Banul din UE e ochiul (l’oeil, das auge, l’occhio, the eye, ojo, etc.) dracului Imprimare 659 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 14:20
Ştirile ultimelor zile au adus o oarecare linişte ȋn gȃndurile celor care au dorit sǎ vadǎ ce se mai ȋntȃmplǎ prin țǎrile colege de UE ale Romȃniei. În prim plan apar Germania (cu pǎcǎlirea testelor de poluare de la autoturismele Volkswagen şi, mai recent, cu presupusa şpagǎ datǎ de nemți pentru a organiza campionatul mondial de fotbal din 2006), şi Franța, sora noastrǎ mai mare.
 
Acum chiar ȋnțeleg de ce se spune cǎ Franța e sora cea mare a Romȃniei.  Existǎ şi pe-acolo corupție care ar putea provoca inundații morale mai ceva ca revǎrsarea Senei, a Ronului sau a oricǎrui fluviu care curge pe teritoriul sub formǎ de hexagon. Despre unele cazuri recente din țara sorǎ (dupǎ cum ni se pare nouǎ) n-am aflat de pe site-urile noastre de ştiri.
 
M-am gȃndit cǎ o cǎutare pe internet ar putea sǎ limpezeascǎ nişte ape poluate cu euro. Aşadar, l-am pus pe Google sǎ-mi dea tot ce ştie despre „corruption en France”. Şi mi-a dat un site http://www.visualiserlacorruption.fr/home  care m-a liniştit cǎ nu suntem doar noi şi dupǎ cum se observǎ ȋn ultima perioadǎ, nemții, corupții cei mai mari. Şi dacǎ nu suntem noi cei mai mari corupți, nu suntem nici  singurii  de arǎtat cu degetul din familia unitǎ la bune şi la rele numitǎ UE. 
 
Pe site-ul francez mai ȋnainte amintit, e o hartǎ cu cazurile de corupție rezolvate de tribunal. Sunt multe...Au avut  mult de lucru  cei din aparatul de justiție francez... Dacǎ urmați legǎtura pe care am pus-o ȋn articol, veți observa cǎ toatǎ Franța, care dǎ lecții despre cum trebuie sǎ lupte autoritǎțile romȃne cu corupții autohtoni, e plinǎ de stegulețe roşii pe care dacǎ se face un click cu mouse-ul, apar informații despre cine şi pentru ce a fost condamnat. Harta Franței este mare, adicǎ ȋncǎpǎtoare. În ea s-au putut pune multe stegulețe roşii. Singurul oraş francez neȋnroşit de pe hartǎ e Dijon. E de obsevat cǎ Insula Corsica a lui Napoleon nu se vede de atȃtea pete roşii! Pesemne cǎ n-are dimensiunea corespunzǎtoare pentru a ȋncǎpea tot...
 
Simpla cǎutare via internet: țara  din UE şi cuvȃntul corupție lȃngǎ dau rezultate despre corupția ȋn Europa mȃndrǎ şi prosperǎ, numai bunǎ de exemplu pentru alții care stau ȋn fața uşilor ei deocamdatǎ ȋnchise. Am ales doar Italia, Marea Britanie şi Spania pentru a ne lǎmuri cum stǎm ȋn rȃndul țǎrilor civilizate, democratice şi mai ales care dau sfaturi despre cum se poate eradica flagelul corupției la alții, cum ar romȃnii.
 
 În Italia
„Un sistem fondat pe favoruri si contracte publice ilegale, acordate in schimbul unor adevarate "taxe", o constructie monstruoasa bazata pe luarea de mita, sistem care va lua numele, ulterior, de "Tangentopoli"- sau "Orasul spagii". 20 de ani dupa declansarea anchetei "Mani Pulite" (Maini curate), bilantul, facut chiar de procurorul care a coordonat cercetarile, este unul trist: desi clasa politica s-a schimbat, coruptia a ramas. Daca acum 20 de ani se putea vorbi de cancer, acum s-a ajuns la "metastaza", spune procurorul.”
 
În Marea Britanie
„Scandal de corupţie la nivel înalt în Marea Britanie. Doi foşti miniştri s-au arătat dispuşi să îşi vândă influenţa unei companii particulare. În schimbul banilor, ar fi trebuit să schimbe legi şi reguli nu doar în Anglia, ci şi în Uniunea Europeană. Lucrurile au ieşit la iveală în timpul unei investigaţii jurnalistice conduse de cotidianul The Daily Telegraph şi televiziunea Channel 4.”
 
În Spania 
„Oficialii implicaţi sunt acuzaţi că au luat mită sute de milioane de euro în schimbul acordării de contracte publice şi permise ilegale de construcţie. Procurorii spanioli duc o intensă campanie anticorupţie în ultima perioada, iar lista politicienilor puşi sub acuzare este din ce în ce mai lungă. Însă populaţia vrea să vadă cât mai repede şi primele condamnări. Printre cei 51 de suspecţi reţinuţi sub acuzaţia de luare de mită se numără atât politicieni ai puterii cât şi cei ai opoziţiei spaniole, au anunţat procurorii.” 
 
Europa e profund coruptǎ şi nimeni n-are dreptul sǎ dea lecții altora despre cum ar trebui sǎ ducǎ lupta fǎrǎ de sfȃrşit, fǎrǎ un ȋnvingǎtor cert ȋn cazul semnalat. Nu spun cǎ trebuie sǎ ne mȃndrim cu mincinoşii noştri care se declarau cinstiti nevoie mare şi a doua zi erau luați la ȋntrebǎri de procurori. Dar nici nu trebuie sǎ ne lǎsǎm capul ȋn jos pentru cǎ la noi nu-i ca la ei. V-am arǎtat, spre nefericirea Europei, cǎ-i la fel, din pǎcate...Harta lumii cu zonele cele mai corupte colorate in rosu aprins imi da dreptate!
 
Şi un aspect pentru care chiar trebuie sǎ ne mȃndrim: zicala noastrǎ cu banul şi cu ochiul a apǎrut cu mult ȋnainte de apariția ideilor despre UE!
 

Share