“Minunata lume nouă”, romanul lui Aldous Huxley, a apărut in anul 1934. O utopie care trebuie citită cu toată atenţia, pentru că transmite un mare semnal de atenţionare umanităţii peste ani. Cei care au fost obligaţi să fie fericiţi - puneţi ghilimelele de rigoare - în perioada comunistă, ştiu mult mai bine ce înseamnă cartea lui Huxley.

Oamenii ajung să fie controlaţi prin “plăceri”, aşa cum statele totalitare pretindeau că oferă bună-stare la kilogram pentru toată lumea. Filozoful Petre Tuţea spunea:
 
„Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa:bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda!”

Timpul in romanul lui Huxley se măsoară începând cu anul apariţiei primului autombil Ford, care devine anul 1.

In noua lume oamenii se nasc programaţi pentru diferite nivele de inteligenţă şi de meserii . Naşterea e planificată în cele mai mici amănunte în:

“Centrul de Incubaţie şi Condiţionare pentru Londra Centrală, o clădire cenuşie, scundă, de numai treizeci şi patru de etaje prin geamurile căreia  pătrundea o lumină subţire şi aspră, care, în drumul ei, trecea prin sticla, nichelul şi porţelanul cu luciu sec, tipice pentru un laborator.”

Se obţin în sinistrul Centru din Londra prin metode de multiplicare a unui ovul multe fiinţe identice.

Se tinde spre “instrumentele majore ale stabilităţii sociale”, cu “bărbaţi standardizaţi, femei standardizate; in loturi uniforme.[…] Nouăzeci şi şase de maşini identice.”

Totul este bine programat: “atâţia indivizi de cutare sau cutare calitate.”

Se folosesc şocuri electrice pentru a face copiii să urască toată viaţa lor cărţile şi florile.

“Or să crească păstrând ceea ce psihologii din lumea veche numeau o ură instinctivă faţă de cărţi şi flori. Reflexele lor vor fi condiţionate irevocabil. Copiii de acum vor fi feriţi toată viaţa de cărţi şi botanică”

O lume lipsită de cultură e uşor de condus, nu-i aşa?

“Niciun fel de civilizaţie fără stabilitate socială. Nicio stabilitate socială fără stabilitate individuală.”

“In vremurile nefericite de altădată, bătrânii renunţau, se retrăgeau, dădeau în doaga religiei, îşi iroseau timpul citind şi chiar gândind-inchipuiţi-vă, gândind!”

La noi era dictonul “noi muncim, nu gândim!” N-aş vrea să cred că ne apropiem încet-încet de lumea prezisă de Huxley…

Valorile perene ale umanităţii cum sunt iubirea, căsătoria, au fost eliminate. Doar câţiva indivizi au dreptul de a decide pentru toţi ceilalţi.

Educaţia în noua lume se face prin hipnopedie, realizată, normal, in timpul somnului.

„Comunitate, identitate, stabilitate” este deviza Statelor Unite ale Lumii în era Ford. O lume „perfectă”, o lume fără sentimente, fără familie. In loc de sentimente, sexul era panaceul noii lumi.

Lenina, unul din personajele principale ale romanului, e sfătuită de o prietenă, Fanny,  că e de rău să aibă legături cu un singur bărbat. Directorul programului se împotriveşte “oricărei poveşti intense ori prelungite”

“…la urma urmei, o luă Fanny mai cu binişorul, nici nu e câtuşi de puţin supărător ori dezagreabil să mai ai vreo doi bărbaţi pe lângă Henry.”

Lenina Crowne petrece o vacanţă în zona cu oamenii normali, numiţi sălbatici de cei care trăiesc în era Ford. Acolo,

“Lenina rămase să înfrunte fără niciun ajutor din afară ororile de la Malpais. Spectacolul oferit de două tinere care-şi alăptau pruncii o făcu să roşească şi să se uite în altă parte . In viaţa ei nu văzuse un lucru atât de indecent.”

” căminul era la fel de sordid din punct de vedere psihic ca şi din punct de vedere fizic. Psihologic vorbind, era o vizuină de iepuri, o gaură încălzită de frecuşul vieţii aglomerate, duhnind a emoţie.”

“Duhnind a emoţie”…ce imaginaţie are Huxley!

