Poezie: Anatomia singurătăţii Imprimare 927 Afişări
Scris de Antonia Zavalic   
Duminică, 03 Februarie 2013 12:02

 

Îmi amintesc,

cum ne lepădam de cuvinte pe aceeaşi crestătură a duşumelei,

eu,

tu,

incurabili

acoperiţi de o pătură bolnavă.

şi toata lumea credea că ne iubim.

Şi noi eram singuri.

 

În fiecare pernă,

căutam

dragoste.

Ne trezeam extenuaţi de dragul ei

numai să adormim iar,

căci ne iubeam în vis,

şi o ştiam doar noi.

 

Suntem

ca doi străini care se văd pentru prima oară

şi-şi intuiesc trecutul.

Împreună nu mai avem decât un pat,

în care ne culcăm amintirile,

veghind cu schimbul la căpătâiul lui.

 

 

AUTOR: Antonia Zavalic, masteranda an II, UBB Cluj-Napoca - Asist.Sociala in Spatiul Justitiei. Probatiune si Mediere

04.08.2012

 


Share