Am scris, cu multă vreme în urmă, despre admiraţia mea definitivă pentru aşezarea istorică Sighetul Marmaţiei. O mai repet cu aceeaşi prospeţime de spirit şi respect: dacă neapărat este nevoie ca în biografia mea să existe un Oraş, acesta este fără tăgadă Sighetul Marmaţiei. Aici mi-am dăltuit zborul, cinci ani la liceul de învăţători, dar am urmat şi facultatea prematură în preajma unor spirite de excepţie. De la poetul şi pictorul Gheorghe Chivu, dascălul luminat Eracle Titirică, profesorii Vancea, Ardelean şi Pruncu şi Mecena, apoi ortacii de generaţie Fraţii Bârlea, Echim Vancea, Andrei Făt, Marin Slujeru, Ileana Mihai. Apoi rigoarea matematică a lui Grigore Balea, care îmi răsfoia în serile de meditaţii istoria Maramureşului. Instituţiile de cultură din Oraş m-au lustruit în spirit. La Şcoala de artă am învăţat flaut, la Casa de Cultură m-am rostuit ca poet, celebrul cenaclu, Biblioteca mi-a fost loc de lectură, iar Muzeul Maramureşului măreaţă instituţie în care mi-am oglindit spiritul.  Deci cunosc bine aceste instituţii sighetene care rămîn repere prin timp îmbrăcînd haină luminătoare a adevăratei culturi. Mărturie stau exerciţiile de apreciere, prin vreme, pentru aceste mereu ziditoare amfiteatre ale purtării prin spirit. De o vreme încoace aceste vorbe, că ele ar trebui comasate. Cuvîntul acesta mă revoltă. Cînd s-a tatonat în satul meu ideea colectivizării primul pas a fost întovărăşirea. Spaima ţăranilor a fost tocmai acest cuvînt. Ne comasează pămîntul, ne comasează pe noi, vom mînca toţi la un blid mare cu lingura mică. S-au făcut cîntece cu sîmbure satiric pentru care puteai fi pus în lanţuri. La moartea lui Petru Groza pe la petrecerile satului se puteau auzi versurile: “Petru Groza şi poporul/ Colectiv i-a trebuit/ Amu şede-ngrămădit/ Cu un ziar acoperit. Interpreta era Maria Bulendroaie, o femeie liberă, năstruşnică care colora lumea cu hori chiar fără perdea.

De aceea cuvîntul comasare auzit tot mai des acum la Sighetu Marmaţiei pentru adunarea sub aceeaşi pălărie a instituţiilor de cultură mai trezeşte fiori. Ele au o identitate indiscutabilă, cu rosturi precise. Fiecare are o biografie culturală distinctă. Pierderea identităţii juridice a instituţiilor vizate ar fi o mare pacoste. Sub spectrul crizei, care ne tot ameninţă, trebuie să găsim alte soluţii chiar de întărire nu de diluare. Un lucru făcut prost greu mai poate fi întors cu faţa spre bine. Mă încurajez că sînt voci care nu agrează această aventură a comasării. Să nu se distrugă într-o zi ce s-a clădit în multe decenii. Poate în condiţii mai vitrege. Cred în luciditate pentru Marmaţia culturală.

Autor: Gheorghe Parja

SURSA: Graiul.ro