“Culorile lui sunt reci şi chiar grâul secerat pare atins de o boare de frig. In locul râurilor, al mării şi al lacurilor care îi atrag atât de mult pe impresionişti la ora când profesorul de desen şi caligrafie din Buzău pătrunde discret în pictură, Andreescu e fascinat de păduri, de obicei desfrunzite, de câmpuri, de obicei aride, sau de margini de sat cu două-trei case, deasupra cărora se bolteşte cerul.”

“S-a vorbit despre amestecul de adevăr şi ireal din pictura lui Andreescu. Mie mi se pare că pământul e partea de adevăr din aceste peisaje, iar impresia de ireal, de fantastic vine de la cer.”

“Sunt tentat să cred că în multe din pânzele acestui pictor al pământului , esenţial e, de fapt, cerul care sacralizează cumva ţărâna, copacii, zidurile , tăcerea, le transfigurează, le transmite, prin lumina lui scăzută, săracă, saturată de singurătate, un mister, o boală sau o vrajă secretă care pătrunde în locurile cele mai umile. Te depărtezi de tablou şi vrei să-ţi lămureşti de ce un asemenea peisaj pare în acelaşi timp trăit şi visat, adevărat şi ireal, ţinând şi de natură şi de mitologie.”

“Taina acestor ceruri, aşternute peste margini de sat ca peste margini de poveste şi de lume rămâne dincolo de cuvinte. Sau dincoace de ele. Nespusă încă. Doar presimţită.”

“Era destul să-i vezi peisajele, pădurile desfrunzite, câmpurile arse de secetă, casele din marginea satelor. Ele divulgau, singure, un temperament înclinat spre izolare, vis şi meditaţie. […] Acest mare pictor, aproape necunoscut în epocă, […] a ales aceste peisaje pentru a vorbi, voit sau nu, despre sine.”

Octavian Paler:”Un muzeu in labirint sau o istorie subiectivă a autoportretului”