Carte: Liviu Antonesei: Despre dragoste. Anatomia unui sentiment

Duminică, 21 Noiembrie 2010 06:51

„Cind scrii despre iubire, sentimentul te invadeaza, toate iubirile tale pierdute tresar, se trezesc, revin in memorie, se infiltreaza in spiritul, in inima, chiar in trupul tau.“, spune Liviu Antonesei. Formula, in ea insasi, poate parea provocatoare, sau, in orice caz, un contre-pied al tezelor traditionale, care vor ca dragostea, arta si politica sa fie purtatoare de iluzii, supuse unor reguli formale si retorice, iar nu producatoare de adevaruri. Ori tocmai aici este pariul acestei carti: cum sa asezi intr-o aceeasi categorie, depasind, in acelasi timp, simplul nominalism, diferitele experiente, trairi, vibratii legate de sentimentul iubirii, fara a cadea in retorica si in platonism? Cum sa dai inteles ori sa explicitezi, asadar, o dimensiune care, prin indeterminarea de care da dovada, prin diversitatea acceptiilor, pune probleme si aduce in discutie istoria insasi a sentimentului, fiziologia ori studiile semantice?

Despre dragoste nu este o carte savanta – in sensul unei argumentari ex cathedra; nu este, cu alte cuvinte, un excurs critic si documentat pina la saturatie, cu note de subsol ori trimiteri abundente, ci incearca o „teorie en miettes”, dupa cum anunta insusi autorul; este, asadar, mai degraba o marturie decit o exegeza. Ceea ce nu exclude, desigur, lectia propriu-zisa: fara dragoste, „raminem existente incomplete, palide, spectrale, holograme ce poarta imaginea fiintei, dar sint lipsite de substanta, de corporalitate.“. Ceea ce nu exclude nici comentariile legate de formele de dragoste, de polisemia (structurala) a termenului, de relatiile pe care le intretine cu alte notiuni, precum servitute, recunoastere, devotament, intimitate, complicitate, sexualitate, erotism.

Putem, fara indoiala, studia expresiile sentimentului iubirii, dar si cauta forme noi de verbalizare ale acestuia, fictionale sau nu. Cartea lui Liviu Antonesei propune tocmai acest amestec (fericit) de genuri, prin acele „interludii“ – fantasmatic, sceptic – pasaje (cu litere italice in text) din Jurnalul de vise, reverii si fantasme ori din Jurnalul unui indragostit dezinteresat, in care aflam ceva din „functionarea aparatului fantasmatic“, despre cum pot fi articulate iubirea si pasiunea, pasiunea si tandretea, in furor eroticus – mecanica trupeasca sau acuplare cosmica: „imi vine sa string aerul in brate ca si cum ai fi aici si te-as putea imbratisa. Realitatea si realitatea fantasmei. Totuna. Tot – una. Tu. Aici si acolo. Acum si de-a pururi. Timpul insusi, cu toate evenimentele sale, este un intermundiu fara sfirsit. Iar lumea spectrala, lumea fantasmelor mele, e parte a lumii cu drepturi depline.“

Cartea lui Liviu Antonesei este, inainte de toate, marturie de sine, o „teorie“ a iubirii, desigur, dar o teorie autentica, in sensul formularii unei experiente de viata; in ea se articuleaza si prezenta celuilalt, dar si lecturile; si intuitii societale („Asa cum exista demagogie politica, din nefericire, poate fiinta si una afectiva. Din fericire, insa, pentru a o demasca nu este necesar sa astepti sa vina alegerile.“), dar si vibrato fictiv; si incantatie, dar si infuzia unei energii; si ego, si alter; si foc, si apa; si iubirea profunda, „puternica, sfisietoare ca o ultima sansa“ (iubirea androgina, spune Liviu Antonesei), dar si „iubirea-altfel“. incit, la finalul cartii, nu putem decit repeta injonctiunea freudiana: trebuie sa incepem sa iubim... pentru a nu ne imbolnavi.

sursa:editura.liternet.ro

Ultima actualizare Duminică, 21 Noiembrie 2010 06:57