Gregg Braden este un remarcabil om de ştiinţă ( geolog) şi un scriitor de notorietate. Am stat mult să mă gândesc ce citate ale unor oameni celebri s-ar potrivi mai bine în preambulul cărţii pe care v-o propun pentru azi şi am fost de acord cu  J.J. Rousseau („Omul s-a născut liber şi este pretutindeni în lanţuri”) şi cu Erich Maria Remarque („Raţiunea îi este dată omului pentru a-şi putea da seama că nu-i serveşte la nimic”)

 

Scriitorul american spune chiar în primele pagini care-i concluzia lui, după ani de cercetări şi întrebări:

„Deşi, probabil, ştiinţa nu va putea niciodată să identifice exact ce sau cine este responsabil pentru proiectul care ne fundamentează existenţa, descoperirile contestă puternic gândirea convenţională a teoriei evoluţioniste şi demonstrează că şansa ca noi să apărem ca rezultat al unui proces biologic aleatoriu, este practic inexistentă.”

 

 

Cum a apărut viaţa pe planeta noastră, limitele teoriei lui Darwin, evoluţia societăţii omeneşti, mecanismele acţiunilor beligerante din istoria lumii, încotro ne îndreptăm, schimbările climatice. Sunt câteva dintre problemele pe care le pune această carte. 

 

Darwin a scris lucrarea  „Despre originea speciilor. Mai târziu, el însuşi a recunoscut că teoria sa are limite. Creaţie sau evoluţie? Variantă corectă de răspuns încă se mai caută. Toate încercările de până acum 

„…nu ţin cont de realităţile originii umane […] şi nici nu dovedesc că suntem rezultatul unui proces de evoluţie. […] Atunci când încercăm să aplicăm la om procesele observate la plante şi la unele animale, este clar că faptele nu susţin teoria.”

 

Braden merge mai departe cu ideea şi spune:

„Sentimentul meu este că, oricât de interesantă ar fi activitatea din Africa şi oricât de multe lucruri ne-ar spune ea despre forme de viaţa care au trăit cu foarte mult timp în urmă, probabil că nu istoria vieţii noastre este cea recuperată.”

 

Descoperirile făcute  în domeniul geneticii din ultimele decenii nu pot explica (încă?) mecanismele lumii vii:

„Acest lucru îmi spune că genele nu pot explica tot ceea ce ne face să fim ceea ce suntem.”  (Craig Venter- preşedinte al unei firme care stabileşte structura genelor)

 

E timpul să  facem  o „revoluţie” în gândirea noastră.

„Pentru a face faţă provocărilor timpului nostru, trebuie să fim dispuşi să gândim despre noi altfel decât am făcut-o în ultimele trei secole, cel puţin. […] . Atunci când reuşim, ceva minunat începe să se întâmple.”

 

Încălzirea globală, o realitate a zilelor noastre de care am crezut că suntem cu toţii răspunzători. Gregg Braden ne asigură că 

 „Exact ştiinţa care ne spune că se schimbă clima, ne arată că nu noi suntem cauza. Cei 420.000 de ani de istorie demonstrează limpede că poziţia planetei în spaţiu creează tipare de încălzire.” 

 

Ce ştim despre dezvoltarea societăţii omeneşti? Cât de veche este? Iată răspunsul autorului, după studierea vestigiilor de la  Göbekli Tepe - un sit  cu vechimea atestată prin mijloacele tehnicii moderne la peste 11.000 de ani. Gregg  Braden spune că la fiecare 5125 de ani poziţia Pământului în spaţiul cosmic se schimbă semnificativ, lumea noastră trecând prin la fiecare trecere a perioadei de timp amintită, printr-un mare cataclism:cutremure şi scufundarea continentelor, gheaţă, potop. Autorul cărţii ne trimite la reformularea unor ipoteze despre istoria societăţii umane.

-Civilizaţia s-a dezvoltat de mai multe ori în timp

-Civilizaţia s-a dezvoltat ciclic, nu liniar

-Vechimea civilizaţiei nu are doar 5000 de ani.. Ultimul ciclu al evoluţiei lumii are vechimea de 5000 de ani, dar sunt mai multe asemenea perioade mari de timp. Vestigiile de la  Göbekli Tepe- Turcia, demonstrează justeţea presupunerii 

 

Autorul e convins ( şi chiar convingător, recunosc…) că

„istoria civilizaţiilor, cea pe care o predăm în sălile de clasă şi o păstrăm în manuale, nu este istoria lumii. Ea este mai degrabă o parte dintr-o istorie mult mai largă: cea a unui Mare Ciclu, o epocă ce a început în urmă cu 5125 de ani.”                                                                          

 

„Adevăr profund” încearcă să răspundă la întrebări pe care unii dintre noi ( nu mulţi, e drept…) ni le punem: de unde vine viaţa umană? care ne sunt originile?

