Participare numeroasă la prima întâlnire publică a CENACLUL LITERAR al Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei! Imprimare 1478 Afişări
Scris de Dorel Todea   
Luni, 10 Noiembrie 2014 13:29

Peste o sută de sigheteni, care iubesc poezia, au participat la deschiderea  activității Cenaclului literar al Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei.  Astfel se  va continua tradiția activităţii de cenaclu, de organizare  a Festivalului de poezie, a preocupărilor  sighetenilor de diferite vârste şi profesii pentru literatură. Prin documentul semnat de cei prezenți, cenaclul își propune stimularea activităţii de creaţie literară, promovarea şi valorificarea creaţiei individuale prin publicarea în revistele de specialitate şi în revista Marmaţia literară, recomandarea la editurile din judeţ şi din ţară. Vor fi organizate periodic întîlniri cu publicul, cu invitaţi de la cenaclurile din Baia Mare şi Vişeul de Sus, din judeţele învecinate, cu personalităţi ale literaturii române contemporane. Cenaclul își va aduce aportul  la organizarea Festivalului internaţional de poezie de la Sighetu Marmaţiei şi va organiza anual un concurs de creaţie pentru copii şi tineri (10-18-25 ani), în vederea descoperirii şi afirmării tinerelor talente. 
Cenaclul nu va avea caracter de asociaţie şi nici personalitate juridică, activând prin liberă consimţiere pe lângă Centrul Cultural Sighet. Întâlnirea a fost deschisă de managerul Centrului Cultural, Spiridon Pralea, care a subliniat importanța organizării unui cenaclu literar în municipiul Sighetu Marmației și le-a urat succes tuturor participanților. Prof. dr.  Dorel Todea a prezentat procesul-verbal, obiectivele și  proiectul acțiunilor pe anul 2015, ale Cenaclului Literar. La prima întâlnire a membrilor cenaclului a fost lansat volumul de poezie „Tărâmuri de neocolit”, semnat de poeta Doina Rândunica Anton, apărut la editura „Singur”-2014. Elevii Centrului de excelenţă de limba şi literatura română au susținut împreună cu cantautorul Gheorghe Şteţca și elevi ai Școlii de artă Gheorghe Chivu, un recital din poezia Doinei Rândunica Anton.
Despe poezia Doinei Rândunica Anton au vorbit: poeții Echim Vancea și Marin Slujeru, Maihai Dăncuș (cel mai vechi membru de cenaclu),prof. Horia Picu, au fost citite mesaje din țară și din Spania. Grupul de inițiativă a propus următorul  Comitet director:  Doina  Rândunica Anton-președinte, prof.dr. Otilia Chindriș- secretar, membri:  prof.dr. Odarca Bout, conf.univ.dr. Nicolae Iuga și prof. Marin Slujeru.
 
Purtător de cuvânt
Dorel Todea
 
 

Share