“ Ritmul-se explică Malevici- nu se găseşte doar în sunete, ci şi în tăcere.”

“Malevici a expus mai întâi un tablou înfăţişând un pătrat negru pe fond alb. A urmat un patrulater galben pe fond alb. Şi, inevitabil, s-a ajuns la celebrul şi controversatul Pătrat alb pe fond alb. Un fel de sfârşit al picturii, mai bine zis Forma ei Zero, ca să folosesc cuvintele lui Malevici, supremă ambiţie sau supremă dezamăgire, unde mâna întinsă spre absolut atinge înfiorată golul şi Totul se cufundă în Nimic visând să se reveleze prin el.”

“Autopoprtretul în care Malevici arată ca un călugăr războinic a fost pictat la mai mult de douăzeci de ani după acea sinucidere picturală din Pătrat alb pe fond alb. Din vechea aventură suprematistă n-a mai rămas decât fondul alb.”

“Dacă pictura a năzuit cumva, vreo clipă, să nu se mai spună nimic, ea a eşuat în aceasta tentativă. A spus şi lucruri pe care nu voia să le spună sau pe care pictorii nu le gândeau limpede, nereuşind să devină nicio voluptuoasă inutilitate, nici o tristă zădărnicie. La urma urmei, izgonirea obiectului din pictură n-a fost determinată de dezinteresul faţă de realitate, ci de dorinţa de a vedea mai mult decât obiectul. O demonstreză şi faptul că, treptat, obiectul îşi face acum reapariţia, încărcat de “amintiri” din aventurile trăite de pictură dincolo de el.”

“Si apoi, ceea ce a început ca o declaraţie de dragoste, dacă e să credem legenda păstoriţei care a zgâriat într-o grotă profilul umbrei iubitului ei, ar fi nefiresc să amuţească…”

Octavian Paler:”Un muzeu în labirint sau o istorie subiectivă a autoportretului”