In noua lume a avea emoţii, a avea sentimente e considerată o piedică în dezvoltarea societăţii:

Apar sloganuri ca:“Atunci când individul simte, toată obştea se resimte”.

Pe aceeaşi idee, a avea sentimente pentru cineva de sex opus era considerată relaţie necuviincioasă :

“Să nu-ţi închipui că am avut o relaţie necuviincioasă cu fata. Nimic afectiv,  nimic prelungit.”

Populatia planetei e prea mare. Se poate rezolva problema cu ajutorul unor roţi uriaşe care se învârt. Dar trebuie “fabricaţi” oameni fără sentimente, oameni –robot care să supravegheze roţile.

“Strigând şi plângând: copilaşul meu, mama mea, comoara mea, singura mea dragoste; ţipând de durere , văitându-se de friguri, jelindu-şi bătrâneţea şi sărăcia-cum ar mai putea supraveghea roţile?”

In lumea nou creată emoţiile umane trebuie să dispară.

“Strămoşii noştri erau atât de  proşti şi de miopi încât atunci când au apărut primii reformatori şi s-au oferit să-i izbăvească de aceste emoţii oribile, n-au vrut să aibă de-a face cu ei.”

In romanul lui Huxley numele personajelor ne sugerează ceva: Lenina Crowne, Bernard Marx, Sarojini Engels, Morgana Rotschild, Big Henry (echivalentul lui Big Ben), Benito Hoover, Helmholtz Watson, Darwin Bonaparte.

Spuneam că acum zeul atotputernic a devenit Ford, invocat ca divinitate:

“Ford, ce sordidă era căsuţa aceea de la marginea satului!”

Personajele romanului sunt integrate perfect in tehnologizata Eră Ford în care trăiesc.

Lenina Si Henry  petrec la Sărbătoarea Soma. Se simţeau “parcă şi ei ar fi fost doi embrioni gemeni care se legănau impreună pe valurile unui ocean de surogat de sânge dintr-un flacon al incubatorului.”

Cu alte ocazii, Lenina şi Bernard ajung la un hotel demodat: fără orgă olfactivă, şi
puţine terenuri de Escalator- Squash, adică un fel de tenis cu mingea moale jucat între scări rulante. La alt hotel, alte condiţii, mult mai bune: aer lichefiat, vibromasaj vacuumatic, soluţie fierbinte de cofeină, anticoncepţionale calde , posibilitatea de a juca în parc Golf Electromagnetic şi cu Obstacole, orga olfactivă, taxicopter, tenis pe suprafete Riemann.

Subiectul romanului se poate rezuma asfel:

Bernard, un exemplar alfa din treapta cea mai înaltă a noii societăţi, are un mic defect. Are…sentimente! Lenina, o parteneră trecătoare -aşa cum se cere în noua orânduire-e incapabilă de a se implica sentimental in relaţia lor. O vizită făcută într-o rezervaţie unde trăiesc oameni aşa cum ii ştim azi, se termină cu invitaţia unui “sălbatic” de-acolo de a vizita lumea nouă. Sălbaticul citeşte cărţi cu operele lui Shakespeare. Acestea îl îmbogătesc sufleteşte, îi îmbogăţesc sufletul şi mintea.

Sălbaticul nu se poate adapta la “Minunata lume nouă” şi nu poate suporta să trăiască într-o lume fără emoţii, fără sentimente, în care destinul fiecărui om este programat de câţiva oameni. Cum se termină totul, e uşor de intuit…

Numai in rezervaţiile de care aminteam oamenii gândesc şi citesc cărţi! Mi se pare mie, sau in “Minunata lume actuală” în care trăim asemănările sunt  din ce în ce mai apropiate de utopia lui Huxley? Deosebirea dintre roman şi vremurile în care trăim e că între cei care citesc şi ceilalţi nu există delimitări fizice. Dar, daca-ar fi cazul, fiecare dintre noi ar şti unde să se poziţioneze…

După ce citeşti o asemenea carte, te bucuri că nu trăieşti aievea asemenea vremuri şi speri ca niciodată locuitorii Pământului să  nu ajungă să guste amarul  unei lumi acum închipuite, dar mâne, cine ştie…

AUTOR: Horia Picu