Umberto Eco şi teoria conspiraţiei Imprimare 818 Afişări
Marţi, 14 Decembrie 2010 09:27

„Cimitirul din Praga“, cel mai recent roman al cunoscutului scriitor, intră în librăriile  româneşti la numai o lună după lansarea din Italia. Volumul, care tratează problema antisemitismului, a stârnit reacţii din partea Vaticanului la doar câteva zile de la publicare.

În prezent, în afară de ediţia românească, apărută la Editura Polirom, în traducerea Ştefaniei Mincu şi de cea italiană (publicată la prestigioasa Bompiani), mai există doar două ediţii ale romanului în lume: cele din Spania şi din Catalonia.

La scurt timp după lansare, Umberto Eco a fost criticat de ziarul Vaticanului, „L'Osservatore Romano", majoritatea intervenţiilor ridicând probleme de moralitate. Cititorii italieni, pe de altă parte, au fost fascinaţi de această putere de a genera controverse:


„Cimitirul din Praga" s-a vândut în mai puţin de 30 de zile în 230.000 de exemplare, iar Editura Bompiani a hotărât scoaterea pe piaţă a unui nou tiraj. Frenezia publicului aminteşte întrucâtva de momentul publicării romanului  „Numele trandafirului", care avea să devină unul dintre cele mai vândute ale tuturor timpurilor.

Totuşi, subiectul „Cimitirului din Praga" e mai degrabă apropiat de „Pendulul lui Foucault", lansând o întreagă plasă de teorii conspiraţioniste şi derutându-l voit pe cititor. Încă de la începutul romanului, Eco îl familiarizează cu această convenţie: „nici Naratorul însuşi nu ştie cine este misteriosul ins care scrie, propunându-şi s-o afle (odată cu Cititorul), în timp ce amândoi trag cu ochiul pe furiş şi urmăresc semnele cu care tocul respectivului ins aşterne rânduri pe hârtie". 

Articol integral in Adevarul.ro


Share