Poezie: George Petrovai - Chemarea nerostitului II (De profundis) Imprimare 1198 Afişări
Scris de George Petrovai   
Sâmbătă, 30 Iunie 2012 05:41

1. Doar vorbe...

 Cum poluarea-i fără de hotare

şi clima culturală-n transformare,

cuvintele-s atât de torturate

- ba-n cleştii gerului gemând,

ba de căldură delirând –

încât refuză-n cărţi să şadă

fără să facă vreo ispravă

şi din manele-şi fac intrarea

în căpăţâni de politruci,

ca să-i înveţe cum o ţară

se poate pune pe butuci.

 

  2. Adevăruri neplăcute

 Chiar dacă omul are ştire

că viaţa-i dulce amăgire

când vanităţile i-o fură

precum e roua resorbită

de a căldurii arsă gură,

el timp nu-şi face să înveţe

din pura florilor ştiinţă

cum să-şi deschidă spre lumină

corola tainelor de-a fi

şi cum culoarea şi parfumul

esenţa-n viu pot deveni,

ci ca gândacul duhnitor

el forfoteşte ne-ncetat

şi crede că-i minunea lumii,

deşi-i de-a binelea-n rahat.

 

AUTOR: George Petrovai

27 iunie 2012 


Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 30 Iunie 2012 07:31