Săptămâna viitoare se va lansa şi la Sighet cartea lui Dan Puric, “Fii demn!”

Acum vă prezint o altă lucrare a maestrului, pe care am citit-o de curând.
“Cine suntem” e o colecţie de interviuri şi de conferinţe în care autorul ne prezintă filozofia sa de viaţă. Dan Puric face totul ca să ne lămurească şi să ne liniştească. Da, viaţa are sens! Autorul  a devenit religios, profund religios în urma unei întâmplări care i-a marcat viaţa, într-un moment când doar divinitatea îl mai putea ajuta. Şi a primit ajutor…

 Din mozaicul de idei expuse in această carte de Dan Puric, am ales câteva. Cu siguranţă că altcineva în locul meu ar fi fost atras de alte fragmente sau de alte idei ale lui Puric.

“Trăirea credinţei mi-a schimbat felul de a privi viaţa. Parcă am intrat intr-o baie de lumină şi mi s-au limpezit lucrurile, m-am lămurit pentru totdeauna. […] Stiu că fără Dumnezeu nimic nu este posibil, Stiu că prin credinţă poţi muta munţii, nu mai am teamă de răul care mi s-ar putea intâmpla. Trăiesc cu nădejdea creştină că viaţa de aici nu este decât o pregustare pentru viaţa de dincolo.”

Unamuno spunea că “jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul”. Aceeaşi idee şi la Puric şi la filozoful basc.

Toate apariţiile în public ale actorulului au menirea să ne arate calea şi să ne netezească poteca. Aşa cum spune, Dan Puric joacă rolul iepurelui:

“In basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, când eroul ajunge pe tărâmul de dincolo, i se spune să nu meargă niciodată pe o anumită câmpie.”

Ajunge acolo, fugind după un iepure.

“Si, dintr-o dată, începe să-şi aducă aminte cine este, care îi sunt părinţii…In relaţia mea cu publicul, eu sunt iepurele. Il dezvrăjesc, ii redau memoria, îi arăt de unde vine şi încotro se duce. Si succesul meu cred că înseamnă că publicul îşi redescoperă dragostea pentru Cel care ne-a zidit.”

Dan Puric, omul de teatru, simte că şi în acest domeniu are ceva de spus:

“Arta lipsită de Dumnezeu nu e artă - o putem numi divertisment, performanţă, dar nu artă. Arta este mărturisire . Eu mi-am înţeles menirea astfel: să mătur poteca spre Biserică. Incerc să-l sensibilizez pe omul modern, prin artă, faţă de cuvântul Mântuitorului.”

Si în arta teatrală ar mai fi câte ceva de îndreptat…

“…elevi de-ai mei, oameni pe care i-am învăţat, dar care n-au ştiut să asculte. Şi, în momentele de mare tristeţe pe care mi le-au cauzat, mă refugiam în sufletul marilor mei maeştri, care, la fel, erau trişti, pentru că după o viaţă de traume, spuneau: “Dane, câţi am crescut şi câţi au ieşit deformaţi””

Dan Puric nu este rupt de cele lumeşti, cu toată trăirea lui creştină. Ne îndeamnă să fim participanţi activi ai societăţii din care facem parte:

“Lenea sufletească şi de gândire ne paralizează, ne face iresponsabili. Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă. De ce nu avem o atitudine fermă şi exprimată rapid?”  

Poate că nu avem o atitudine fermă pentru că prea ocupaţi cu prezentul existenţei noastre, am uitat că:

“…toate puşcăriile unde s-a suferit: Aiudul, Sighetul, Piteştiul sunt cimitire ale demnităţii româneşti. Sunt bine păzite de laşitatea noastră.”

Sunt bine păzite, pentru că, la noi, de exemplu,” “Memorialul durerii” este un lucru bine venit, dar televiziunea l-a programat la 11 noaptea, când populaţia, strivită de muncă inutilă, doarme.”

Dan Puric în “Cine suntem” ne spune într-o scurtă relatare care-i diferenţa fundamentală dintre om – indiferent că-i omul bun sau omul rău şi Dumnezeu, cu toată minunea creaţiei sale.

“In clipa in care a început reeducarea masivă în puşcăriile comuniste, au fost unii oameni care au fost convertiţi; alţii erau plimbaţi cu maşinile , ca să vadă realizările comuniste: blocuri, hidrocentrale, uzine. Prinţul Alexandru  Ghica, după o asemenea “plimbare”, întrebat fiind ce-a văzut, a răspuns: “Am văzut o salcie înflorită.”
“In clipa aceea, România s-a rupt in două.Intre cei care o confiscaseră şi o mutilau şi cei care nu renunţau să vadă mai departe lucrarea lui Dumnezeu.”

Lui Dan Puric nu-i sunt străine problemele apărute după aderarea României la Uniunea Europeană.

“…ne unim vieţile pe un statut economic şi ne despărţim sufletele. Gingăşia sufletească a unei naţiuni nu poate fi lipită cu pelicanol şi cu scotch între interese, că ea se rupe.”

“ Oamenii noştri politici, când se duc la Bruxelles, […] au o atitudine de chelneri: “Ce vreţi? Ciorbă de burtă , ciorbă de perişoare? Spuneţi dumneavoastră ce să facem, că noi ne ducem în bucătărie…”

Cu toate acestea, omul religios Dan Puric e convins că “Poporul român trimite un Inger de Lumină la Bruxelles, ca ei să aibă capacitatea să-l vadă pe celălalt. Creştinismul asta înseamnă - celălalt!”

“Deocamdată, România este conjugată la “ce e România”, nu la “cine este România.”

Un adevăr,care, aşa cum se intâmplă de multe ori, doare…Precis că demnitatea pe care unii dintre noi o mai avem ne face să simţim aşa…

Dan Puric,în cartea sa, ne spune că: “Indemnul creştin este acela de a te pregăti. Sunt oameni care, după viaţa asta, pun punct; şi alţii care pun virgulă. Creştinul pune virgulă.”

Faptul că Dan Puric va pune virgulă nu-mi este permis mie să-l cunosc. Stiu doar că viitorul nostru oaspete face totul ca, la un moment dat, pentru el, să apară VIRGULA.