Carte: Charles Dickens - "Marile speranțe" Imprimare 3710 Afişări
Duminică, 19 Septembrie 2010 09:44
Frumuseţea unui sfârşit misterios cuprinde, adânc, orice formă de tristeţe pe care o trăiesc eroii unei cărţi. Spre deosebire de cărţile tehnice, care nu au un sfârşit concret, o carte începe cu o literă mare şi se termină cu punct. Iar Punctul din această carte este unul reconfortant şi de care ţi se face dor când auzi de Charles Dickens.

Marile Speranţe este o lucrare universală de proporţii medii, dar care reuşeşte să închidă în cercul ei multe, foarte multe minute de imaginaţie, emoţie şi talent. Am văzut în talentul lui Dickens puterea de a transpune clar, negru pe alb, atât calitatea clipei, cât şi un simţ ascuţit al umorului. Rar te mai fac azi cărţile să râzi…

Aşa cum învăţam în clasele de liceu, că „binele” nu este întotdeauna spre confortul eroului… Mi-a plăcut că lectura este structurată în capitole scurte, iar Charles Dickens ştie bine să sfârşească propoziţiile de la finalurile capitolelor astfel încât nu-ţi mai vine să laşi cartea din mână. Deşi lungă, cartea se mulează la aşteptările oricărui cititor însetat de noi intrigi şi noi învăţăminte.

Aerul Angliei de acum aproape 2 secole este rareori, dar bine comparat cu prezentul în care trăieşte eul narator. Astfel, se fac referiri la navele ce pluteau pe Tamisa, la situaţia teatrului vulgar, la regimul juridic al vremii, la calitatea oamenilor educaţi ş.a.

Prietenia, recunoştinţa şi dragostea, cât şi spaima, răutatea şi răzbunarea îşi găsesc locul în cele 59 de capitole. Personajele trăiesc, evoluează şi acţionează după ritmul propriu. Dintre acestea, merită amintite aici pe Joe, Wemmick, Harold, Estella, domnişoara Havisham, Biddy, Abel. Pip, personajul principal, trece prin toate fazele maturizării unui erou.

Dacă îţi faci speranţe că mai există cărţi pe care merită să le citeşti, trage cu ochiul la „Marile Speranţe” să guşti o iubire „de la grădiniţă”, să miroşi o „Anglie a secolului XIX” şi să trăieşti prin sufletului unui om care creşte sub ochii tăi.

Scris de Tudosă Mihai-Marian
 
SURSA: BOOKBLOG.RO 

Share
Ultima actualizare Duminică, 19 Septembrie 2010 09:53