Titlul cărţii de “însemnări şi aduceri aminte” din plina viaţă a maramureşeanului Grigore Leşe m-a inspirat să scriu câteva cuvinte după spectacolul văzut pe scena  Şcolii de Muzică. 

 

“Acum ştiu cine sunt”, cartea neobositului căutător de suflet românesc ne-a fost povestită aseară de autorul ei. A fost povestită, a fost cântată şi interpretată de un mare artist al neamului nostru. 

 

“Acum ştiu cine sunt” poate să spună oricare spectator care a fost aseară prezent la întâlnirea cu istoria românilor, cu cântecele de bucurie şi jale, cu poeziile şi baladele pline de nostalgie pentru trecerea ireversibilă a noastră şi a timpului nostru. 

Acum ştiu cine ne-a arătat cine suntem. Poate unii ştiau, poate alţii credeau că suntem altcineva... Suntem un amestec de lucruri bune şi de nereuşite. Grigore Leşe nu ne-a lăudat fără motiv, nu ne-a criticat peste măsură. 

 

Acum ştiu că de 1 Decembrie  putem să fim altfel, adică să gândim la fel şi să ne emoţionăm la fel. Doar că trebuie să vină cineva care să facă legătura între noi şi Univers. Aseară a fost Grigore Leşe. 

 

Acum am înţeles că se poate aplauda şi fără a bate din palme…Aseară, aparatul de filmat pe care trebuia să-l îndrept spre unicul Grigore Leşe nu-mi lăsa libere mâinile. Atunci l-am aplaudat cu inima. 

 

De-acum înainte poate când vom bea un pahar cu vin, o ceaşcă cu cafea sau una cu ceai, ne vom aduce aminte de Întâiul Decembrie care ne-a adus un frumos cadou aşteptat de toţi: povestitorul care cântă, cântăreţul care povesteşte istoria noastră folosindu-se de trei fotolii şi de trei ceşti puse pe o măsuţă. 

 

P.S. Am citit câteva pagini din “Acum ştiu cine sunt”. Mi-am dat seama că citeam cu vocea lui Leşe. Să vă spun cum m-am simţit aseară? Să vă întreb cum v-aţi simţit aseară?