"Un colind de Crăciun" e o poveste.  care a readus in familiile englezilor spiritul (uitat) al Crăciunului. A reaprins dorinţa omului de a fi mai bun cu semenii săi, de a se comporta puţin diferit faţă de cum o face in restul anului.

Personajul principal al povestii,unchiul Scrooge, se schimbă radical in urma unor întâmplări incredibile de care are parte. Dar, mai intâi să vedem cine este Scrooge.

" Scrooge avea mâna scurtă şi nouă băieri la pungă. Un ticălos bătrân, hrăpăreţ, apucător, lacom, calic, cărpănos, un zgârie-brânză! Dur şi tăios precum o cremene din care niciodată n-a izbutit vreun fier să scapere un foc generos; ascuns, ursuz şi singuratic ca o stridie. Răceala din el îi îngheaţă trăsăturile bătrâne, îi pişcă nasul ascuţit, îi zgârcea obrajii, îi înţepenea picioarele, îi înroşea ochii şi îi învineţea buzele subţiri; şi i se strecura hoţeşte în glasul gâjâit. Pe cap, pe sprâncene şi pe bărbia ţepoasă avea promoroacă. Purta pretutindeni cu el propria lui temperatură scăzută; îşi îngheţa biroul în zile de caniculă; şi nu înmuia nici cu un grad gerul de Crăciun”

 
Scrooge e tipul avarului absolut. Este ajutat in munca sa de un angajat, care, datorită zgârceniei şefului, este nevoit să se încălzească în plină iarnă la flacăra unei lumânări.

”Copistul îşi punea pe el şalul alb şi încerca să se încălzească la lumânare; nefiind însă un om cu o imaginaţie vie, efortul îi rămânea nerăsplătit.”

 Nici vizita la birou a nepotului lui Scrooge şi frumoasele cuvinte spuse de acesta in legătură cu sărbătoarea Crăciunului („Dar sunt sigur că am socotit întotdeauna vremea Crăciunului, atunci când îi vine sorocul ― pe lângă respectul ce i se cuvine datorită numelui şi obârşiei sale sfinte, dacă se poate judeca în afara acestora ―, un răstimp fericit; e vremea bunătăţii, a iertării, a milosteniei, a bucuriei; e singurul răstimp pe care-l cunosc în lungul calendar al anului, când bărbaţi şi femei par să-şi deschidă, cu mărinimie, la unison, sufletele ferecate şi să se gândească la cei mai prejos decât ei, ca şi cum ar fi cu adevărat călători spre mormânt, ca şi ei, şi nu o altă specie de vietăţi, cu alte destinaţii.”) nu-l determină pe eroul nostru să-şi schimbe atitudinea faţă de ceilalţi, şi , în definitiv, faţă de el insuşi.
 
Chiar în ziua în care se implinesc şapte ani de la moartea asociatului lui Scrooge, pe nume Marley, nişte întâmplări extraordinare schimbă fundamental felul de a fi al personajului principal. Mai intâi Scrooge e vizitat de doi domni care încearcă să strângă şi de la el nişte fonduri in scopuri caritabile.

„― Domnule Scrooge, la acest ceas de sărbătoare, spuse domnul, se cuvine mai mult ca oricând să-i ajutăm pe cât putem pe cei sărmani şi nevoiaşi, apăsaţi acum de suferinţă
― Nu mai există puşcării? întrebă Scrooge.
― Sunt multe puşcării, spuse domnul, punând la loc tocul.
― Mai exista aziluri pentru săraci? se interesă Scrooge. Mai funcţionează?
― Funcţionează. Eu însă aş dori, îi replică domnul, să nu mai funcţioneze.
― Nu mai sunt în vigoare Legea ocnaşilor si Legea săracilor? întrebă Scrooge.
― O, ba da, domnule, amândouă sunt foarte des invocate.”

Neînduplecat, Scrooge pleacă acasă fără să lase niciun bănuţ în cutia milei. Toată lumea, în afară de el, sărbătoreşte sfântul eveniment. Până şi oamenii străzii, sau cei din treapta cea mai de jos a societatii ştiu să se bucure de Crăciun.

”Pe strada principală de la colţul fundăturii, câţiva muncitori reparau conductele de gaz. Făcuseră un foc mare într-un vas cu mangal, în jurul căruia se adunaseră o mulţime de bărbaţi şi băietani zdrenţăroşi; îşi încălzeau mâinile şi clipeau din ochi, fascinaţi de vâlvătaie. Hidrantul fusese lăsat de izbelişte şi apa ce se revărsa din el îngheţa acolo tristă, prefăcându-se în ţurţuri mizantropici.”
 
