Poezie: Anatomia singurătăţii | 927 Afişări |
Scris de Antonia Zavalic |
Duminică, 03 Februarie 2013 12:02 |
Îmi amintesc, cum ne lepădam de cuvinte pe aceeaşi crestătură a duşumelei, eu, tu, incurabili acoperiţi de o pătură bolnavă. şi toata lumea credea că ne iubim. Şi noi eram singuri.
În fiecare pernă, căutam dragoste. Ne trezeam extenuaţi de dragul ei numai să adormim iar, căci ne iubeam în vis, şi o ştiam doar noi.
Suntem ca doi străini care se văd pentru prima oară şi-şi intuiesc trecutul. Împreună nu mai avem decât un pat, în care ne culcăm amintirile, veghind cu schimbul la căpătâiul lui.
AUTOR: Antonia Zavalic, masteranda an II, UBB Cluj-Napoca - Asist.Sociala in Spatiul Justitiei. Probatiune si Mediere 04.08.2012
|