Maramureşenilor le pasǎ! Nepǎsǎtorii sunt pe la alte nivele… Imprimare 933 Afişări
Scris de Horia Picu   
Vineri, 31 Iulie 2015 09:27
S-a scris şi se mai scrie  cu patos, cu indignare sau cu resemnare  cǎ nu sunt destui donatori de sȃnge ȋn Maramureş. Nu ȋnțeleg de ce nu se ȋndreaptǎ gȃndurile mustrǎtoare ȋn primul rȃnd asupra acelora care au puterea ȋn mȃinile lor şi nu (re)ȋnființeazǎ centre de recoltare sanguinǎ. Mǎ gȃndesc, desigur, şi la spitalul nostru din Sighet. Explicații de ce-i aşa şi nu altfel, am tot auzit de la cei care pot sǎ explice, dar pare-se cǎ nu pot sǎ facǎ…
 
O stare de provizorat...permanent(!) existǎ de ani buni. Din cȃnd ȋn cȃnd vine o echipǎ din Baia Mare cu tot echipamentul necesar pentru recoltarea şi conservarea sȃngelui donat de sigheteni.
Nu vreau nicidecum sǎ ies ȋn evidențǎ, dar trebuie totuşi s-o spun. Mǎ numǎr printre donatorii de sȃnge, deci ştiu cum se procedeazǎ. Trebuie sǎ ai rǎbdare şi mai ales timp sǎ stai ba pe-afarǎ, ba ȋnǎuntru pȃnǎ cȃnd ȋți vine rȃndul. Pentru cine are serviciu sau alte treburi presante de rezolvat, e greu sǎ lipseascǎ  preț de cȃteva ore, chiar dacǎ aceasta se face pentru o acțiune nobilǎ. 
 
La ultimele douǎ acțiuni de recoltare de sȃnge, am mers acolo, am stat cȃt mi-a permis timpul sǎ stau şi…am plecat fǎrǎ sǎ donez vreo picǎturǎ de sȃnge. De fiecare datǎ cȃnd am plecat, am discutat şi cu alți sigheteni care au procedat din lipsǎ de timp la fel ca mine, nemulțumiți de faptul cǎ un centru de recoltare atȃt de mic şi improvizat  nu poate face fațǎ unui numǎr destul de mare pe donatori.
 
Oare pe la Consiliul Județean sau, cine ştie, pe la Consiliul Local Sighet nu se poate lua decizia de (re)ȋnființare a centrului de recoltare sanguinǎ pe zona Maramureşului Istoric? Cȃt mai trebuie sǎ tot scriem despre acest subiect? Aş dori un rǎspuns clar din partea celor care pot sǎ-l dea, pe care ȋl vom publica ȋn totalitate pe sighet online. 
 
Despre beneficiile donǎrii de sȃnge s-a mai scris pe sighet-online. Cred cǎ gȃndurile lui Seneca 
„Eu posed cu adevǎrat ceea ce am dǎruit”
 
ar putea fi nişte bune ȋnsoțitoare cȃnd ne vom ȋntoarce de la donarea de sȃnge. Important e sǎ avem UNDE şi sǎ nu conteze CÂND, dacǎ am putea-o face ORICÂND...
 

Share
Ultima actualizare Vineri, 31 Iulie 2015 11:39