Interviu cu conf. univ. dr Nicolae Boar Imprimare 3689 Afişări
Scris de Dani Godja   
Marţi, 10 Noiembrie 2009 16:31

Conf. univ. dr. Nicolae BoarÎn perioada 16 -17 octombrie 2009, la Extensiunea Universităţii „Babeş-Bolyai” din Sighetu Marmaţiei a avut loc Conferinţa Internaţională cu tema „Dezvoltare şi integrare europeană”, manifestare din ciclul de evenimente „UBB 90” prilejuite de aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Universităţii Române din Cluj. Am stat de vorba cu conf. univ. dr. Nicolae Boar, directorul extensiunii Sighetu Marmatiei, despre acest eveniment important petrecut in orasul nostru, dar si despre alte subiecte pe care le puteti descoperi citind interviul de mai jos.

- Stimate domnule conf. univ. dr. Nicolae Boar, la mijlocul lunii octombrie a avut loc la Sighet prima ediţie a Conferinţei Internaţională cu tema „Dezvoltare şi integrare europeană”, eveniment ce a adus în oraşul nostru geografi, economişti, psihologi, pedagogi, oameni de ştiinţă, fiind înscrişi 208 autori cu 114 de lucrări din ţară şi străinătate (Germania, Slovenia, Ucraina). Cum aţi reuşit să câştigaţi încrederea atâtor persoane valoroase încă de la prima ediţie? Ne puteţi da câteva detalii despre cele mai însemnate personalităţi prezente la eveniment?

Răspuns: Extensiunea noastră a sărbătorit anul trecut 10 ani de la înfiinţare. În toată această perioadă colectivul nostru de cadre didactice a participat la numeroase conferinţe interne sau internaţionale, astfel că existenţa unei vieţi academice în Sighetu Marmaţiei era cunoscută. Acest fapt ne-a dat încrederea că avem maturitatea necesară pentru organizarea unei astfel de manifestări. Participarea unui număr mare de autori a permis prezenţa reprezentanţilor a 19 dintre cele mai prestigioase universităţi din România printre care putem menţiona în primul rând Universitatea Babeş-Bolyai dar şi Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Oradea, Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Universitatea Aexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universităţile din Galaţi, Constanţa, Braşov, Piteşti, Tîrgovişte, specialişti din ministere şi agenţii guvernamentale, reprezentanţi ai mediului economic. Ceea ce s-a remarcat a fost numărul mare de tineri cercetători dar şi o solidă generaţie de mijloc, afirmată puternic în mediul academic.Partipiparea internaţională s-a bucurat de prezenţa unor specialişti în problematica transfrontalieră aşa cum au fost prof. Milan Bufon de la Universitatea Primorska din Slovenia sau cercetătoarea Helga Zichner de la Institutul de Geografie din Leipzig, Germania.

- Conferinţa a fost structurată pe trei secţiuni. Ne puteţi detalia modul de organizare a acestei conferinţe şi scopul pe care l-a urmărit acest eveniment?


Răspuns: Structurarea conferinţei pe trei secţiuni: A.„Geografia în dezvoltarea teritorială”, B. „Dezvoltare economică în contextul integrării europene”, C. „Dezvoltări pedagogice în învăţământul contemporan”, este motivată de prezenţa celor trei specializări de tradiţie din instituţia noastră: Geografia turismului, Contabilitate şi informatică de gestiune, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. Scopul organizării conferinţei este aşa cum rezultă şi din temă, contribuţia învăţământului superior la dezvoltarea şi integrarea europeană a României şi aspectele specifice ale acestui deziderat cu referire la Maramureş. De asemena, conferinţa a prilejuit dezvoltarea relaţiilor colegiale cu alte unităţi de învăţământ superior din ţară şi străinătate.

- Pe langa seria de conferinte si dezbateri pe temele date, cei prezenti au efectuat si o vizita de documentare in Transkarpatia, Ucraina, in zona locuita de romani. Care au fost concluziile trase de cei prezenţi în urma acestei vizite?


Răspuns: Vizita de documentare în Transcarpatia a avut drept scop contactul cu minoritatea românească din Maramureşul ucrainean, despre care decenii întregi s-a păstrat tăcerea.

- Sunteţi născut în judeţul Arad, aţi absolvit facultatea de Istorie-Geografie Timişoara si, pe urmă, Facultatea de Geografie Cluj-Napoca. Ce v-a determinat să faceţi două facultăţi cu profil geografic?


Răspuns: La Timişoara amn absolvit Institutul Pedagogic de trei ani (studii de scurtă durată), pe care le-am continuat la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” ,unde, de altfel mi-am susţinut şi doctoratul în geografie.

- Fiindcă este primul interviu pe care îl oferiţi site-ului Sighet Online, v-aş ruga să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.


Răspuns: Deşi arădean prin naştere, am devenit maramureşean prin locul de muncă dobândit prin repartiţia de la absolvirea facultăţii, spaţiul maramureşean şi omul de aici m-au impresionat făcându-mă să devin un „maramureşean adoptat”. Aş vrea însă să completez răspunsul prin câteva consideraţiuni privind site-ul Sighet Online. Iniţiativa este deosebit de valoroasă atât pentru populaţia locală cat şi pentru sighetenii care au ajuns din diferite motive să trăiască în diverse locaţii de pe glob. Din informaţiile mele, site-ul Sighet Online este foarte vizitat şi contribuie la păstrarea „patriotismului local” al celor născuţi şi crescuţi pe aceste meleaguri. (NR. Multumim mult!)

