Mă bucură faptul că pot să scriu despre un om pe care-l prețuiesc foarte mult. Mă bucură faptul că sunt contemporan cu un om deosebit, care, chiar dacă ne vedem rar, ştiu că există undeva lîngă noi, printre noi. Mă bucură faptul că ursitoarele au decis să ajungă la vîrsta patriarhilor în cele mai bune bune condiţii de funcționare. Căci, altminteri, viaţa nu ar mai fi o mare bucurie şi o suită neîncetată de mirări, ci o lungă agonie asortată cu suferințe, resemnare, plictiseală şi resentimente. Dacă nu mai punem la socoteală varia poticneli ale trupului şi nevolniciile, în multe cazuri, buruienoase ale istoriei imediate.

 

Lui Neagu Djuvara i-a fost dat să înfrunte şi să depășească destule astfel de potrivnicii. Dar şi o natură tare, de vechi os boieresc cu sînge armânesc l-a făcut să fie ceea ce este. Un om simplu, natural şi firesc. Într-o lume a trăirilor artificiale, într-o lume a ideilor artificioase, într-un univers plin de violențe, cataclisme şi catastrofe, nimic nu-l împliedică pe dl Neagu Djuvara să fie autentic. Şi senin. Asta nu se mai învață. De nicăieri. Bunica te poate îndruma cum să foloseşti cuţitul şi furculiţa. De exemplu tocătura de carne nu se taie. Mama îţi poate sugera cu discreţie cum să te îmbraci în diferite ocazii. Nu tu întinzi mîna celui mai în vîrstă. Tata te poate îndruma cum să te comporţi în compania damelor sau ce să faci la pocher atunci cînd ai doar perechi de regi cu valeţi şi miroşi că adversarul ar putea avea trei aşi. Dar nimeni nu te poate învăţa să fii tu însuţi. Asta a făcut dl Neagu Djuvara toată viaţa. 

Să fie el însuşi. Nu e puțin lucru, nici uşor. Sigur, este doar o supoziţie. L-am cunoscut la anii senectuţii – nu e simplu să rămîi de lemn tănase cînd ţi se spune cu aerul că apa curge,” Mîine mă duc la aeroport… Vine fata mea de la Paris…Dar cîţi ani are fata dvs.? Fata mea are 70 de ani !!!??? “. Ce să mai spui, devii brusc visător.

 

 

Exact opusul unei astfel de atitudini ne oferă biografia – spusă sau scrisă, povestită în orice caz - a Dlui Neagu Djuvara. Căci înainte de a fi diplomat sau istoric, că a fost ostaş român pe front sau consilier diplomatic în Africa, că a studiat în Franţa sau a citit şi scris în România, că a fost şi a rămas un om de lume sau de cuvînt. Cuvînt scris. Într-o lume care trăncăneşte fără limite, Dl Neagu Djuvara a gîndeşte temeinic şi scrie judicios. A fost şi a rămas un spirit alert, un fin observator al prezentului şi al trecutului. La viitor se pare că este mefient. Dar să nu mai lungim pelteaua encomiastică, Dl Neagu Djuvara este un prodigios povestitor. Un mare povestitor, din cea mai nobilă spiţă a povestitorilor. Din antichitatea greacă şi lumea orientală, pînă în contemporaneitatea românească. Nu ştim ce efect au avut asupra istoriografiei româneşti studiile, nu puţine, desigur, dar evident iconoclaste, ale istoricului ce s-a născut dintr-o memorie prodigioasă, un zburdalnic joc al ideilor şi un excelent simţ al limbii. Nu credem că minimalizăm aportul intelectual al Dlui Neagu Djuvara dacă-l considerăm în primul rînd un vajnic mare povestitor. Chiar dacă temeinicia şi orgoliul de a fi scriitor nu mai au astăzi consistenţa convingerilor lui Radu Petrescu – acel extraordinar Consul Romanus, din volumul său “Meteorologia lecturii” ar putea fi studiat şi de elevii puberi şi de sclifosiţii întorsăturilor de frază şi atît – Dl Neagu Djuvara, credem noi, reface şi poate împrospăta acest orgoliu.

 

 

Citeste in continuarevasilegogea.wordpress.com