Maramureseni prezenti la un simpozion international Imprimare 935 Afişări
Miercuri, 25 Mai 2011 13:06
Între 18 şi 21 mai 2011, la Universitatea „Taras Şevchenko” din Kiev, a avut loc Simpozionul internaţional „Moştenirea ştiinţifică a lui Stanislav Semcinski şi filologia contemporană”. De la Universitatea de Nord din Baia Mare a participat lector univ. dr. Ioan-Mircea Fărcaş care ne-a precizat că România a fost bine reprezentatăla acest simpozion.
 
Astfel, din Maramureş au mai fost prezenţi: prof. dr. Odarca Bout, de la Sighetu Marmaţiei şi prof. dr. Ion Petrovai, din Petrova. Au mai participat de la Cluj-Napoca: prof. univ. dr. Onufrie Vinţeler, prof. univ. dr. Ioan Semeniuc şi conf. univ. dr. Diana Tetean. Bucureştiul a fost reprezentat de către Vasile Captaru, trimis special al Radio România Internaţional. Universitarul băimărean ne-a precizat că participarea la această conferinţăs-a desfăşurat în cadrul programului de şcoală post doctorală POSDRU, organizată de Academia Română, filiala Iaşi în colaborare cu Universitatea de Nord, Baia Mare. Lector univ. dr. Ioan-Mircea Farcaş a mai adăugat că delegaţia universitarilor români a fost invitată, vineri, 20 mai, la un dineu oficial la Ambasada României în Ucraina, prin amabilitatea ambasadorului Cornel Ionescu.
 
sursa: InfoMM.ro

Share