimm etc.), mă emoţionam peste poate şi sufeream până la lacrimi alături de micuţii eroi ce se jertfeau pentru eternul triumf al binelui şi pentru frumuseţea cuceritoare a sentimentelor atotumane. Dumnezeule, cât m-au răscolit suferinţele atroce îndurate de micuţa sirenă a inegalabilului Andersen, şi cât m-a înduioşat supremul ei sacrificiu, conştient asumat, pentru a fi – din păcate, vai, atât de puţin ! – alături de prinţul ei mult iubit şi atât de nevrednic de ea ! (N.B. E un incontestabil merit al poveştilor nemuritoare, că la recitirea lor, şi astăzi mă învăluie o dulce şi tainică tulburare, ce-şi stoarce lacrima nevinovăţiei din izvorul pur al copilăriei…)

Mai apoi am ”călătorit” în epoci şi pe tărâmuri mirifice, de pe Olimp până pe insula lui Robinson Crusoe, din codrii seculari ai Carpaţilor apăraţi de răzeşii lui Ştefan cel Mare, până în nesfârşitele preerii americane, unde se stingeau ultimii mohicani şi apaşii lui Winnetou…

Ei bine, dacă astăzi aş avea posibilitatea să călătoresc de-adevăratelea, mi-ar plăcea să merg în Extremul Orient, în China şi Japonia. Adică în cutarea unei culturi şi înţelepciuni vertebrată pe milenii şi înveşmântată într-un esoteric captivant. De-abia prin integrare (fireşte, o integrare aproximativă, de circumstanţă) în exotismul devorator al acestei imense culturi, cred că noi, europenii, am putea aprecia dimensiunile ameţitoare ale unei gândiri precât Everestul. Iar perseverenţa căutătorilor va cu siguranţă răsplătită de deliciile indicibile ale dezghiocării ermetismului şi a tâlcuirii laconismului cugetării legendarului Lao Zi, ori a seniorului Confucius.

… Cultura chineză a influenţat-o pe cea japoneză (şi nu numai !) într-un mod copios şi decisiv, pentru o perioadă de mai multe secole : de la exprimare şi poezie, până la eticheta curţii imperiale, îmbrăcăminte şi arta culinară. Fapt care rezultă cu prisosinţă din Însemnări de căpătâi, cartea de… căpătâi a doamnei Sei Şonagon, una din cele mai faimoase prozatoare nipone, alături de doamna Murasaki, autoarea celebrului Geinji – capodopera incontestabilă a prozei clasice japoneze.

Din proza medievală chineză amintesc aici doar câteva scrieri de-un farmec irezistibil: ”bătrânul” roman (unul din cele mai vechi din literatura universală) Pe malul apei al lui Şi Nai An – romanul (parţial ajuns în zilele noastre) unei revolte populare, Călătorie spre soare apune al lui U Ceng-En, splendida simfonie de culori care se numeşte Visul din pavilionul roşu şi, desigur, fermecătoarele nuvele chinezeşti medievale (Huaben), unde se citează cele cinci cauze ale neliniştii umane : alcoolul (beţia), plăcerea carnală, bogăţia, trufia şi mânia, deasemenea unde, într-un limbaj cuceritor prin simplitate şi naturaleţe – apelând la înţelepciunea şi frumuseţea inalterabilă a proverbelor (de pildă : ”Dacă virtutea se înalţă cu un cot, diavolul îşi umflă ispita cu un stânjen”), aceste bijuterii literare ştiu cu atâta haz să biciuie defectele, dar şi să elogieze calităţile celor care merită.

Din proza chineză modernă voi menţiona doar două romane, care mie mi-au plăcut în mod deosebit : Nopţi reci – o nefericită şi răscolitoare poveste de dragoste a unui tipograf tuberculos, roman scris într-un stil simplu şi agreabil de eminentul scriitor Ba Jin ; cea de-a doua carte fiind Miezul nopţii a scriitorului Mao Dun, excelent roman despre voracitatea capitalistă a Sanghaiului. Să fie o simplă coincidenţa predilecţia celor doi scriitori spre titluri…noptatece ?! Pentru a îngroşa nedumerirea, amintesc că aproximativ în aceeaşi perioadă, celebrul scriitor francez François Mauriac, laureat al premiului Nobel pentru literatură, îşi elabora romanul Sfârşitul nopţii !…

În literatura japoneză contemporană, o menţiune specială se cuvine lui Yasunari Kawabata, laureat al premiului Nobel pentru literatură : un scriitor de mare sensibilitate şi fineţe psihologică, posesor al unui limbaj elegant, duios şi sugestiv, aşa cum reiese cu prisosinţă din singurele trei romane, pe care – până în prezent – am avut posibilitatea să le citesc şi recitesc : Sembazuru (subintitulat Stol de păsări albe, aluzie la fetiţa iradiată după bombardamentul atomic, şi care a murit înainte de-a confecţiona cei o mie de cocori de hârtie, căci – spune legenda – într-un asemenea chip te poţi vindeca), strania povestire Frumoasele adormite, precum şi admirabilul roman al faptului cotidian dintr-o familie, Vuietul muntelui. De altminteri, asupra lui Yasunari Kawabata +ntr-un amplu eseu.

AUTOR: George Petrovai

www.sighet-online.ro