Braden ne atenţionează: 

„Viaţa începe cu viaţă. Noi începem dintr-o esenţă vie. Spermatozoidul şi ovulul care se unesc şi formează „începutul” nostru sunt vii şi vor servi ca mijloace vii de transmitere a esenţei vii din care apărem.”

 

Experimentele făcute in laborator pentru a genera viaţă au eşuat de fiecare dată.

„Chiar şi atunci când condiţiile de temperatură, umiditate  şi chimice par favorabile pentru geneza spontană a vieţii, se pare că există o forţă dincolo de proprietăţile chimice, de care este nevoie pentru a le insufla viaţă, elementelor creaţiei.”

 

Nicio încercare de a reconstitui apariţia vieţii pe Pământ n-a avut succes…Descoperirea ADN-ului răspunde la unde întrebări, dar deschide larg porţile pentru altele…Pentru om, pentru o viată care abia se formează, 

 „în stadiul de viaţă de opt celule, un proces misterios care nu este pe deplin înţeles, trezeşte codul vieţii. ADN-ul, cu trăsăturile care ne fac cine şi ce vom deveni, este activat. […]. Omenirea nu a creat încă materie vie din ceva ce nu este deja viu.”

 

Ideea creaţiei, nicidecum a evoluţiei, o găsim în această carte. 

„…în timp ce codul ADN-ului din celulele noastre le spune, cu siguranţă, corpurilor noastre cum să funcţioneze, semnalul de activare a codului pare să vină din afara celulei. Cu alte cuvinte, vine din câmp!”

 

Aminteam de teoria lui Darwin. Aceasta nu poate prezenta nicio dovadă referitoare la trecerea de la o specie la alta. Chiar autorul „Originii speciilor” spunea, recunoscând limitele teoriei sale, că în straturile geologice nu se găsesc verigi intermediare de trecere la altă specie.

„De ce  nu sunt pline de verigi intermediare formaţiunile şi straturile geologice?...aceasta este, probabil, cea mai evidentă şi gravă obiecţie ce poate fi adusă teoriei mele.”

 

Darwin recunoştea că selecţia naturală nu poate lămuri problemă specializării diferitelor organe. De exemplu, marele naturalist englez spunea:

„Mărturisesc că presupunerea că ochiul, cu toate mecanismele lui inimitabile de adaptare la diferite distanţe, ar fi putut fi format prin selecţie naturală, mi se pare cât se pare de absurdă.”

 

Şi Gregg Braden oferă un argument concludent în favoarea creaţiei: pentru a se coagula, sângele are nevoie de 20 de proteine distincte. Dacă una singură lipseşte, dezastrul este inevitabil. Aceasta înseamnă că toate aceste proteine se formează înaintea sângelui. Interesant…

 

Despre marea dilemă: creaţie sau evoluţie, cel mai mare fizician al lumii, Albert Einstein, spunea:

„Văd un tipar, dar imaginaţia mea nu şi-l poate închipui pe creatorul tiparului…toţi dansăm după o melodie misterioasă, intonată la distanţă, de un cimpoier invizibil.”

 

Concluzia autorului lucrării „Adevăr profund” e cât se poate de clară:

„…dincolo de orice îndoială, omenirea reflectă mai degrabă un plan prestabilit, decât o formă de viaţă aleatoriu apărută printr-un proces evolutiv, desfăşurat de-a lungul unei perioade mari de timp”

 

La sfârşitul interesantei sale cărţi, autorul american argumentează că societatea omenească are mai degrabă vocaţia pentru pace, nicidecum pe cea a războiului. Şi încheie expunerea printr-o întrebare adresată poate peste generaţii:

„Oare cărţile de istorie ale copiilor noştri vor spune despre noi că am preţuit mai mult cooperarea decât competiţia, şi că am învăţat să iubim, în loc să ne fie teamă?”

 

Ce mult mi-aş dori să ştiu dacă a avut dreptate!...