“A oscilat o vreme între pictură şi literatură, iar profesorii de la Scoala de Belle Arte din Iaşi i-au predat o pictură academică, rece, pe care a simţit-o străină de firea sa şi de aspiraţiile sale. Până la urmă şcoala i-a arătat doar drumurile care îi erau închise, învăţându-l că trebuie să-şi caute singur un drum şi că pentru asta trebuie să muncească din greu.”

“A aflat astfel că talentul singur nu ajunge pentru a forma un artist; el trebuie şlefuit cu răbdare ca să sune frumos şi original şi, mai ales, trebuie ferit de fraude; fără sinceritate, fără deplină sinceritate, relaţiile artistului cu lumea şi chiar cu sine se degradează.”

“Intr-un autoportret,[…] ochii ii sunt mari, luminoşi, dar cel care ne priveşte nu mai e acelaşi om care a declarat orgolios:”Singura mea preocupare a fost să mă aflu pe mine însumi”. O înfrângere mută, nemărturisită, ii străluceşte în privire. Are ceva de om dezarmat. Imi aminteşte aici de copiii din pânzele lui.”

“Inocenţa seamănă, probabil, din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut.
N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaivându-le, ştim ce-am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor?”

Octavian Paler:”Un muzeu în labirint sau o istorie subiectivă a autoportretului”