CARTE: „Simbolistica artelor non-verbale. Aplicaţii hermeneutice” de Ioan Marchiş Imprimare 1984 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 14 Iulie 2011 10:37

„Simbolistica artelor non-verbale. Aplicaţii hermeneutice” de Ioan Marchiş, sculptor şi director al Direcţiei pentru cultură Maramureş

 

 Autorul parcurge o complicata si densa istorie a conceptelor de sens, semn, simbol, din perspective diverse: semiologica, pragmatica, hermeneutica, filosofica, estetica, elemente care nu trebuie sa surprinda, intrucat atat domeniile non-verbalitatii, cat si domeniul simbolurilor sunt caracterizate de o evolutie continua a conceptelor, a modalitatilor de abordare, a demersurilor de interpretare. Lucrarea aduce un plus de cunoastere, este o carte de care Maramuresul avea nevoie si in acelasi timp este o implinire majora in plan stiintific.

 

 

Alaturi de analiza operelor unor nume sonore ca Ferdinand de Saussure, Ch.Peirce, Hans Georg Gadamer, M.Heidegger, Paul Ricoeur, Mircea Eliade cartea ne prezinta si o hermeneutica simbolistica a operei lui Constantin Brancusi. Lucrarea este o privire a artei de catre omul de stiinta. Un alt nume important, regasit in lucrare este Umberto Eco. Artistul Ioan Marchis este de parere ca stiinta nu este un depozitar exclusiv al adevarului, iar arta nu reprezinta o proteza a emotionalului.

 

Tipul de analiza pe care il propune aceasta lucrare, prin inventarierea, studierea, performarea sau inventarea unei gramatici conceptuale sau de noi coduri de abordare semantica, duce, in viziunea autorului, la imbogatirea ariei de analiza a obiectelor artistice mostenite de cultura in istoria si preistoria sa.

 

Reamintim ca lansarea acestei carti va avea loc joi, 21 iulie de la ora 14, la Sala Radio Sighet din Sighetu-Marmatiei.


Share
Ultima actualizare Joi, 14 Iulie 2011 10:51