Publicam in continuare partea a doua a interviului cu sigheteanul Peter Lengyel, biolog, expert in conservarea biodiversitatii, fotograf al naturii, membru al Asociatiei "Valea Verde", dar si secretar stiintific la ONG UNESCO Pro Natura. 

Dani Godja: Care este impactul industrial asupra biodiversităţii?

 Peter Lengyel: Nimicitor. Agricultura intensivă bazată pe utilizarea de pesticide şi îngrăşăminte chimice, silvicultura şi industria prelucrării lemnului care absoarbe pădurile naturale, crearea de diguri, baraje, poluarea aerului, apei, solului la mare distanţă de la platformele industriale de unde vine otrava, fragmentarea peisajului prin reţele de transport, urbanizarea, nevoia de terenuri pentru hale şi parcări, pentru depozite de deşeuri şi pentru terenuri de golf... unde mai poate să fie loc pentru Natura Salbatică sau pentru ecosisteme relativ funcţionale?  

D.G.: Cum arăta fauna Maramureşului în prezent comparativ cu 50 de ani în urmă?

 P.L.: La braconajul actual practicat de săracii înfometaţi care pun capcane, lături prin smârcuri, până la baştanii din zona care împuşcă tot ce mişcă, numai că nu prea mai au ce... Umblă maşini de teren pline cu puşcasi care, dacă observă ceva, rămâne doar o pată  de sânge. Când au fost aduşi jos cerbi cu remorca, după câte o partidă de braconaj? Când caprele negre din Rodnei erau să dispară a doua oară după ce odată au fost deja stârpite şi apoi recolonizate? După ce lostriţa are o populaţie care nu va persista mult timp fără o protecţie reală? Dar cine să facă această protecţie? „Organele” implicate şi ele până peste gât în nesimţirea braconajului?

D.G.: Ce metode consideraţi că ar fi necesare pentru a împiedica braconajul?

P.L.: Când sute de vânători-braconieri vânează legal şi braconează ilegal zi şi noapte, la ce te poţi aştepta? Eu aş interzice vânătoarea în Maramureş pe o perioada de cel puţin 5 ani. Este singura modalitate prin care eventual ar exista şanse ca efectivele extrem de reduse ale speciilor de animale sălbatice denumite ‚vânat’ de către măcelari, să se poată  reface cât de cât. Ar fi o şansă pentru cerbi şi ciute, căprioare, iepuri, capre negre...  

D.G.: Care sunt riscurile dacă vom continua devastarea pădurilor? Ce putem face pentru a împiedica acesta situaţie?

P.L.: Viiturile de pe cursurile de ape, puhoaie care mătură satele şi lasă pe mal câte un acoperiş de casă, drumuri distruse, vieţi distruse, oameni stând pe mal şi privind apele? Digurile pot apăra localităţile pentru o vreme, dar daca va continua defrişarea pădurilor, un singur an cu ploi mai mari poate să lase în urmă o societate umană traumatizată. Declanşarea unor alunecări majore de teren poate fi şi ea o problema... Distrugerile mari provocate de viituri pot fi aşteptate la satele aflate de-a lungul văilor, dar nici Sighetul nu este o zona sigură: deja era să intre apa pe la digul de lângă Grădina Morii, iar dacă o viitură recentă în urma căreia sighetenii au rămas o vreme fără apă, era mai devreme cu câteva săptămâni, cred că avea efect potenţial şi asupra alegerilor locale. Ar trebui stopată Mafia Lemnului bine dezvoltată şi pe la noi, dar mă întreb cine poate să o facă, atât timp cât rădăcinile acesteia sunt bine infipte în „locurile unde trebuie”?  

D.G.: Care este esenţa conservării naturii?

P.L.: Omul nu are şansa de supravieţuire fără un mediu natural sănătos, fără peisaj unde ecosistemele au capacitatea de a menţine serviciile ecosistemice de care depindem. Conservarea naturii este păstrarea şanselor ca omul să supravieţuiască.

D.G.: Ce arii protejate are Maramureşul Istoric şi care este situaţia lor actuală?

P.L.: Cu toate agresiunile umane de până acum, Maramureşul Istoric are o biodiversitate extraordinar de bine păstrată,  în comparaţie cu alte zone ale Uniunii Europene. Faptul că mai avem lupi şi ursi, şi râşi şi lostriţe, este aproape de neînchipuit în dezastrul general al distrugerii naturii derulate în Europa. Din acest punct de vedere, maramureşenii, dacă ar fi conştienţi, ar trebui să fie mândri de valorile naturale pe care încă le mai are peisajul în care trăim. De la Parcul Naţional şi Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei, până la Parcul Natural Munţii Maramureşului şi diferite rezervaţii de suprafaţă mai mică, avem o mare diversitate de ‚arii protejate’, dar acestea există în mare parte doar cu numele. Nu le conştientizează nici macăr localnicii care trăiesc în ele. Pentru a crea şi implementa programe care să ducă la o protecţie reală a biodiversităţii, ar fi nevoie de resurse umane bine calificate şi în număr relevant, iar plata lor ar presupune resurse financiare mai consistente. Părerea mea este că, la ora actuală, protejarea naturii maramureşene este finanţată la cel mult 1% din necesarul minimal, iar „rezultatele” se văd şi în teren.

D.G.: De când se fac cercetări asupra biodiversităţii în Maramureşul Istoric şi cu ce rezultate?

