Despre Pamfil Biltiu si cartea "Prelucrarea artistică a lemnului în arta populară din Maramureş" Imprimare 2848 Afişări
Scris de Ioan D. Maris   
Joi, 16 Iunie 2011 11:03

Etnologul Pamfil Biltiu a publicat 32 de cărţi, a făcut mii de fotografii, muncind enorm pentru valorificarea tezaurul folcloric pe care l-a adunat de-a lungul anilor. Pamfil Bilţiu este unul dintre cei mai apreciaţi etnologi din ţară. Provine dintr-o familie de ţărani din Făureşti, a urmat cursurile şcolii generale şi liceale la Baia Mare, iar facultatea la Cluj-Napoca. Pamfil Bilţiu a lucrat un an în învăţământ, iar apoi la o publicaţie locală. A fost şi metodist în cadrul Bibliotecii Judeţene Maramureş şi a intrat la pensie de la Inspectoratul pentru Cultură al Judeţeului Maramureş.

 

În urmă cu 20 de ani Pamfil Bilţiu a început să scrie şi a publicat 32 de cărţi despre istoria culturii, cele mai multe din domeniul etnologieicu o pondere mai mare pe sub-zonele folclorice ale judeţului. Etnologul este pasionat şi de fotografie marterialele sale care au văzut lumina tiparului sunt însoţite de fotografii încercând să cuprindă cât mai multe elemente, de la obiecte şi case în care locuiau străbunii, până la artişti contemporani.

 

 

 Cartea care se va lansa şi la Sighetu Marmaţiei, "Prelucrarea artistică a lemnului în arta populară din Maramureş" de Pamfil Bilţiu a apărut la editura Eurotip din Baia Mare, într-o ţinută grafică de excepţie. Pamfil Bilţiu încearcă să facă cunoscute nu doar motivele încrustate în lemn, ci şi felul în care meşterii, prin compoziţii ornamentale au închegat un mesaj complex, pe care l-au transmis peste veacuri. Etnologul dovedeşte că arta populară a conservat foarte multe arhetipuri culturale: călăreţii danubieni, calul bicefal, vulturul bicefal, calul şi călăreţul ş.a. A decodificat semnificaţiile pentru a dovedi şi arăta lumii ce ne-au spus strămoşii. Arta populară este un cod popular, care a transmis un mesaj peste vremuri. Pamfil Bilţiu,precizează că arta populară se mai păstrează astăzi în Maramureş şi asta datorită faptului că mai avem în judeţ peste 200 de meşteri populari. Cartea are peste 300 de imagini alb-negru şi color. Volumul cuprinde şi date despre ornamentica artei lemnului în Maramureş şi surprinde o serie de motive care sunt prea putin cunoscute: motivul bisericii, clepsidra, soarele sau carja ciobanului.


Share