Ajuns acasă, in loc să se poată odihni ca in oricare noapte de peste an, Ebenezer Scrooge se intâlneşte cu fantoma fostului său asociat, care-i explică faptul că încă mai poate schimba ceva, chiar ceva fundamental, în relaţia pe care o are cu semenii săi. Pentru aceasta trebuie să „îndure”, vrând-nevrând, vizitele fantomelor Crăciunului trecut, Crăciunului prezent şi a Crăciunului viitor. Si descrierea casei este un bun prilej pentru scriitor sa facă dovada sclipitorului său talent.

”O clădire ce sta să se prăbuşească, din fundul unei curţi, atât de nepotrivită acolo, încât cu greu ai fi putut să nu ţi-o închipui alergând pe acolo pe când fusese o tânără căsuţă, jucându-se de-a v-aţi ascunsele cu alte căsuţe si neizbutind să mai găsească ieşirea. Acum era cam bătrână şi cam mohorâtă, căci în ea nu locuia nimeni în afară de Scrooge, celelalte odăi fiind închiriate ca birouri.”

Cele trei fantome mai înainte amintite işi fac pe rând apariţia şi il poartă pe nefericitul nostru avar in timp şi în spaţiu,arătându-i greşelile făcute şi chiar şi ceea ce se va întâmpla cu el dacă va continua să fie aşa cum e.

Fantoma Crăciunurilor trecute îl duce pe Scrooge in vremea copliăriei, unde  retrăieşte faptul că n-a răsplătit cu nimic un copil care i-a cântat un colind la usa biroului. Fantoma Crăciunului prezent îl duce în casa angajatului său care are o famile care ştie, cu toată sărăcia pe care o are, să se bucure de Craciun şi mai ales de minunatul prilej de a fi împreună în această zi deosebită.

”Nu alcătuiau un tablou frumos de familie; nu erau bine îmbrăcaţi; încălţările lor nu erau nici pe departe rezistente la apă; hainele lor erau sărăcăcioase”.” Dar erau fericiţi, recunoscători, se înţelegeau bine şi erau mulţumiţi de ziua aceea”.
„Priveşte aici, jos! exclamă duhul. Erau un băiat şi o fată. Gălbejiţi, costelivi, încruntaţi, cumpliţi; dar şi prosternaţi, în umilinţa lor.” Băiatul este Ignoranţa. Fata este Sărăcia. Fereşte-te de amândoi si de toţi cei din stirpea lor, dar îndeosebi fereşte-te de acest băiat, căci pe fruntea lui vezi că stă scris Moarte, dacă nu cumva inscripţia a fost ştearsă. Reneagă-l!”
„― Nu au nici o scăpare, nici un leac nu există pentru ei? strigă Scrooge.
― Nu mai există închisori? spuse duhul, răspunzându-i pentru ultima oară cu propriile lui cuvinte. Nu există aziluri?”

Ce frumoasă revenire face autorul la discuţia anterioară între zgârcitul personaj şi cei doi reprezentanţi ai societăţii de caritate!

Fantoma Crăciunurilor viitoare îl poartă pe eroul nostru la momentul morţii sale, moarte care nu e regretată de nimeni. Văzându-şi numele scris pe mormânt, Scrooge se roagă de fantomă să nu-l lase în lumea celor drepţi. Promite să se îndrepte, şi chiar o face, stârnind reacţii dintre cele mai ciudate pentru cei din jur. Elocvent mi se pare ce-i trece prin cap angajatului lui Scrooge în momentul în care aude din gura acestuia că vrea să-i măreasca salariul.

”îţi voi mări salariul! Bob începu să tremure şi se apropie puţin de riglă, îi trecu prin minte să-l pocnească pe Scrooge cu ea, să-l ţină bine şi să strige după ajutor în fundătură, cerând oamenilor să aducă o cămaşă de forţă.”

Profund schimbat în urma şocantelor întâmplări la care a luat parte, Scrooge îşi schimbă în totalitate felul de a fi. Dă bani săracilor, merge la biserică, creşte salariul angajatului său, lucru amintit ceva mai inainte.

Scrisă mai mult de nevoie (Dickens rămăsese fără bani în urma unui drum in America),”Un colind de Craciun” s-a dovedit a fi o operă literară care a schimbat in bună măsură mentalitatea oamenilor. Cea mai frumoasă apreciere a meritelor scriitorului a făcut-o publicaţia „Sunday Telegraph”,care spunea că autorul acestei povestiri este 

“omul care a inventat Crăciunul”, întrucât, prin poveştile sale, a reînviat tradiţiile de Crăciun, chiar când acestea erau pe punctul de a dispărea din viaţa socială şi de familie a englezilor. “

Noi, oamenii, indiferent unde am trăi, trebuie să fim atenţi la cei doi copii ai omului, Ignoranţa şi Sărăcia, dar, in special, la Ignoranţă, ”fereşte-te de acest băiat, căci pe fruntea lui vezi că stă scris Moarte, dacă nu cumva inscripţia a fost ştearsă. Reneagă-l!”