P.L.: Cercetări ‚insulare’, adică făcute de câte o persoană educată care a vizitat zona, se fac de cca. două secole. Mai apoi, cam de un secol, au existat şi cercetători care au investigat mai în detaliu câte un grup sistematic, petrecând ani pe teren. În ultimul deceniu au început şi programe de cercetare care, prin specialişti ai diferitelor grupe sistematice, au prelevat probe de faună, mai rar floră. Avem o părere rezonabil de corectă despre lista speciilor de vertebrate şi a plantelor superioare, dar până şi la acestea, a cunoaşte mai în detaliu răspândirea speciilor, dimensiunile şi trendurile populaţionale, structura metapopulaţiilor şi factorii care influenţează dinamica multianuală... nici vorbă. Să nu mai zic de diversitatea de nevertebrate, sau nici pe atât de unicelulare despre care avem o părere foarte vagă... încă.  

D.G.: Faceţi parte din Asociatia Valea Verde. Spuneţi-ne câteva din realizările din ultima perioadă ale acestei asociaţii.

P.L.: Probabil că esenţială a fost şi este închegarea unui grup de oameni care să se implice în cunoaşterea şi protejarea valorilor naturale şi culturale ale Maramureşului Istoric. Rezultă de aici crearea unui think-tank care poate analiza realitatea maramureşeană la un nivel care să fie rezonabil în secolul 21. A fost infiintat Centrul Central European de Conservare a Biodiversităţii, care impulsionează progresul cercetării biodiversităţii maramureşene. Au fost organizate în Maramureş schimburi de experienţă şi conferinţe naţionale şi internationale pe teme de mediu. O altă prioritate este înţelegerea mai profundă a Lumii din care facem parte, participarea sighetenilor la întâlniri de la Parlamentul European şi alte astfel de locaţii, vizitarea muzeelor, acvariilor, peşterilor şi a ariilor protejate unde există programe relevante de educaţie ecologică şi de conservare a biodiversităţii. Crearea de evenimente locale, conferinţe şi întâlniri, expoziţii de fotografie, publicarea de afişe, calendare, pliante, broşuri, cărţi... şi multe altele.

D.G.: Ce presupune, ce ne oferă şi ce ne obligă apartenenţa la reţeaua Natura 2000?

P.L.: Natura 2000 este încercarea Uniunii Europene de a opri degradarea biodiversităţii prin protejarea habitatelor şi speciilor de interes comunitar. Siturile Natura 2000 sunt concepute pentru a asigura condiţiile necesare pentru aceste habitate şi specii de a rămâne în rândul celor vii. În acest context, managementul siturilor trebuie să găsească soluţia pentru a utiliza terenul în aşa fel încât valorile protejate să nu aibă de suferit. Desigur, un astfel de teritoriu asigură şi oamenilor acele servicii de care depinde existenţa sănătoasă a comunităţilor noastre. 

D.G.: Care sunt cărţile, muzica şi filmele care v-au marcat existenţa? Dar cele pe care le consideraţi reprezentative pentru dumneavoastră acum?

P.L.: Cărţile? În primul rând îmi place să citesc carte legată cumva de ştiinţă, de la eseuri ştiinţifice până la tratate strict ştiinţifice. Diversitatea acestora, de la ornitologie, herpetologie sau focalizate pe diverse alte grupe de animale, plante, ciuperci, bacterii, virusuri... până la geologie şi paleontologie, de la astronomie la istoria civilizaţiilor... atinge multe chestiuni interesante încât, din pacate, lipsa timpului mai rar permite citirea unor poezii sau a unor texte literare. Dacă ar fi să aleg cărţile prioritare şi de fundament pentru un om rezonabil, aş alege Einstein: „Cum văd eu lumea” şi Darwin: „Originea speciilor”. Dacă ar fi să aleg o poezie, ar fi Francois Villon: „Balada pentru fiul nimanului”. Muzică? În general, formaţii pop/ rock din anii 80-90, mai rar muzica clasică, uneori melodii mai acuale; există şi stiluri pe care le exclud... Filme? Dacă mă uit la ceva documentare pe National Geographic sau pe Discovery sau sub forma de ‚distracţie’ ceva filme de alte genuri... în general nu le dau prea mare importanţă.

D.G.: În ultima perioadă aţi avut multe realizări. Ce proiecte mai pregătiţi pentru anul acesta?

P.L.: Clasic. Depinde de situaţia concretă. Doresc, în primul rând, să continuăm cercetarea biodiversităţii maramureşene. Lucrez la materialul fotografic pentru câteva noi cărţi despre natura şi omul din Maramureş... Pe lângă acestea, la Valea Verde, vor apare noi cărţi relevante scrise de personalităţi din domeniul ştiinţelor naturii, prioritare fiind două volume scrise de cadre universitare de la Cluj. Apoi, doresc să facem călătorii. În martie, o scurtă vizită la Londra şi British Museum. Apoi, o călătorie de cca 10 zile în iunie către Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană... Mai sunt multe alte speranţe, dorinţe, vise, atât pe plan profesional cât şi pe plan personal, dacă cumva le pot separa. Dacă resursele de timp, energie şi bani o vor permite, ar fi interesant de participat la o conferinţă de biodiversitate ce va fi anul acesta în Japonia, şi aş face o vizită şi în  Kenya. Creşterea capacităţii şi perfecţionarea resurselor umane din Asociaţia Valea Verde... Atragerea de tineri în activităţi legate de educaţie ecologică, tabere de ecologie şi fotografiere a Maramureşului... şi multe alte idei pe care le avem în aşteptare... de a fi transpuse în realitate.

- Vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc mult succes în proiectele următoare.

CITITI AICI PRIMA PARTE A ACESTUI INTERVIU.