Somnoroase păsărele de la U.E se adună… Imprimare 1341 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 20 Iunie 2015 16:02
U.E. zice aşa: dacă sforăi, nu trebuie să conduci maşina. Aşa cum ştim, tot ce-i bun şi adevărat vine din Europa Unită. Despre sforăit şi consecinţele sale nebănuite, am citit că:
„Directiva a fost introdusă după ce mai multe studii făcute în Europa au scos la iveală un fenomen îngrijorător. „S-a dovedit, pe studii făcute în Europa, că apneea în somn este la fel de mare factor de risc, exact ca şi fumatul, chiar ca şi alcoolul. De exemplu, factorul de risc pentru apneea în somn de a ajunge să aibă somnolenţă la volan, să adoarmă şi să aibă accidente este de 3,7%, or alcoolul este doar 2%. Deci factor de risc foarte mare şi s-a ajuns la această concluzie în Europa pentru că foarte, foarte multe accidente se produc anual din cauza adormirii la volan şi asta e valabil pentru toate vârstele, de la 18 ani în sus şi apneea în somn sau sforăitul poate să ascundă şi foarte multe boli”, a explicat Ligia Puiu, medic primar pneumolog cu competenţe în somnologie.”  (www.emaramures.ro)
Se poate concluziona că-i mai bine să te urci beat la volan decât să fii un adormit care are intenţia de a folosi un 
„automobil cu caroserie închisă sau deschisă, suspendat pe patru roţi pneumatice, cu care se pot transporta două până la şapte persoane”(www.dexonline.ro),
adică un autoturism. În perspectivă (scurtă pe la ei, îndelungată pe la noi), toţi conducătorii auto trebuie să meargă pe la un cabinet specializat în studiul sforăitului pentru a putea conduce mai departe maşinile de transport, mari sau mici, de persoane sau de mărfuri. 
 
Sforăitul are şi alte consecinţe în afară de cele cunoscute, cum ar fi mutatul soţului sau soţiei în altă cameră, întinderea la maximum a nervilor vecinilor, şi cine ştie câte altele. La toate acestea, se întrevede în mod din ce în ce mai sigur posibilitatea ca şoferii (şi şoferiţele, desigur) să devină pietoni permanenţi. Totuşi, U.E., care le ştie pe toate, nu răspunde la următoarele întrebări:
- Ce facem cu adormiţii la volan care nu sforăie?
- Ce se întâmplă cu cei care vor să meargă la control, dar n-au unde?
- Ştiu cei din U.E. că de pe la o anumită vârstă tot omul sforăie, indiferent de sexul pe care-l are, sau de momentul aderării ţării sale în marea familie europeană?
- Când ai găsit cabinetul medical care studiază apneea în somn, sau sforăitul, cum procedezi? Stai acolo, ca la hotel, până te apucă somnul, sau îţi dau ăia ceva pastiluţe de făcut rapid nani-nani? Dacă asta-i metoda, poate fi testul la fel de concludent ca unul „sănătos”, făcut la volanul maşinii? Glumesc, desigur. Nu se recomandă adormitul în timpul şofatului, cu excepţia cazului când se urmăreşte adormitul definitiv…
- Cum a supravieţuit omenirea posesoare de carnete de conducere auto până acum, când ştiinţa a evoluat atât de spectaculos încât au apărut aparatele care determină ştiinţific calitatea somnului şi numărul de decibeli ai „emiţătorului”? Aparatele acestea chiar există, şi se numesc polisomnografe! 
- Un polisomnograf n-ar fi mai util în Parlament? Asta, pentru început, până când se vor dota toate spitalele, inclusiv cele desfiinţate şi apoi reînfiinţate de guvernele atotştiutoare ale patriei cu aparatura necesară?
 
Nu neg importanţa studierii somnului şi a sforăitului. Există, desigur, legătură între calitatea şi cantitatea somnului şi posibilitatea declanşării unor boli, ca să nu mai vorbim de penibilitatea momentului când unii sunt trimişi să lucreze, dar pe ei îi dă de gol sforăitul, cu consecinţe grave pentru următoarele alegeri…
 
Directiva Consiliului Europei se va aplica din 2016. România e hotărâtă să respecte tot ce spune Europa. Chiar aş avea o propunere: versurile poeziei lui Eminescu 
“Somnoroase păsărele
 Pe la cuiburi se adună”
 
să fie rescrise astfel:
 Somnoroase păsărele
 De la U.E. se adună.
 
Să fie rescrise pentru export. Noi le preferăm pe cele originale, scrise de poet pe vremea când automobilul era  mai mult un vis şi pe-atunci apneea în somn nu conta…
 

Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 20 Iunie 2015 17:32