Interviu cu artistul plastic Balogh Edgar Imprimare 5358 Afişări
Scris de Dani Godja   
Duminică, 26 Iulie 2009 14:18

Balogh Edgar- Când ai inceput sa faci grafică şi cum ai ajuns să ai pasiunea asta?

- Am început de mic, de la 3-4 ani, ca orice copil. Pe urmă am făcut 3 ani de grafică la Sighet, apoi facultatea la Cluj. Tot timpul eram preocupat de acest lucru. În prezent sunt profesor titular la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”. Îmi place să mă ocup şi cu pictura, nu numai cu grafica.

- Ce ne poti spune despre tema „Gesturi” aleasa pentru aceasta expozitie?

- Despre tema „ Gesturi” se pot spune foarte multe şi s-ar putea vorbi aici zile întregi fiindcă, până la urmă, gestul e atât de firesc în viaţa oamenilor. Ce percepem la suprafaţă, la un om, este gestul lui.

- In afară de partea asta, de gesturi, de uman, mai ai şi alte teme pe care le foloseşti în lucrările tale, în afară de cele pe care le prezinţi în expoziţia asta?

- Desigur. Am şi picturi, şi alte teme, alte tehnici folosite. De exemplu, am chiar aici două picturi ce l-am încadrat în conceptul de „Anatomie virtuală”.

- Ce artişti plastici care te-au impresionat şi care te-au făcut să te îndrepţi într-o anumită direcţie artistică?

- Nu pot să aleg numai un singur artist. In ultima vreme am urmărit cu mare atenţie operele multor artişti, mai ales prin intermediul internetului care mi-a permis să am acces la multă informaţie de acest gen. L-aş numi în primul rând pe Lucian Freud, nepotul celebrului Sigmund Freud, ajuns celebru în ultimul timp şi datorită faptului că a stabilit un record de vânzare a tablourilor. Dintre numele mari şi foarte cunoscute i-aş enumera pe Edgar Degas cu pastelurile lui, si pe profesorul meu de la facultate, Radu Solovăstru, care este unul dintre maeştrii ce m-au impresionat în mod deosebit. Mulţi alţi artişti m-au influenţat: Jackson Pollock, Marc Chagall, Claude Monet, Vincent van Gogh şi mulţi altii. Acuma, am incercat să nu fiu cel care copiaza un stil anume, dar e foarte greu să faci abstracţie de ceea ce au făcut ei şi să nu te influenţeze, cel puţin la nivel inconştient, opera lor.

- Ce tehnică foloseşti în lucrările tale?

- Tehnica este un pic mai specială, mai ales la lucrarile în alb-negru, unde cu radiera scot albul din negru, asta intamplandu-se şi la picturile mele, scoţând lumina din întuneric.

- Cum ai perceput, ieri, la vernisaj, reactia publicului sighetean?

- Vreau mai întâi să-mi cer scuze celor prezenţi că a fost atât de cald în sala de expozitie şi că n-am putut să ofer condiţii mai bune celor veniţi în număr atât de mare la vernisaj.

Reacţia publicului, cel puţin la suprafaţă părea foarte OK, dar s-ar putea ca unii să se mire un pic (pentru a nu spune altfel), unii poate chiar să se revolte un pic, să fie indignaţi că e o expoziţie cu nuduri, că sunt nişte expresii mai agresive, unii chiar poate au inteles gresit expozitia. Chiar într-o anumită lucrare pe care am numit-o în maghiară „Riduri” am abordat un subiect care mă preocupă foarte mult, trecerea timpului, fiind pentru unii un tablou un pic şocant. Totuşi, în subconştient recunoaştem mai mult decât o facem in mod direct, cu toţii.

- Ştiu că ai avut lucrări expuse şi-n alte oraşe. Ai văzut o diferenţă de percepţie a sighetenilor asupra lucrărilor tale comparativ cu publicul din oraşe mai mari?

- Nu. Acuma să fim sinceri, lucrările mele nu cred că depăşesc nici limita cu bulina de 15 ani de la TV, iar epoca internetului iti aduce, uneori fără să vrei, pornografie care te influenţează, şi nu cred că există tineri peste 15 ani care să nu fi văzut vreodată nuduri sub o formă sau alta. E imposibil să nu te marcheze şi influenţeze in vreun fel. Astfel de lucruri nu poţi să le negi, poţi doar să le dezaprobi sau să le accepţi, dar fac parte din noi, ca fiinţe umane. Oricum lucrările meu nu fac parte din categoria pornografiei. Daca e să vorbim de pornografie, acolo e vorba 100% de cantitate, şi deloc de calitate. Să nu uităm că arta poate fi şi o formă de terapie. Asta nu inseamnă că acele lucrări sunt poluante pentru cei ce le privesc, ba chiar ar putea sa fie o proiecţie care ar putea să ajute vizitatorul, să scoată din el acele lucruri pozitive sau negative latente care, cu această ocazie pot fi conştientizate. Acesta este unul din scopurile pentru care am făcut expoziţia.

- Cum vezi viitorul artelor plastice şi a artistului plastic în condiţiile dezvoltării tehnice şi a internetului?

- Eu cred că şi PC-ul este un semn direct al mâinilor, la propriu zis, ca şi o semnătură, capătă o valoare tot mai mare. Eu cred că are un viitor, la fel ca arta virtuală. E adevărat, făcând o paralelă, aş alege oricând un ceas mecanic, şi nu unul elecronic deoarece diferenţa de valoare este evidentă.

- Consideri că dezvoltarea tehnologiei dăunează artei?

- Aici putem discuta mult despre asta, dar ideea este ca are o influenta importanta asupra ei, pe care n-o putem ignora indiferent daca ne place sau nu. Cred, totusi, ca ii face mai mult rau decat bine, favorazand scaderea calitatii.

- Ce muzică ascultă artistul plastic Edgar Balog?

- De la jazz până la clasică, inclusiv rock şi pop.

- Există artişti din zona muzicii care ţi-au influenţat arta plastică?

- Da, bineinteles. Mă consider destul de romantic, de la Scorpions la Def leppard. Din muzica clasică Bach, Vivaldi, Bizet, Gershwin.

- Multumesc, Edi, pentru timpul acordat si pentru raspunsurile oferite.

- Iti multumesc si eu pentru interviu si pentru ca ti-ai indreptat atentia asupra lucrarilor mele.

Balogh Edgar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Share
Ultima actualizare Joi, 06 August 2009 15:56