De ce anume unii aleg sa se intoarca in oraselul lor de provincie Imprimare 4310 Afişări
Luni, 28 Noiembrie 2011 22:51
Avem în jurul nostru oameni în ochii cărora, dacă privim, găsim adevărul și calea spre reușită. Una dintre aceste persoane este Diana Apopi, masterand în perioada 2009-2011 la Masteratul de Psihologie clinică, consiliere și psihoterapie, precum și la cel de Psihologia sănătății, U.B.B.. La ea, am descoperit pasiunea, inteligența și acea doză frumoasă de idealism. Avem nevoie de astfel de exemple, de persoane care cred cu tărie într-un mâine mai bun, încercând să îl creioneze încă din clipa prezentă.
 
• Care ar fi cele trei cuvinte care te caracterizează?
Ambițioasă, optimistă și veselă.
• Ai terminat facultatea în Cluj-Napoca. Ce specializare ai urmat și cum de ai părăsit meleagurile clujene?
Am absolvit Facultatea de Jurnalism și pe cea de Psihologie în paralel. Am ales ulterior să merg mai departe cu masteratul pe partea de Psihologie fiindcă am simțit că pot să învăț lucruri mult mai interesante, care să mă ajute să îi ajut pe cei din jur. Dacă în primii doi ani de facultate gândeam la fel ca și orice student ”nu vreau să mă mai întorc acasă; ce să fac într-un orășel mic?”, pot spune că ulterior poate am ajuns să înțeleg că e destul de greu să supraviețuiești într-un oraș mare și să te arunci cu capul înainte doar în ideea de ”a fi departe de casă”. În fond nici nu știu dacă acesta e visul unui student: să trăiască într-un oraș mare. Cred că mai degrabă vrei să te vezi realizat. Să ajungi să faci ce-ți place și să fii și plătit pentru asta. Plecatul din Cluj a fost mai degrabă o cotitură a destinului. N-am crezut niciodată în asta, dar cred că cel puțin până în momentul de față lucrurile s-au aranjat oarecum de la sine, în viața mea. Venită acasă, după sesiunea din februarie, am fost la o lansare de carte la postul de radio la care lucrez acum (iată de ce e important să mai participi și la evenimente culturale) și mi s-a propus postul de redactor prezentator (menționez că în timpul liceului am cochetat un an și ceva cu radioul- iată că e bun și voluntariatul). Am acceptat pe loc tocmai pentru că mi s-a părut un bun început de carieră pe domeniul pe care am terminat.
 
• Te-a ajutat facultatea să îți urmezi țelurile?
Psihologia cred că m-a ajutat să mă înțeleg puțin mai bine pe mine, să încerc să-i înțeleg pe ceilalți, să trec mai ușor cu vederea unele lucruri, să accept că uneori unele persoane nu-ți vor cu adevărat răul, ci pur și simplu e vorba de o conjunctură nefavorabilă, că fiecare avem problemele noastre și încercăm, așa cum putem, fiecare, să mergem mai departe. Jurnalismul cred că mi-a dat frâu liber minții, gândirii, mi-a oferit libertatea de a exprima ceea ce vreau. Niciodată nu m-am vazut într-un fotoliu, la birou sau alergând după subiecte fierbinți. Pur și simplu am lăsat lucrurile să se așeze pe făgașul lor. Fac ceea ce-mi place și pot să jonglez destul de ușor cu cele două domenii. Atunci când simt că obosesc din cauza alergatului, ocup loc pe scaun și trec la putina terapie (eu în postura de psiholog, desigur) sau intru în jocul unui copil venit la terapie.
 
Articol complet pe www.gofree.ro

Share
Ultima actualizare Marţi, 29 Noiembrie 2011 08:24