- Simion Mehedinţi, unul dintre cei mai mari geografi ai României, a organizat în anul 1926 un Congres al profesorilor de geografie din toată ţara, tocmai la Sighet. În anul 2007, dumneavoastră aţi fost laureatul Premiului „Simion Mehedinţi” al Academiei Române. Ne puteţi spune ce reprezintă acest premiu pentru domeniul dumneavoastră de activitate?

Conf. univ. dr. Nicolae Boar
Răspuns: Premiul „Simion Mehedinţi” acordat de către Academia Română în anul 2007 pentru cartea mea „Regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului” îmi certifică faptul că, în anul 2005, aceasta a fost considerată cea mai reuşită producţie din literatura geografică românească. Faptul că a fost prima teză de doctorat cu o tematică transfrontalieră din geografia românească a fost hotărâtor în obţinerea acestui premiu.

- În decembrie 2008 aţi primit Premiul pentru Management Academic al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca). Ce înseamnă pentru dumneavoastră şi pentru Sighet un astfel de premiu?


Răspuns: Acest premiu recompensează strădania Extensiunii din Sighetu Marmaţiei a Universităţii Babeş-Bolyai de a deveni una din cele mai apreciate structuri teritoriale ale cunoscutei universităţi. Municipiul Sighetu Marmaţiei a oferit Universităţii Babeş-Bolyai un spaţiu foarte potrivit pentru o activitate academică, spaţiu în care Uniersitatea Babeş-Bolyai a investit peste 80 miliarde lei pentru a-l face apt pentru activitatea ce se desfăşoară în cadrul lui.

- Aveţi 64 de materiale publicate (cărţi, articole şi hărţi turistice), dintre care 53 în ţară şi 11 în străinătate. În urmă cu câteva luni, într-un interviu cu Istvan Aranyosi, un tânăr sighetean, lector la Bilkent University (Ankara), mărturisea că este platit cu 1200 euro de către Ministerul Învăţământului din Turcia pe un articol publicat în revistele de top de specialitate. Cum se manifestă recunoaşterea meritelor dumneavoastră din partea celor în măsură să o facă?


Răspuns: În mod sigur în România cadrele didactice nu primesc astfel de sume pentru contribuţiile lor ştiinţifice, dar în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai există o retribuire diferenţiată a cadrelor didactice în funcţie de cinci criterii profesionale printre care se numără şi publicaţiile ştiinţifice de pe parcursul unui an. Faptul că am realizat un punctaj de 4,80 din maximum de 5 puncte posibile, îmi asigură o retribuţie mulţumitoare comparativ cu nivelul câştigurilor cadrelor didactice din România.

- Aţi fost foarte mulţi ani director în diverse instituţii şcolare. Cum vedeţi dumneavoastră nivelul de pregătire al studenţilor ajunşi pe băncile şcolii în ultimii 10 ani de reforme educaţionale? Consideraţi necesară revenirea la sistemul de admitere pe bază de examen sau sunteţi adeptul admiterii pe baza notelor din timpul liceului, şi de ce?


Răspuns: Nu sunt împotriva unui sistem de admitere bazat pe notele din timpul liceului. Sunt însă categoric împotriva falsificării rezultatelor elevilor prin aportul direct al dascălilor la obţinerea acestor note. Vă asigur că eventualele ierarhizări greşite bazate pe notele elevilor din perioada liceului, sunt corectate după prima sesiune de examene. Criteriile noastre de notare se bazează exclusiv pe pregătirea studentului, iar ierarhiile sunt fireşti, acceptate de toţi studenţii, fără contestaţii.

- Care credeţi că sunt cele mai mari probleme ale învăţământului universitar din România? Ce reforme credeţi că necesare pentru a scoate sistemul universitar din România din impas?


Răspuns: Probabil că neconcordanţa dintre cerinţele pieţii muncii şi modul greoi, birocratic, prin care se pot schimba specializările din învăţământul superior, creează dificultăţi de adaptare a absolvenţilor la nevoile sociale.Lărgirea autonomiei unităţilor de învăţământ ar permite o conectare mai bună cu nevoile pieţii muncii.

- Care sunt problemele ce le intampina extensia Sighet a Universitatii Babes Bolyai Cluj Napoca si cum credeti ca pot fi acestea rezolvate?


Răspuns: Distanţa de peste 200 km dintre Sighetu Marmaţiei şi Cluj Napoca constituie un impediment atât în asigurarea prezenţei săptămânale a cadrelor didactice clujene, cât şi dificultatea contactului studenţilor noştri cu colegii lor din Cluj. Legăturile prin sistemul de videoconferinţe şi prin Internet mai diminuează din aceste dificultăţi fără a le elimina însă total.

- Ce planuri de viitor aveti in calitate de director al extensiunii Sighetu Marmatiei?


Răspuns: În acest an universitar pregătim demararea, cu începere de anul viitor, a unui masterat intitulat „Turism şi dezvoltare teritorială” şi o nouă specializare nivel licenţă cu titlul „Geografia mediului ”, problemele de mediu într-o regiune frontalieră, cu un minerit desfăşurat pe o lungă perioadă fiind mereu actuale. De asemenea, suntem preocupaţi pentru menţinerea seriozităţii în pregătirea tuturor studenţilor noştri, Extensiunea Universităţii Babeş-Bolyai din Sighetu Marmaţiei fiind principala furnizoare de forţă de muncă superior calificată pentru Sighetu Marmaţiei şi întregul spaţiu maramureşean.


- Va multumesc pentru interviu.

 

Godja Daniel

SIGHET ONLINE

6.11.2009


Share
Ultima actualizare Miercuri, 30 Decembrie 2009 09:39