Poezie: George Petrovai - Noi doi Imprimare 1493 Afişări
Scris de George Petrovai   
Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012 07:50
Suntem o lume şi mai bine
de când din jumătăţile noastre
făcut-am un întreg
fără cusur
şi fără egal,
după ce ani şi ani
am trăit neştiutori
unul de altul,
doar sperând şi stăruind
în dobândirea adevărului
despre fericirea împlinirii
prin topirea-n celălalt.

Iar acuma,
când tu eşti eu şi eu sunt tu,
prea puţin îmi pasă
de lumile paralele
în care viul
- poluat şi iradiat –

moare înainte de-a se naşte.

Oh, clipe grele-n veşnicii,
ucideţi-mă
mai ʼnainte ca gelozia voastră
să-mi ucidă fericirea!


Share